Baroul Dolj lanseaza campania de promovare a "avocatului de familie"

Baroul Dolj a demarat o campanie de informare publica pentru promovarea conceptului de „avocat de familie”. “Scopul proiectului vizeaza cresterea increderii justitiabililor in avocatură si promovarea intereselor profesiei de avocat in vederea armonizarii acestora cu valorile sociale moderne pentru consolidarea imaginii avocatului in comunitate ca un garant al realizarii statului de drept”, ne-a declarat, in exclusivitate, Ion Turculeanu, decan al Baroului Dolj.

La sediile instantelor din Craiova (Curtea de Apel, Tribunalul Dolj, Judecatoria Craiova), precum si la sediile Judecatoriei Filiasi, Judecatoriei Segarcea, Judecatoriei Bailesti si Judecatoriei Calafat, au fost amplasate afise informative cu privire la necesitatea recurgerii la consultanta si asistenta juridică prestate de avocat.

In holul principal al Curtii de Apel Craiova a fost instalat un monitor de mari dimensiuni, pe care ruleaza informatii cu privire la dreptul la aparare, profesia de avocat si Tabloul avocatilor din Baroul Dolj.

“Conceptul <<avocat de familie>> reprezinta o modalitate de imbinare a nevoilor socio-profesionale ale cetatenilor cu interesele profesionale ale avocatilor, ca prestatori de servicii de consultanta si asistenta juridica in folosul sanatatii sociale”, crede Ion Turculeanu.

Campania cuprinde si realizarea de pliante (“Serviciul de Asistenta Judiciara din cadrul Baroului Dolj”, “Centrul Teritorial Craiova al Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor”, “Ghidul de beneficii ale avocatilor din Baroul Dolj”, “In slujba profesiei de avocat din anul 1864”), care au fost distribuite justitiabililor prin intermediul birourilor avocatilor amplasate în incinta instantelor de judecata, precum si in alte puncte importante ale orasului Craiova.

 “Vom continua aceasta campanie, incercand sa identificam si alte mijloace prin care avocatul si profesia de avocat sa devina o obisnuintă nu numai pentru justitiabil ci, in general, pentru orice cetatean”, ne-a mai declarat decanul Baroului Dolj.