CITR lanseaza un serviciu dedicat firmelor aflate in reorganizare judiciara

Prin numirea unui specialist in gestionarea situatiilor de criza, compania aflata in dificultate poate fi redresata mai usor, considera specialistii Casei de Insolventa Transilvania (CITR), care anunta lansarea unui serviciu dedicat firmelor aflate in reorganizare judiciara: managerul de criza (turnaround manager).

Managerul de criza este capabil sa inverseze trendul pe care il urmeaza compania, prin masuri specifice activitatii de restructurare, precizeaza CITR, societatea corespondenta SCA Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP).

„Putem asemana misiunea unui manager de criza cu activitatea unui echipaj SMURD, care are ca prioritate stabilizarea pacientului si asigurarea functiilor vitale. Asa se intampla si in cazul unei companii. Modelul a fost incercat cu succes in cazul reorganizarii Flanco, iar stabilizarea activitatii permite reinstalarea unui CEO clasic, specializat in business-ul companiei”, a declarat Andrei Cionca (foto), Fondator al Casei de Insolventa Transilvania.

Instalarea unui manager de criza intr-o companie aflata in reorganizare este o decizie care trebuie luata inca de la inceputul procesului. Astfel, sansele de reusita ale stabilizarii companiei cresc, iar perioada in care aceasta se afla in insolventa este scurtata.  Amanarea aplicarii de catre un turnaround manager a unor masuri radicale intr-un termen de 3-6 luni de la deschiderea procedurii poate duce la compromiterea sanselor de redresare a companiei. Un proces eficient, in care managerul de criza sa poata actiona, dureaza intre 6 si 12 luni.

In cadrul serviciului pus la dispozitia companiilor aflate in dificultate a fost dezvoltat un parteneriat cu o societate de turnaround managers care sa actioneze in proiectele de insolventa gestionate de CITR.