Consiliului Europei, preocupat de corupția din România

Organismul anticorupție al Consiliului Europei, GRECO, atenționează autorităților române să țină cont, în viitoarele inițiative legislative, de angajamentele asumate de România cu privire la incriminarea corupției, informează Agerpres.

Într-un comunicat transmis de GRECO, se evidențiază faptul că instituția a urmărit cu atenție evoluțiile din România legate de amendamentele retrase ulterior la legislația penală și se consideră că astfel de inițiativele trebuie examinate cu rigurozitate de parlament. GRECO atenționează autoritățile române să ia „toate măsurile necesare” pentru a respecta pe deplin recomandările privind incriminarea corupției și transparența finanțării activităților politice.

 

GRECO apreciază, printr-o analiză privind penalizarea corupției și transparența finanțelor în politică, faptul că România a respectat în mare parte recomandările formulare de organismul anticorupție al Consiliului Europei.

Raportul conchide că până acum România a primit 20 de recomandări de acest gen. Dintre acestea, 15 au fost puse în aplicare în mod satisfăcător, două nu au fost încă implementate, iar trei au fost implementate parțial.