Pentru a ajunge în vârful unui astfel de -submission nu e obligatoriu să ai calităţile atletice ale unui săritor cu prăjina, ci trebuie să „arzi“ multe etape, despre care se vorbeşte mai puţin. Dincolo de „poză“, avocatura este o profesie-vocaţie cu traseu sisific.
Să-ţi asumi un „submission“ în avocatură, aşa cum s-a făcut în acest supliment inovativ, e o dovadă de îndrăzneală. Să încerci să şi explici de ce un top al acestei pieţe poate fi diferit de rezultatele înregistrate la Administraţia Financiară, că nu ţine strict de veniturile încasate şi declarate sau de numărul de avocaţi pe care fiecare societate îl are, asta chiar e o nebunie.
Pentru că un astfel de clasament se situează, asemenea profesiei însăşi, între dreptate şi minciună, între sacru şi profan, între obiectiv şi subiectiv.
Probabil că s-ar putea scrie despre acest lucru, fără să superi pe nimeni, doar în stilul –politically correct, gen: „Ancorat în sinergia faptelor, recursul la euristica hermeneutică a originilor şi profesiei însăşi de avocat nu eludează meandrele concretului. Acest clasament este o bază convingătoare pentru îmbunătăţiri viitoare, iar soluţia este o abordare multidisciplinară, pe baza unor algoritmi avansaţi. Ideea acestui proiect nu a venit în componenta singulară a unui raţionament intrinsec, ci pentru a rezolva o problemă de mindset, pe baza analizelor făcute cu instrumentele coerenţei intertextuale, cum ar fi izotopiile tematice…“ Vorbe poleite, dar goale de conţinut (unii sunt capabili să ţină lungi discursuri în acest stil, lovind în cap orice subiect, oricât de important ar fi, cu astfel de formule-ciocan).
Dar cum să convingi pe cineva – asemenea unei tinere ale cărei curiozităţi legate de această profesie erau exprimate pe un forum juridic –, că avocatura este mult mai mult, este o profesie-vocaţie?! Că poate fi o fata Morgana, atât din punct de vedere financiar, cât şi a perioadei de timp pe care trebuie să o aloce avocatul pentru a-şi atinge obiectivele?! Tânăra avea opt întrebări, din care nu mai puţin de şase erau de natură financiară (Cât câştigă un avocat?; Stagiarii sunt plătiţi de tutorii lor şi cam cu ce sume?; După cât timp se poate ajunge la venituri de câteva mii de euro? etc.). Comasând aceste întrebări, ea ar fi vrut să afle după cât timp de muncă în acest domeniu ar fi ajuns la limuzină şi casă cu piscină, ghidându-se după zicala: „În avocatură banii vorbesc, iar când banii vorbesc nimeni nu e atent la gramatică“.
„Premianţii“ din acest supliment pot fi modele pentru tânăra pomenită mai sus, dacă se uită la poze şi citeşte doar printre rânduri. Sunt oameni de succes, pot fi incluşi în multe topuri de performanţă, dar asta pentru că s-au ridicat treaptă cu treaptă. Pentru a ajunge în vârful unui astfel de submission nu e necesar să ai calităţile atletice ale unui săritor cu prăjina, ci trebuie să „arzi“ multe etape, despre care se vorbeşte mai puţin. Lista elitelor din avocatură ar putea fi categoric mai mare, însă cea a avocaţilor care muncesc din greu şi nu reuşesc să se desprindă decisiv de limita de subzistenţă este mult, mult mai lungă.
Avocaţii secolului XXI sunt parte a uneia dintre cele mai stresante ocupaţii de pe planetă, conform studiilor, predispuşi la depresii şi sinucideri. E o profesie care te obligă să fii ataşat de muncă, mai mult decât de orice, care rar îţi permite să te deconectezi odată plecat spre casă. Paradoxal, deşi avocatul îşi face singur orarul de muncă şi aparent acesta e flexibil, el lucrează în program „work-till-you-drop“, cu multe ore suplimentare, adeseori la limita rezistenţei fizice şi psihice. Concurenţa este extrem de dură, valoarea şi calitatea avocatului nu sunt destul de des factorii cheie ai succesului, pentru că rămâne totuşi o profesie cu o mare doză de tradiţionalism, iar vremurile în care avocatul era salutat cu apelative de respect vădit sunt parcă demult apuse.
Pentru toate acestea era nevoie de acest -submission, ca de altfel de orice formă de apreciere, de aducere în prim-plan, de recunoaştere a muncii şi profesionalismului avocaţilor. Dacă rezultatele acestui submission vor nemulţumi mulţi avocaţi, care au parcurs şi ei acest
urcuş sisific, soluţia e simplă şi inspirată de unii clienţi (care consideră că avocaţii sunt toţi la fel, diferă doar onorariile pe care le percep), la finalul unui proces greu, când avocatul le spune: „Dreptatea a învins!“, iar ei ar putea răspunde: „Faceţi recurs!“. υ
