Bogdan Chirițoiu, Președintele Consiliului Concurenței: „Cea mai mare problemă este cum facem calculele economice”

Prezent la conferința CMS – Acţiuni în despăgubire în domeniul concurenţei în România: Provocări post-implementare – Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a vorbit despre aspectele pozitive ale directivei europene în materie de concurență precum și despre provocările acesteia:

Directiva Uniunii Europene ne duce în direcția potrivită și va avea impact asupra clienților / consumatorilor.”

Am încercat să implementăm directiva cu istețime însă, când am început să lucrăm cu ea ne-am lovit de obstacolele procedurilor.”

„Cea mai mare problemă, așa cum a subliniat și domnul Gabriel Sidere, este cum facem calculele economice. Vom încerca să generăm, sa sporim capacitatea în interiorul Consiliului pentru a oferi suport Tribunalelor.”

„Avem câteva griji pe care trebuie să le diminuăm și anume impactul asupra regimului concurențial. Prioritatea pentru noi va fi ca legea concurenței să funcționeaze și asta înseamnă să fie o bună piedică împotriva practicilor neconcurențiale.”

Directiva este în așa fel concepută încât să protejeze programele de clemență, acestea funcționând bine în zona de nord și de vest a UE dar mai puțin în România.”