Andreea Artenie, Partener Reff și Asociații, a vorbit în cadrul unui eveniment dedicat sectorului financiar despre câteva propuneri cu impact de modificare a Codului de procedură fiscală, aflate în prezent în dezbatere publică:
Analiza de risc
Se propune o reașezare a procedurii privind analiza de risc efectuată de organul fiscal în scopul îndeplinirii activității de administrare fiscală (procedura ce stă de altfel și la baza selectării contribuabililor pentru inspecție fiscală), sub două coordonate:
– În primul rând, (i) transparentizarea criteriilor avute în vedere la analiza de risc pentru a permite contribuabililor să le cunoască și să se conformeze voluntar și (ii) repetitivitate bine stabilită în efectuarea analizei de risc care să permită ca eventuale neconcordanțe care au determinat o anumită încadrare, odată corectate, să conducă la schimbarea categoriei de risc determinată anterior.
– În al doilea rând, din perspectivă procedurală, analiza de risc trebuie să cunoască trei etape:
o analizarea informațiilor deținute și elaborarea concluziilor preliminare cu privire la încadrarea în categoria de risc;
o în măsura în care autoritatea fiscală ajunge la concluzia că se impune schimbarea încadrării anterioare sau creșterea gradului de risc, prezentarea concluziilor preliminare contribuabilului cu acordarea posibilității de a prezenta un punct de vedere, de a aduce lămuriri suplimentare sau informații care pot justifica anumite neconcordanțe identificate;
o decizia prin care se stabilește nivelul de risc trebuie să îmbrace forma actului administrativ, cu toate rigorile procedurale ce decurg din calificarea actului, inclusiv posibilitatea de a fi contestat.
Reguli comune în cazul tipurilor de controale inopinate
Propunerea este de aliniere a regulilor aplicate controlului operativ și inopinat efectuat de către Direcția Generală de Antifraudă Fiscală (DGAF) cu regulile generale aplicabile controalelor inopinate. Vorbind în fapt de aceiași instituție, acestea trebuie să îmbrace reguli similare și în final, cele două varietăți de control trebuie să-și găsească resortul în principiile fundamentale ce guvernează inspecția fiscală, cu limitările ce derivă din caracteristicile proprii lor și față de natură intempestiva ce le caracterizează.
Sunt vizate, în principal, trei aspecte: (i) durata controlului – în prezent cele desfășurate de DGAF nu au o durată maximală prevăzută de lege, putând fi prelungite nedeterminat, ceea ce se și întâmplă în practică – (ii) determinarea limitelor mandatului inspectorilor, acestea urmând a fi comunicate contribuabilului la inițierea controlului; în prezent, ne confruntăm cu o lipsa totală de delimitare care permite autorității să nu declare contribuabilului în niciun fel scopul și limitele controlului și să inițieze o veritabilă expediție exploratorie în activitatea acestuia, și (iii) respectarea limitelor prescripției – controlul antifraudă nu trebuie să vizeze perioade aflate în afara termenului de prescripție, ceea ce astăzi se întâmplă.
Modificările intervenite la nivelul Legii nr. 554/2004 privind competența
Prin Legea nr. 212/2018, normele din Legea contenciosului administrativ privind competența de soluționare a cererilor având ca obiect anularea actelor administrative au suferit importante schimbări. Astfel,
– în ceea ce privește competența materială a instanțelor, conform noilor modificări, cererile evaluabile în bani de până la 3.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar
– din perspectiva competenței teritoriale, aceasta a devenit una exclusivă, la instanțele de la domiciliul/sediul reclamantului.
Scopul declarat a fost acela de echilibrare a volumului de muncă a instanțelor din provincie și din București, precum și degrevarea în bună măsură a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Deși înțelegem rațiunile administrative care au stat la baza modificării, totuși nu putem să nu ne punem problema că această măsură va aduce, pe de o parte, scăderea calității actului de justiție, dobândit prin experiență extensivă și supra-specializare la nivelul Curții de Apel București și al ICCJ iar, pe de altă parte, va afecta conceptul de practică unitară.
În acest context, considerăm că este imperativ necesar ca măsura impusă să fie însoțită de specializarea judecătorilor din teritoriu și din instanțele inferioare (i.e. tribunale) în materia contenciosului fiscal.
