Clifford Chance: 2014, cel mai important an pentru piata globala de M&A de la declansarea crizei financiare. Tendinte in 2015

Valoarea tranzactiilor incheiate in 2014 a ajuns la un nivel ce nu a mai fost atins din 2007, potrivit celui mai recent raport global privind tendintele pietei M&A, realizat de societatea internationala de avocatura Clifford Chance.

La finalul unui an foarte important pentru piata internationala de M&A, analiza identifica ariile geografice si sectoarele care si-au incetinit sau si-au intensificat activitatea. Pentru piata din Statele Unite a fost o perioada foarte intensa, inregistrand o crestere a valorii totale a tranzactiilor, datorata, in parte, operatiunilor de tip inbound (investitii straine). Ultimele 12 luni au fost foarte active pentru sectoarele Tehnologie, Media si Telecomunicatii; inca din etapa de due diligence investitorii au manifestat o atentie sporita pe zona de tehnologie, pe fondul unui interes sporit in ceea ce priveste securitatea cibernetica si protectia datelor.

Nadia Badea (foto articol), Partener Clifford Chance Badea, spune: „Pentru echipa locala de Corporate M&A 2014 a fost un an plin, pe masura ce activitatea investitorilor s-a intensificat, fie prin reactivarea unor proiecte inghetate, fie prin proiecte noi la nivel local sau regional. Am asistat si asistam in continuare proiecte de pe piata imobiliara, industria de petrol & gaze, sectorul financiar, industria farmaceutica, domeniul serviciilor, industria bunurilor de consum si sectorul agricol. Anticipam ca prima parte a anului viitor va fi chiar mai intensa, cu cateva tranzactii mari aflate in prag de finalizare”.

Reperele globale ale anului 2014

Europa si regiunea Asia Pacific inregistreaza, in continuare, o crestere pe piata M&A. La randul lor, Statele Unite au raportat, pana in acest moment, o crestere anuala de 54%, inregistrand un total de 1.185 miliarde de dolari, incluzand un avans de 179% a valorii tranzactiilor inbound.

Tranzactiile transfrontaliere isi mentin tendinta de crestere, activitatea inregistrata intre cele cinci regiuni importante contribuind cu 25% la valoarea totala a tranzactiilor M&A de la nivel global.

Industria Serviciilor Medicale si cea a Bunurilor de consum/ Retail sunt cele mai dinamice din punctul de vedere al activitatii M&A.

Investitorii financiari care, in mod traditional, se concentrau pe investitii private equity pe pietele dezvoltate, s-au orientat spre multiple categorii de active, noi nise de piata si arii geografice diverse. Cu precadere, investitorii isi muta interesul de la economiile dezvoltate, cu rate mici de crestere, catre pietele ce cresc rapid, cum sunt cele din Africa, unde investitiile inbound provenite din Statele Unite au crescut de-a lungul anului, iar tranzactiile M&A realizate in interiorul continentului african s-au majorat de aproape patru ori.

Guy Norman, liderul global al practicii Corporate din cadrul Clifford Chance, spune: „2014 a fost un an foarte bun pentru piata globala de M&A. Pe masura ce companiile cauta sa isi extinda prezenta globala si sa isi consolideze pozitia in cadrul propriei industrii, iar investitorii financiari urmaresc incasari sporite pe piete si sectoare noi, asistam la o activitate M&A solida la nivel trans-regional. In mod obisnuit, aceasta crestere este datorata unui excedent de lichiditate sau unei accesari accelerate a resurselor globale de lichiditati, provenind din mai multe surse, la costuri foarte atractive”.

El a adaugat: „Este dificil sa anticipam evolutia pietei M&A in 2015, pe fondul actualului context economic si politic, insa – in pofida incertitudinilor si provocarilor globale – exista in continuare oportunitati atractive pentru investitorii informati, agili si pregatiti sa isi asume anumite riscuri ce pot fi administrate„.

Asteptari pentru 2015

Raportul Clifford Chance identifica cateva tendinte pentru anul viitor:

Private Equity si continentul african: In contextul in care investitorii cauta sa obtina randamente mai mari, ei isi vor diversifica in continuare activitatea. Volumul tranzactiilor din Africa va creste, pe masura ce piata asista la mai multe exituri realizate de fonduri de private equity aflate la finalul unui ciclu investitional. Evolutia pietei largeste foarte mult categoria activelor scoase la vanzare si genereaza oportunitati nu doar pentru investitorii africani traditionali de private equity, ci si pentru investitori de private equity din piete dezvoltate si corporatii internationale care, in unele cazuri, vor investi in Africa pentru prima data.

Tehnologie, Media si Telecomunicatii si riscul cibernetic: Activitatea M&A din cele trei sectoare nu da semne de incetinire, pe fondul tendintelor de consolidare si convergenta. Nevoia de aliniere la reglementarile privind securitatea cibernetica si protectia datelor imprima tranzactiilor o atentie sporita in sectoarele in care componenta de tehnologie este importanta.

Finantarea M&A: Lichiditatea pietelor de capital a contribuit la sentimentul general de optimism in ceea ce priveste conditiile de finantare a datoriilor, ceea ce nu poate decat sa imbunatateasca perspectivele pietei M&A in 2015. Accesul la resursele globale de lichiditate in scopul finantarii M&A a devenit tot mai facil pentru debitori, tendinta sustinuta de dezvoltarea continua a structurii capitalurilor, multiplicarea optiunilor in zona produselor financiare, reluarea activitatii de creditare bancara in paralel cu aparitia de noi creditori institutionali si convergenta dintre termenii produselor financiare si standardele de piata. Este de asteptat ca piata sa fie in continuare dominata de solutii optimizate si optiuni financiare inovatoare pentru tranzactiile mari.

Raportul Clifford Chance privind tendintele globale din piata M&A are la baza datele publicate de Mergermarket si informatiile proprii adunate la nivelul retelei globale si pe baza experientei internationale de pe piata M&A. Raportul integral va fi publicat in luna ianuarie 2015.

La nivel global, Clifford Chance are 750 de avocati in practica Corporate, care ofera asistenta pe tranzactii M&A, contracte comerciale, mandate de dreptul concurentei si legislatie antitrust, tranzactii care implica fonduri, banci de investitii si fonduri de private equity cu interes in sectoare precum comunicatii, energie, sanatate, institutii financiare, fonduri, banci de investitii, asigurari, media si tehnologie.

Clifford Chance este una dintre cele mai importante societati de avocati din lume, cu pozitionare solida si resurse ample pe cinci continente. Fiind un parteneriat unic, pe deplin integrat la nivel global, cultura organizationala a Clifford Chance se bazeaza pe stilul de lucru abordabil, in echipa. Obiectivul nostru este sa depasim intotdeauna asteptarile clientilor nostri, care provin din cele mai variate zone ale mediului corporatist (comercial si industrial), sectorul guvernamental, institutii de reglementare, entitati comerciale si organizatii non-profit. Oferim clientilor nostri consultanta juridica si opinii la cel mai inalt nivel, combinand standardele globale ale firmei cu expertiza aprofundata la nivel local.

Raportul Global M&A Trends face parte dintr-un set de instrumente digitale si analize aprofundate ale celor mai importante tendinte de piata si de reglementare a activitatilor M&A din intreaga lume care poate fi accesat AICI.