Cea de-a 76 a Întrunire a Consiliului Internațional ELSA

ELSA (European Law StudentsAssociation) este o asociaţie internaţională, independentă, apolitică şi non-profit creată şi condusă de studenţi şi pentru studenţi.

Fondată în 1981 şi numărând peste 50 000 de membri, ELSA este cea mai mare asociaţie independentă continentală a studenţilor la drept.

Între 20 și 27 septembrie 2019, ELSA București va avea onoarea de a organiza cea de-a 76 a ediție ICM (International Council Meeting). Evenimentul va avea loc la Hotel Ramada Constanța by Wyndham și va aduce laolaltă în jur de 300 de participanți din rețeaua ELSA, din aproximativ 44 de țări (studenți, absolvenți sau masteranzi, practicieni în domeniul juridic).

Întrunirea Consiliului Internațional reprezintă cel mai important eveniment al asociației și se desfășoară de două ori pe an, iar, având în vedere complexitatea proiectului, Grupul Local organizator se alege cu aproape un an înainte pentru a pune la punct toate detaliile organizatorice.

Scopul ICM constă în cunoașterea și interacțiunea între membri ELSA, formarea lor ca cetățeni europeni și întărirea comunității tinerilor juriști.

Timp de o săptămână, participanții vor lua parte la trei plenare– de deschidere, de mijloc și de închidere-, conduse de membrii Biroului Internațional, în vederea introducerii evenimentului, votării interne și stabilirii Grupului Local organizator al ICM-ului anului viitor. Propunerile ce urmează a fi votate în ultimele două plenare se discută și se recomandă în cadrul atelierelor, împărțite și structurate pe arii de activitate și coordonate de membrul de Birou Internațional specializat pe aria de activitate respectivă.

Ulterior programului academic, zi de zi, membrii comitetului de organizare pregătesc participanților un program social, ce are la baza diversitatea culturală, scopul principal fiind ca participanții să își împărtășească ideile, valorile și tradițiile, desfășurându-se un continuu schimb de experiență multiculturală. Pentru a se asigură că aceștia au ocazia să traiască și viața de noapte specifică orașului Constanța, în fiecare seară ELSAcii vor avea posibilitatea să participe la petreceri tematice organizate în diverse localuri cunoscute din oraș.

Podiumul programului social îl va ocupa însă Gala, cel mai rafinat moment al evenimentului, ce va marca totodată și sfârșitul ICM 76.

De asemenea, tot pe timpul celor 7 zile participanții vor putea vizita orașul Constanța și ,,la lumina zilei”, in cadrul programului de sightseeing.

Pentru mai multe detalii despre eveniment, puteți să accesați pagina de Facebookhttps://www.facebook.com/ICMConstanta/. Suntem prezenți și pe Instagramhttps://instagram.com/icm.constanta?igshid=13b35hwfdlnka.