Avocat Tudor Colțan: De ce susțin protestul avocaților din oficiu, rolul avocatului în statul de drept și pasivitatea rușinoasă a Ministerului Justiției

Așa cum probabil mulți dintre voi stiu, începând de mâine începe un protest al avocaților din oficiu. De ce protestează confrații mei? Raspunsul e simplu: pasivitatea rușinoasă a Ministerului Justitiei în legătură cu onorariile acordate în cauzele în care asistența juridică este acordată din oficiu.

De ce susțin acest protest al confraților? Ei bine, cu toate că nu sunt pe lista avocațiilor care fac oficii, vreau sa ii susțin pe toate căile pentru că, datorită muncii lor, sistemul judiciar in România poate funcționa eficient.

Puțini sunt cei care cunosc cu adevarat ce înseamnă să faci oficii și câtă muncă e la mijloc, mai ales în cauzele penale când participi la percheziții la prima ora a dimineții, când mulți dintre noi se întorc pe partea cealaltă a patului. Sau când se fac ”maratoane” de audieri și acești colegi participă într-un mod admirabil, cu toate că au familii, copilași mici acasă și o viață personală.

Cu toate că sună foarte ”cool” asistența judiciară obligatorie și parcă ai zice ”Bă, noi avem un stat de drept, cu garanții procesuale”… fără acesti avocați, care exercită asistența și reprezentarea din oficiu, toate acele cauze s-ar bloca.

De ce pasivitatea rușinoasă a Ministerului Justiției? Pentru că – pentru unele dosare cu sute de inculpați, nopți nedormite la audieri sau treziri la prima oră cu mascații la percheziții – acești colegi primesc onorarii care lezează nu doar demnitatea lor, ci și a profesiei: 40 de lei, 200 de lei…

Ei bine, și acum eu am 3 întrebări:

1. Oameni buni, cum putem să asigurăm o eficiență a dreptului la apărare, în condițiile în care Ministerul Justiției menține aceste sume derizorii pentru colegii noștri?
2. Bineînțeles că se vor trezi niște ”specialiști” să spună ”Dar de ce fac, domnule, proteste? Dacă nu le convine, să nu mai facă oficii”. Așa și? Cine să le facă? Ne batem joc de niste avocați care iubesc profesia, dar care efectiv nu mai pot profesa în asemenea condiții.
3. în final, stiți cine suferă cel mai mult? Justițiabilul. Omul ăla care așteaptă ca avocatul lui să îl reprezinte, să îl ajute și să îi fie alături. De ce? Pentru că asta e rațiunea profesiei noastre.

În final, inchei cu un mic episod din alte vremuri, când avocatura ocupa un loc binemeritat nu doar în societate, ci și în inimile oamenilor.

”Un avocat, al cărui nume nu mi-l amintesc, susținându-și pledoaria, a supărat cumva pe președintele instanței, care pe loc, a dispus arestarea lui. N-au trecut, poate, nici 5 minute de la acest incident, că în sala de judecată a năvălit Decanul baroului, urmat de câtiva avocați. Oprindu-se în fața președintelui care dispusese arestarea avocatului, i-a spus pe un ton foarte ferm:

Pentru injuria adusă avocaturii acum 3 minute, am ținut ședința consiliului baroului și am hotărât că din acestă clipă niciun avocat nu va mai pleda în fața dumnevoastră.

După care i-a întors spatele și, urmat de cei care-l însoțeau, a părăsit sala. Ca la un semnal, toți avocații prezenți și-au strâns lucrurile și au părăsit și ei sala de judecată. Toate încercările respectivului magistrat de a obține iertare pentru nesocotința lui au rămas zadarnice. Până la urmă și-a cerut transferul într-o altă localitate. Acel decan nemaipomenit nu a fost altul decât marele, ilustrul nostru maestru Istrate Micescu”!

Mutatis mutandis, nicio instituție nu trebuie să jignească profesia de avocat și, pe cale de consecință, incurajez ca toți colegii mei, indiferent că fac sau nu oficii, să susțină protestul.

Facebook, 10 februarie 2019


Tudor Colțan a activat în societatea de avocatură Stoica & Asociații timp de cinci ani, între anii 2014 – 2019. A absolvit Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti, detine un Masterat în Drept privat aprofundat – Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti,
fiind membru al Baroului Bucuresti din anul 2014. Tudor a facut parte din echipa de drept penal a STOICA & Asociatii, participând la asistarea clientilor români si straini în litigii de drept penal si de penal – comercial. În prezent este doctorand la Școala Doctorală a Facultății de Drept, Universitatea București, teza fiind în domeniul dreptului privat, avându-l coordonator pe prof.univ.dr. Valeriu Stoica.