Bulboaca & Asociatii a premiat castigatorii concursului de procese simulate – Dreptul Muncii “Sanda Ghimpu”

Centrul de drept social comparat al Facultatii de Drept a organizat, in perioada februarie – aprilie 2015, in parteneriat cu societatea civila de avocatura Bulboaca & Asociatii, Concursul de Procese Simulate pe teme de Dreptul Muncii „Sanda Ghimpu” (editia a II-a), destinat studentilor aflati in anul IV de studii de licenta la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti.

Concursul si-a propus dezbaterea in etape succesive, in forma scrisa si in forma orala, a unei spete fictive in materia Dreptului Muncii.

Etapa orala a Concursului s-a desfasurat in zilele de 16 si 17 aprilie 2015 in cadrul Facultatii de Drept, cei 20 studenti calificati in aceasta etapa avand sansa de a exersa arta de a pleda si de a da contur cunostintelor stiintifice dobandite pe parcursul celor patru ani de studiu.

Finala Concursului s-a desfasurat in fata unui juriu format din cadre didactice universitare, precum si din profesionisti din domeniul dreptului, dupa cum urmeaza:

Judecator Lizeta Harabagiu – judecator la Curtea de Apel Bucuresti, in cadrul Sectiei Civile;

Prof. univ. dr. Alexandru Athanasiu – Director al Centrului de Drept Social Comparat din cadrul Facultatii de Drept Bucuresti;

Conf. univ. dr. Claudiu-Paul Buglea – prodecan al Facultatii de Drept a Universitatii Bucuresti;

Avocat Ioana-Motofei Radu – avocat partener in cadrul Bulboaca & Asociatii SCA.

La finalul Concursului de Procese Simulate pe teme de Dreptul Muncii „Sanda Ghimpu”, editia a II-a, partenerul evenimentului – societatea civila de avocatura Bulboaca & Asociatii – a acordat urmatoarele premii:

– Premiul pentru locul I Echipei cu cel mai mare punctaj general din Finala etapei orale a Concursului, formata din studentii Alexe Flavia Mihaela si Sovar Cosmin – 2 (doua) stagii de practica in cadrul societatii civile de avocatura Bulboaca & Asociatii;

– Fiecare stagiu de practica va avea o durata de 2 (doua) saptamani si va fi remunerat cu suma de 1.350 Lei (echivalentul a 300 EUR, calculat la paritatea 1 EUR = 4,5 Lei).

– Premiul pentru locul II Echipei cu al doilea cel mai mare punctaj general din Finala etapei orale a Concursului – formata din studentii Pistolea Roxana si Stan Adelina-Elena – carti de specialitate in valoare de 1.800 Lei (echivalentul a 400 EUR, calculat la paritatea 1 EUR = 4,5 Lei).

– Premiul pentru locul III Echipei cu al treilea cel mai mare punctaj general din Finala etapei orale a Concursului – formata din studentii Furdui Razvan si Tanasescu Cristian-Tiberiu – carti de specialitate in valoare de 500 Lei (echivalentul a 110 EUR, calculat la paritatea 1 EUR = 4,5 Lei).

– Premiul pentru cel mai bun memoriu scris Echipei care a obtinut cel mai mare punctaj general in etapa scrisa a Concursului, formata din studentii Ilie Loredana-Ionela si Alexe Lucia-Marina – 2 (doua) abonamente anuale la Revista Romana de Dreptul Muncii, precum si carti de specialitate in valoare de 800 Lei (echivalentul a 180 EUR, calculat la paritatea 1 EUR = 4,5 Lei).

– Premiul pentru cel mai bun pledant acelui pledant care a avut o prestatie remarcabila in etapa orala a Concursului, Mihai Ionita – carti de specialitate in valoare de 675 Lei (echivalentul a 150 EUR, calculat la paritatea 1 EUR = 4,5 Lei).

Pe langa premii, fiecarui student participant in etapa orala a Concursului i-a fost acordata o distinctie de participare.

In organizarea evenimentului, Centrul de drept social comparat al Facultatii de Drept s-a bucurat de sprijinul logistic si organizatoric al Asociatiei Studentilor in Drept. De asemenea, organizarea evenimentului stiintific a fost posibila cu sprijinul si coordonarea deosebita a doamnei Prof. univ. dr. Claudia-Ana Costea.

Concursul de Procese Simulate pe teme de Dreptul Muncii „Sanda Ghimpu” (editia a II-a) s-a dovedit a fi un real succes si isi propune ca, in cadrul editiilor viitoare, sa promoveze aceleasi obiective, respectiv:

– familiarizarea studentilor cu teme de actualitate din materia dreptului muncii si a dreptului procesual civil;

– incurajarea studentilor sa isi dezvolte cunostintele teoretice, abilitatile oratorice, tehnica argumentarii, prezenta de spirit si capacitatea de a lucra in echipa; precum si

– cresterea gradului de constientizare cu privire la impactul problemelor de dreptul muncii asupra realitatii sociale si economice actuale.