Avocatul lui Assange, Per Samuelson: „Unul dintre motive este starea de sănătate care nu îi permitea lui Assange să aibă o conversaţie normală”

Un tribunal suedez a respins cererea de a se amâna o audiere în care se va decide dacă fondatorul WikiLeaks Julian Assange va fi condamnat la închisoare în absenţă ca parte a unei investigaţii în care australianul este acuzat de viol, a informat un avocat al lui Assange, conform Reuters.

Procurorul suedez care gestionează investigaţia privind acuzaţiile de viol împotriva lui Assange, negate de el, a cerut la un tribunal local ca Assange să fie reţinut, o audiere în acest sens fiind programată pentru 3 iunie.

Avocatul lui Assange, Per Samuelson, a declarat pentru Reuters că l-a vizitat pe Assange la închisoare în Marea Britanie iar apoi a cerut ca audierea să fie amânată, informeaza News.ro

„Unul dintre motive este starea de sănătate care nu îi permitea lui Assange să aibă o conversaţie normală”, a afirmat Samuelson.

„Voiam să fie amânată până am timp să mă întâlnesc in nou cu el şi să putem analiza problemele în linişte. Nu am specificat o dată şi voiam ca totul să fie amânat până totul este gata însă tribunalul a decis acum că acest lucru nu se va întâmpla”, a afirmat Samuelson.

Tribunalul din Uppsala, unde va avea loc audierea, nu a fost disponibil pentru comentarii.

Suedia a redeschis investigaţia privind acuzaţiile de viol împotriva lui Assange la începutul lui mai. Aceasta începuse în 2010 însă autorităţile au renunţat în 2017, la câţiva ani după ce Assange s-a ascuns în ambasada Ecuadorului din Londra. Fondatorul WikiLeaks a fost arestat în Londra luna trecută după ce a petrecut şapte ani în ambasadă.

Dacă va fi aprobată cererea de arest, acesta ar fi primul pas pentru ca Assange să fie extrădat din Marea Britanie, unde este reţinut pentru 50 de săptămâni pentru că şi-a încălcat termenii eliberării condiţionate.

De asemenea, autorităţile americane doresc şi ele extrădarea lui Assange pentru acuzaţii privind publicarea de către WikiLeaks a unor documente clasificate iar săptămâna trecută au fost publicate 17 noi capete de acuzare pentru Assange, printre care şi spionaj.

Marea Britanie va decide cu privire la cererile de extrădare iar ministrul de Interne va lua decizia finală privind care dintre cele două are prioritate.