Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Akzo Nobel și Panter (Olanda), membre ale Grupului Akzo Nobel, preiau compania Fabryo Corporation

Grupul Akzo Nobel este specializat în producţia și comercializarea vopselelor decorative, vopsele de performanţă și produse chimice de specialitate.
În România, Akzo Nobel realizează venituri atât prin Akzo Nobel Coatings SRL şi Akzo Nobel Powder Coatings SA Atena – Sucursala Bucureşti, cât şi prin intermediul altor companii ale grupului, nerezidente pe teritoriul României.
Fabryo Corporation SRL este specializată în producţia şi comercializarea unei game complete de vopsele decorative (afacerea principală a companiei) și soluții durabile pentru finisaje de construcții și materiale izolante.
În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei.
Autoritatea de concurență va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.