Codrin Scutaru promovat în funcţia de Managing Director al McGuireWoods România

McGuireWoods Consulting, una dintre cele mai importante companii de afaceri publice din SUA, a anunţat marţi promovarea lui Codrin Scutaru în funcţia de Managing Director al McGuireWoods România.

Codrin Scutaru s-a alăturat echipei McGuireWoods în 2015, după ce a lucrat în sectorul guvernamental timp de aproape 8 ani. A fost secretar de stat la Ministerul Muncii, consilier pentru afaceri europene în cadrul aceluiași minister, consilier pentru politică socială la Cabinetul Primului Ministru, precum și consilier al secretarului de stat pentru educație. Codrin are o vastă experiență în dezvoltarea de strategii de afaceri publice pentru clienți din diverse industrii, precum și în consultanță strategică privind evaluarea riscurilor politice și de afaceri.

Guvernatorul James Hodges, președintele McGuireWoods Consulting: „Promovarea lui Codrin este o recunoaștere a abilităților sale deosebite de advocacy și orientare către client. Sunt convins că, sub conducerea sa, biroul McGuireWoods din România va continua să ofere servicii excepționale și rezultate tangibile pentru clienții noștri„.

În noua sa funcție, Codrin Scutaru va fi responsabil de operațiunile locale ale companiei, precum și de menținerea calității excepționale a serviciilor și rezultatelor oferite clienților.

Nadia Crișan, vicepreședinte senior al echipei internaționale de relații guvernamentale McGuireWoods Consulting și fost managing director al biroului din România: „Contribuția lui Codrin la succesul nostru aici, în România, este de neprețuit. Numirea sa reflectă creșterea activităților noastre internaționale, România având un rol important în operațiunile noastre din Europa”.

Portofoliul de clienți internaționali ai McGuireWoods Consulting a înregistrat o creștere impresionantă în ultimul an, în special în sectorul serviciilor financiare, al energiei și cel medical.

McGuireWoods Consulting este divizia de afaceri publice a McGuireWoods LLP, firmă de avocatură de top, cu mai mult de 1.100 avocați în 23 de birouri din întreaga lume.