Avocații fostului președinte Nissan, Carlos Ghosn, nu au reușit să îl scape de închisoare

Tribunalul din Tokyo a respins miercuri cererea avocaţilor de eliberare din arest a fostului preşedinte al Nissan, Carlos Ghosn, acuzat de nereguli financiare, transmit AFP şi Reuters.

Avocaţii au susţinut că nu există motive pentru reţinere, care durează de mai mult de 50 de zile.

Dar Tribunalul din Tokyo a respins miercuri solicitarea, precizând într-un comunicat: „Cererea de anulare a detenţiei depusă marţi de avocaţii domnului Ghosn a fost respinsă în data de 9 ianuarie”.

Vineri expiră mandatul de arestare a lui Ghosn, iar acesta fie va fi eliberat, fie se va confrunta cu prelungirea perioadei de detenţie.

Chiar şi principalul său avocat, Motonari Otsuru, a recunoscut că sunt puţine şase de eliberare pentru clientul său înainte ca acest caz să ajungă în instanţă. Ar putea dura cel puţin şase luni până când va fi judecat Ghosn, a avertizat avocatul.

Marţi, Carlos Ghosn a dezminţit, în cadrul unei audieri publice la Tribunalul din Tokyo, acuzaţiile de nereguli financiare şi a protestat împotriva detenţiei sale prelungite.

„Onorată curte, sunt nevinovat de acuzaţiile care se aduc împotriva mea. Am acţionat întotdeauna cu integritate. Am fost acuzat pe nedrept”, se arată în declaraţia scrisă a lui Carlos Ghosn, care a apreciat acuzaţiile procurorilor împotriva sa ca fiind „neîntemeiate”.

A fost prima apariţie publică a lui Ghosn de când a fost arestat, în 19 noiembrie, de procurorii niponi. Carlos Ghosn, în vârstă de 64 de ani, a fost pus sub acuzare în Japonia pentru că a omis să declare autorităţilor bursiere venituri de aproximativ 5 miliarde yeni (38 milioane euro, 44 miliarde de dolari) realizate timp de cinci ani, în perioada 2010 – 2015

La audiere, Ghosn a prezentat realizările pe care le-a obţinut la Nissan, inclusiv transformarea datoriei de 2.000 de miliarde de dolari din 1999 în surplus în 2006. Nivelul vânzărilor a fost mai mult decât dublu, de la 2,5 milioane de vehicule în 1999 la 5,8 milioane de unităţi în 2016, a spus fostul preşedinte al Nissan.

Acesta a dat asigurări că are sentimente „de dragoste şi apreciere” pentru Nissan şi „a acţionat întotdeauna legal şi onorabil”.

„Mi-am dedicat două decenii din viaţa mea redresării Nissan. Am lucrat pentru îndeplinirea acestui obiectiv zi şi noapte”, a spus Ghosn.

Preşedintele juriului, Yuichi Tada, a afirmat marţi că Ghosn a fost arestat din cauza riscului de a fugi din Japonia şi de a ascunde dovezile.