Allen & Overy si RTPR, alaturi de Eni in vanzarea benzinariilor din Europa Centrala si de Est

Allen & Overy si RTPR (biroul asociat al Allen & Overy din Bucuresti) au oferit consultanta juridica companiei italiene petroliere  Eni S.p.A. (Eni) cu privire la vanzarea participatiei Eni in unica rafinarie detinuta in Republica Ceha, Česká rafinérská, catre MOL, precum si cu privire la vanzarea de catre Eni a peste 200 de benzinarii din Cehia, Slovacia si Romania, ce opereaza sub marca Agip.

Jane Townsend, managing partner pentru Europa Centrala, a condus echipa de avocati Allen & Overy. Echipa de avocati RTPR Allen & Overy, formata din Costin Taracila, managing partner si Anca Rusu (foto), avocat colaborator senior, a oferit consultanta cu privire la aspectele de drept roman ale tranzactiei.

Echipa de avocati Allen & Overy a lucrat indeaproape, pe tot parcursul tranzactiei, cu echipa de avocati a Eni, condusa de catre avocatul Alessandro Benedetti, director al departamentului international de Rafinare & Marketing. Domenico Durante, vice-presedinte senior al Eni pentru asistenta juridica cu privire la aspectele de reglementare si de antitrust, a oferit consultanta cu privire la aspecte de dreptul concurentei.

Jane Townsend a declarat: „Suntem mandri ca am lucrat din nou cu Eni in legatura cu aceste tranzactii complexe, continuand o relatie valoroasa, dezvoltata de-a lungul multor ani de lucru impreuna cu privire la operatiunile Eni din regiunea ECE. Acesta este un alt exemplu al faptului ca Allen & Overy este consultantul juridic preferat in ceea ce priveste tranzactiile de importanta majora.”

O tranzactie interesanta din perspectiva aspectelor de drept specifice acestui tip de business dar si o colaborare excelenta cu reprezentantii Eni implicati in acest proiect”, a declarat Anca Rusu, avocat colaborator senior in cadrul RTPR Allen & Overy.

Domeniile principale de activitate ale RTPR Allen & Overy cuprind finantari, fuziuni si achizitii, piete de capital, insolventa si restructurari, concurenta, dreptul muncii, dreptul proprietatii intelectuale, litigii si arbitraj, consultanta pentru sectoarele de afaceri, inclusiv energie, telecomunicatii, finantare, real estate si industria farmaceutica.

Tranzactii importante, in domeniul Fuziuni si achizitii, in care RTPR Allen & Overy a oferit consultanta:

Resource Partners in legatura cu achizitia pachetului majoritar de 71% din reteaua de centre de fitness World Class Romania S.A.

3TS Capital Partners in legatura cu achizitia a 23% din pachetul de actiuni din Simartis Telecom.

Romprest si actionarul sau Detaco in legatura cu exit-ul fondului de investitii 3i Group din Romprest.

Pamplona Capital Partners III in legatura cu achizitia pachetului majoritar din Alvogen Group, o companie farmaceutica multinationala axata pe dezvoltarea, productia si comercializarea medicamentelor generice complexe.

Enterprise Investors (PEF V Information Technology) in tranzactia prin care PEF V Information Technology si-a vandut participatiile in Siveco Romania catre Siveco International printr-o tranzactie de tip MBO (Management Buyout).

DHL  in  legatura  cu  vanzarea  catre  Abris  Capital  Partners  a  societatii  Cargus  International (operatiunile de curierat intern din Romania).

First Retail International (FRI) in legatura cu achizitia a 50% din portofoliul de parcuri de retail ‘Intercora’ din Romania.