Clienții RCS&RDS, UPC, Telekom nu vor mai putea pirata filme. Societatea de avocatură care a reprezentat casele de producție cinematografică

Cei mai mari furnizori de internet din țara noastră vor trebui să blocheze accesul la mai multe site-uri de filme, a decis Curtea de Apel București.

Abonaţii RCS&RDS, UPC, Telekom, Digital Cable Systems (DCS) şi Akta Telekom nu vor mai putea accesa site-urile de filme piratate filmehd.net, filmeonline2013.biz şi thepiratebay.org.

Tribunalul a dispus blocarea permanentă prin metoda blocării la nivel DNS a accesului clienţilor pârâţilor pentru serviciile de acces la internet prin punct fix, la website-urile accesibile în prezent la locaţiile online indicate mai sus, informeaza Profit.ro

Casele de producţie cinematografică au fost reprezentante în instanţă de societatea de avocatură Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu.

Piratarea şi utilizarea software-urilor piratate este ilegală. Licenţele software intră sub protecţia legii nr.8/1996 actualizată privind protecţia drepturilor de autor. Aceasta clasifică utilizarea oricărei aplicaţii sau conţinut digital, fără plata drepturilor de autor sau a costurilor de licenţă, ca fiind piraterie.

Art.139 (6) În sensul prezentei legi, prin mărfuri-pirat se înţelege toate copiile, indiferent de suport, inclusiv copertele, realizate fără consimţământul titularului de drepturi sau al persoanei legal autorizate de acesta şi care sunt executate, direct ori indirect, total sau parţial, de pe un produs purtător de drepturi de autor ori de drepturi conexe sau de pe ambalajele ori copertele acestora.”

Cei care fac o astfel de infracţiune riscă o pedeapsă cu închisoarea de la şase luni la trei ani sau, în cel mai bun caz, o amendă usturătoare. Însă cum poliţia probabil nu-ţi va bate la uşă prea curând să verifice dacă ai descărcat filme şi jocuri în mod ilegal, o problemă mai presantă pentru utilizatorii obişnuiţi ţine de securitate.