Conferința de drept european „Noutăți în dreptul Uniunii Europene” – ediția a 6-a

În contextul politico-economic din ultimii ani, dreptul Uniunii Europene a devenit un instrument indispensabil fiecărui jurist. Această ”nouă ordine juridică de drept internațional” (CJCE, cauza Van Gend en Loos) se întâlnește în domenii din cele mai variate, reglementând nu numai aspecte de drept constituțional sau cu privire la instituții ale statelor membre, dar și aspecte ce țin de viața economică a operatorilor de pe piața unică: arbitrajul investițiilor, guvernanța corporatistă, transferul de întreprindere și protecția consumatorului.

Facultatea de Drept, Universitatea din București, in parteneriat cu societatea de Avocați STOICA & Asociații și Colegiul Juridic Franco–Român de Studii Europene organizeaza a 6-a ediție a conferinței Noutăți în dreptul Uniunii Europene, care va avea loc la data de 13 IUNIE 2019, la Facultatea de Drept, Universitatea din București, Sala Constantin Stoicescu.

Conferința este organizată în cadrul Sezonului România-Franța 2019. Îmbinând noutățile dreptului Uniunii Europene cu provocările concrete cu care se confruntă practicienii dreptului din România și din restul Europei, conferința va oferi participanților expresia solidarității manifestate pe două planuri: între universul juridic român și cel francez, pe de o parte, și între lumea academică și practicienii dreptului, pe de altă parte.

Reputați specialiști străini şi români, cu o activitate publicistică şi academică remarcabilă vor lua parte la acest eveniment:
• Prof. Em. Dr. Vlad Constantinesco, Université de Strasbourg;
• Conf. Univ. Dr. Anne Rigaux, Ecole de droit de la Sorbonne, Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne;
• Prof. Univ. Dr. Denys Simon, Ecole de droit de la Sorbonne, Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne;
• Prof. Univ. Dr. Philippe Merle, Université Paris 2 / Panthéon-Assas;
• Géraud Sajust de Bergues d’Escalup, Consilier de stat – Departamentul de contencios și departamentul
de lucrări publice;
• Cristian Diaconescu, Ambasador, fost Ministru de Externe al României și fost Ministru al Justiției;
• Cătălin Predoiu, fost Ministru al Justiției, avocat;
• Prof. Univ. Armand Goșu, analist de politică externă.

Moderatori:
• Prof. Em. Dr. Vlad Constantinesco, Université de Strasbourg;
• Prof. Univ. Dr. Valeriu Stoica, Partener fondator, STOICA & Asociaţii.

Conferința se va desfășura pe durata unei singure zile (9.00-16.00).

Lucrările conferinței se vor desfășura în limbile română și franceză. Este asigurată traducerea simultană.

Programul conferinței poate fi accesat aici.
Accesul la conferință este gratuit.
Confirmarile de participare pot fi trimise pana pe 7 iunie 2019, la adresa de email: evenimente@stoica-asociatii.