Scena politica mi se pare a fi un urias pahar Berzelius in care au loc experimente scapate de sub controlul celor care le provoaca. Ingredientele sunt: foarte putina doctrina, contrafacuta prin interventii neprincipiale, tupeu, demagogie, circ, mici si bere, tigai gratis, injuraturi si scuipaturi, pungi de zahar sau concerte gratis in aer liber. Undeva, deasupra ingredientelor obisnuite, se adauga incompetenta si ipocrizia, care au rolul de catalizator. Si tot la capitolul ingrediente speciale intra institutiile si instrumentele juridice, legale.
La acestea din urma vreau sa ma refer in cele ce urmeaza. Mi se par deopotriva fascinante si terifiante ignoranta, superficialitatea si lipsa oricarei rigori in abordarea chestiunilor juridice de catre clasa politica.
Sa ne referim o secunda la cea mai celebra speta a acestei tari. Plagiatul. Nu unul dintre milioanele de cazuri “descoperite” de felurite categorii de neaveniti care vor face ca oina sa fie detronata de plagiat din statutul de sport national, ci cel care s-a vrut a fi arma politica menita a determina schimbarea unui premier in functie.
La acest moment presa consemneaza un scor de 2-1 pentru echipa care ataca, nefiind clar daca meciul s-a terminat. Cele doua echipe ruleaza obsesiv imaginile cu golurile proprii, parand sa ignore golul primit, slabiciunile evidente ale propriei echipe, revoltele suporterilor si, in general, tot ce nu le convine.
Mai ales in contextul acestui punct mort, prestatia echipelor este de neinteles din perspectiva pe care o analizez. Daca vrei sa fortezi parasirea functiei de catre un premier, respectiv ramanerea in acea demnitate, am pretentia ca vei stapani si vei folosi in lupta politica si argumentele legale adecvate.
Nu mi se pare deloc ca vreuna din tabere poate fi multumita cu situatia actuala. Ambele au pierdut: o tabara nu a reusit sa obtina ce si-a propus – schimbarea premierului, iar cealalta nu a pierdut demnitatea, dar a pierdut credibilitatea. Mai grav este ca marele perdant se numeste Romania.
Cred ca asta s-a intamplat, fie si partial, pentru ca ori nu a existat o reprezentare corecta a taberelor asupra perspectivei legale, sau aceasta a fost una superficiala.
Daca as vrea sa provoc demisia premierului pentru ca a plagiat, as pune pe o hartie urmatoarele premise:
- Plagiatul este definit de legea drepturilor de autor si reprezinta incalcarea drepturilor de autor ale unei persoane. In esenta, cineva pretinde ca este a lui opera altuia. Tot aici trebuie adaugat ca acel cineva care este adevaratul autor va putea declasa actiunea in plagiat si ca exista anumite conditionari ale legii cu privire la sfera de protectie a dreptului de autor.
- Mai departe, legea privind buna conduita in cercetarea stiintifica defineste in alt mod, raportat la scopul acestei legi, notiunea de plagiat. In acest context, plagiatul include o categorie mult mai larga de fapte, practic, orice forma de insusire a creatiei altuia. Aceeasi lege stabileste competenta Consiliului National de Etica pentru a constata existenta plagiatului, astfel cum este definit de aceasta lege.
- In fine, mai trebuie adaugat ca, la nivel de Universitate sau Facultate, legea stabileste posibilitatea si competenta pentru verificarea respectarii conditiilor de acordare a titlului de doctor in drept, si chiar de retragere a acestuia.
Concluziile pe care le-as fi tras inainte de a trece la lupta ar fi fost urmatoarele:
– plagiatul 1 nu poate fi obtinut fara voia autorului textului pretins a fi plagiat, iar verdictul il va da instanta de judecata;
– plagiatul 2 este un verdict care poate fi dat, in cu totul alte conditii, de catre un Consiliu National de Etica;
– plagiatul 3 (suna bine, chiar daca in acest caz termenul nu este riguros exact) tine de respectarea conditiilor pe care le presupunea acordarea titului de doctor in drept. Verdictul va fi dat de un organism care tine de Universitate si/ sau Facultatea care a organizat studiile doctorale.
Numai dupa ce voi fi tras aceste concluzii, tributar mentalitatii de politician, as fi mers mai departe pentru a vedea cine este “la butoane”. Astfel, daca as avea credinta ca unele din comitiile si comitetele evocate (a se citi membrii lor) sunt politice sau asculta de comanda politica, as fi calculat foarte bine, inainte de a incepe lupta, daca este cazul sa incep o lupta in care pionii decisivi sunt in mana adversarului.
Pe de alta parte, clasa politica a dobandit, prin practica indelungata, titlul de doctor honoris cauza in ceea ce priveste abilitatea de a intelege, intr-o fractiune de secunda, cine este la butoane si cum le poti utiliza in propriul folos. In acest context, te intrebi cum este posibil sa se ajunga la a incepe o lupta politica pentru ca, ulterior, acela care a initiat-o sa isi strige nemultumirea pentru ca cel care trebuie sa dea verdictul este aservit politic. De asemenea, daca ajungi la concluzia ca un organism care are un rol important in joc nu este neutru, ci aservit politic taberei adverse, il desfiintezi in secunda in care incepe lupta, nu cu sase secunde inainte de a da verdictul defavorabil, singurul la care te poti astepta.
Explicatia este simpla. Pentru clasa politica, legea, institutiile si instrumentele sale sunt un bau-bau si atat. Daca vor sa se foloseasca de lege, calea cunoscuta este amenintarea cu acest bau-bau. Daca temerea pe care o declanseaza bau-bau nu este suficient de puternica sa conduca la rezultatul dorit, incep problemele.
Bau-bau trebuia sa conduca la o demisie de onoare a premierului. Era o carte buna, exista precedentul ungar, presiune europeana, tot ce trebuie ca bau-bau sa cuminteasca copilul nazdravan. De partea cealalta, s-a considerat ca este o obisnuita sicana politica, un joc de imagine, si ca, esential, la un momentdat se va opri.
Pana in momentul in care nu s-a obtinut demisia de onoare, respectiv s-a inteles ca jocul nu se va opri, nicio tabara nu si-a pus problema sa analizeze si latura juridica a problemei. Cand, vrand-nevrand, a fost nevoie sa investigheze latura juridica pentru ca alte resorturi nu mai existau, era prea tarziu.
In ultimele saptamani, lumea juridica sau comunitatea specialistilor in drept a fost consternata, profund ingrijorata si revoltata de modul barbar in care clasa politica a inteles sa gestioneze diverse probleme legale care “incurca” mareata lupta politica.
Trebuie sa avem nervii tari pentru ca premisele care au condus la aceasta situatie nu se vor schimba curand si vor produce pe mai departe aceleasi efecte. Nu lipsa de scrupule a clasei politice este cel mai mare dusman al statului de drept, ci ignoranta. Din punct de vedere juridic, clasa politica este un individ mediocru, incapabil sa inteleaga principii si lucruri esentiale; despre detalii si fineturi, nu are sens sa mai pomenim. Ignorantul va incalca cu cea mai mare seninatate legea, pentru simplul motiv ca nu are reprezentarea jaloanelor care stabilesc regulile jocului pe care il joaca.
Pentru mine intrebarea nu este daca a fost sau nu a fost plagiat. Intrebarea este cine si cum poate sa convinga aceasta clasa politica, cu forta sau cu binisorul, ca statul de drept, constitutia si in general legea sunt mai presus si deasupra luptei si jocului politic?
Articolul poate fi citit si pe www.contributors.ro.
