Contractul de agentie. Protectia agentului

Contractul de agentie isi regaseste reglementarea in dispozitiile Codului Civil care, prin formularea normelor legale prevazute la art. 2072-2095, pastreaza reglementarea cuprinsa in Legea nr. 509/2002, lege care reprezenta transpunerea in dreptul intern a Directivei nr. 86/635/1986, privind armonizarea continutului drepturilor agentilor comerciali independenti din statele membre ale Uniunii Europene, scopul acesteia din urma fiind acela de a crea un statut juridic comun acestei categorii de participanti la raporturile.

Autori: Av. Marius Vladu, Senior Associate, Av. Nicoleta Stoian, Associate, Radulescu & Musoi

Legiuitorul national a fost constant in optiunea sa de a conferi agentului posibilitatea de a negocia orice contracte, mai putin pe cele apartinand domeniilor excluse de la aplicarea directivei, precum si in optiunea de a crea un cadru juridic legal menit sa protejeze agentul de eventuale abuzuri ale comitentului.

Instituirea normelor de protectie a agentului isi gasesc ratiunea in transparenta ce caracterizeaza raporturile dintre agent si comitent.

Agentul actioneaza ca intermediar, negociind, cu titlu repetat, contracte in numele si pe seama comitentului, uneori fiindu-i conferit inclusiv dreptul de a incheia contracte in numele si pe seama acestuia.

Regimul de protectie a agentului se desprinde din caracterul imperativ al prevederilor care reglementeaza obligatiile agentului si ale comitentului, nasterea dreptului la comision, cazurile in care agentul este indreptatit la indemnizatie precum si cele in care nu are acest drept. In acceptiunea de care vorbim, partile nu pot deroga de la aceste prevederi „in defavoarea agentului”, fiind permisa, deci, derogarea doar in defavoarea comitentului, parte mai puternica din punct de vedere economic a contractului.

In ceea ce priveste momentul in care se naste dreptul la indemnizatie, atat fostul art. 15 din Legea nr. 509/2002 cat si art. 20852086 Cod Civil se raporteaza la momentul executarii contractului intermediat, si nu la simpla lui incheiere.

Acest rationament isi afla explicatia in aceea ca, daca cuantumul comisionului se stabileste raportat la numarul si valoarea contractelor incheiate, este justificat ca dreptul la plata sa ia nastere prin raportare la un criteriu economic – momentul executarii contractului, adica acel moment in care comitentul inregistreaza profitul rezultat din incheierea contractului. Practic, aici se face remarcata si intentia de protejare a comitentului insa, daca alegerea momentului nasterii dreptului la comision apara interesele comitentului, modalitatea in care este inteles momentul executarii contractului are menirea de a-l impiedica pe comitent sa comita abuzuri. Potrivit art. 2085 alin. 1 Cod Civil, anterior art. 15 alin. 2 din Legea nr. 509/2002, dreptul la comision ia nastere nu doar atunci cand oricare dintre partile contractante – comitent sau tert – si-a indeplinit obligatiile, dar si atunci cand comitentul ar fi trebuit sa isi execute obligatiile care ii incumbau.

Ambele reglementari statueaza ca, prin conventie, partile nu pot deroga de la aceste prevederi decat in favoarea agentului. In caz contrar, prevederile derogatorii se vor considera a fi nescrise, cu consecinta aplicarii prevederilor legale.

O situatie similara se face remarcata si in cazul exceptiilor de la dreptul la incasarea comisionului.

Art. 16 alin. 2 din Legea nr. 509 prevedea ca „dreptul la comision nu se stinge decat daca si in masura in care operatiunea incheiata intre comitent si terta persoana nu se executa, iar aceasta neexecutare nu este datorata unor circumstante imputabile comitentului.

Alin. 3 al aceluiasi articol stabilea ca ”in caz de executare partiala din partea tertei persoane, agentul este indreptatit doar la plata unei cote-parti din comision, proportionala cu suma incasata de comitent”. Ambele dispozitii aveau caracter imperativ, in conformitate cu art. 16 alin. 4 din lege.

Consecutiv, dispozitiile art. 2086 alin. 2 si 3 Cod Civil retin ca „atunci cand contractul incheiat nu se executa de catre parti ca urmare a unor circumstante imputabile agentului, dreptul la comision se stinge sau comisionul se reduce proportional cu neexecutarea, dupa caz.” „In caz de executare partiala din partea tertului, agentul este indreptatit doar la plata unei parti din comisionul stipulat, proportional cu executarea contractului incheiat intre comitent si tert.

Din nou, legiuitorul ramane consecvent, instituind caracterul imperativ al acestor norme, derogarea fiind permisa exclusiv in favoarea agentului.

Prin urmare, comitentul nu va avea dreptul de a nu achita sau reduce contravaloarea comisionului decat in acele cazuri in care neexecutarea sau executarea partiala ii este imputabila agentului, fapt care va trebui probat de catre comitent. Mai mult decat atat, in niciun caz comitentul nu va avea resortul legal pentru a penaliza pecuniar agentul, in vreun fel, pentru neindeplinirea obligatiilor care incumba tertilor contractanti. O atare ipoteza se circumscrie in mod clar categoriei clauzelor contractuale ce contravin normelor legale care statueza caracterul imperativ al dispozitiilor ce au ca scop protectia agentului, urmand a se considera nescrise si a fi inlocuite cu prevederile legale incidente.

De altfel, situatiile care pot atrage raspunderea agentului, respectiv obligatia lui de a achita eventuale daune interese comitentului, sunt si ele clar reglementate de catre legiuitor. Astfel, potrivit art. 2079 Cod Civil (dispozitii care au si ele caracter imperativ, exclusiv in favoarea agentului, potrivit art. 2094 Cod Civil), sanctiunea platii daunelor interese poate surveni atunci cand, aflat in imposibilitatea de a continua executarea obligatiilor ce ii revin, agentul omite sa il informeze despre aceasta pe comitent.

De asemenea, din interpretarea art. 2074 alin. 3 Cod Civil, potrivit carora agentul poate reprezenta mai multi comitenti concurenti, pentru aceeasi regiune si acelasi tip de contract, numai daca se stipuleaza expres prin contract, reiese ca agentul poate fi obligat la plata de daune interese si pentru incalcarea obligatiei de exclusivitate.

In mod similar, protectia agentului se face remarcata si din modul de redactare al prevederilor art. 2075 Cod Civil (anterior art. 4 din Legea nr. 509/2002), ce reglementeaza clauza de neconcurenta. Astfel, obligatia de neconcurenta trebuie stipulata in mod expres prin contractul de agentie, sub sanctiunea nulitatii absolute, dar, mai mult decat atat, aceasta nu poate opera pentru o perioada mai mare de 2 ani de la data incetarii contractului, orice termen mai lung urmand a fi redus de drept la termenul maxim prevazut de lege. In plus, art. 2075 alin.3 Cod Civil revine si subliniaza ca orice extindere a clauzei de neconcurenta dincolo de aceste limite urmeaza a fi considerata nescrisa, sanctiunea astfel instituita fiind, prin urmare, mai severa decat cea instituita prin Legea nr. 509/2002, care privea sanctiunea nulitatii relative, dat fiind ca aplicarea sa nu mai depinde acum de manifestarea de vointa a agentului care, potrivit art. 4 alin. 3 din lege, putea invoca sau nu nulitatea.

Intentia de protectie a agentului este pusa in evidenta si isi face simtita necesitatea, in special, in cazurile de incetare a contractului.

Astfel, disp. art. 2089 alin. 1 si 2 Cod Civil prevad ca partile pot denunta unilateral contractul cu un preaviz obligatoriu. Totodata, art. 2090 Cod Civil, corespunzator art. 21 alin. 2 din Legea nr. 509/2002, prevede posibilitatea denuntarii imediate, fara preaviz, de catre oricare dintre parti, cu repararea prejudiciilor astfel cauzate celeilalte parti, atunci cand circumstante exceptionale, altele decat forta majora ori cazul fortuit, fac imposibila continuarea colaborarii dintre comitent si agent.

In categoria circumstantelor exceptionale avute in vedere de catre norma legala sunt incluse si aspecte ce tin de starea de sanatate, infirmitate sau varsta inaintata, acestea fiind de natura sa conduca la imposibilitatea continuarii activitatii de catre agent. De asemenea, ar putea fi inclusa aici modificarea conditiilor de pe piata, ce au fost avute in vedere la incheierea contractului, modificari care, insa, nu ar fi putut fi prevazute si care dezavantajeaza sensibil una dintre parti.

Se observa faptul ca in Codul Civil nu se mai regasesc dispozitii corespondente celor ale art. 21 alin. 1 din Legea nr. 509/2002, potrivit carora „oricare dintre parti poate rezilia contractul de agentie fara preaviz sau inainte de expirarea termenului contractului, in cazul unei neindepliniri din culpa grava a obligatiilor contractuale de catre cealalta parte”, fapt ce demonstreaza intentia legiutorului de a supune rezilierea contractului dreptului comun in materie, respectiv disp. art. 1550 si art. 1552 Cod Civil.

Prin raportare la ansamblul dispozitiilor legale imperative care prevad expres imposibilitatea de derogare de la normele de protectie a agentului, rezulta fara dubiu faptul ca raspunderea agentului nu poate fi antrenata, indiferent de continutul clauzelor contractului incheiat intre parti, in oricare alte situatii, modalitati sau peste limitele prevazute in mod expres prin lege.

Astfel, intr-o cauza dedusa judecatii de catre agent, instanta a respins ca neintemeiate pretentiile reclamantului, care solicitase obligarea paratului comitent la plata comisionului cuvenit pentru negocierea si incheierea unor contracte. Specific contractului de agent incheiat era faptul ca partile prevazusera dreptul comitentului de nu achita comisionul agentului sau de a-i aplica o sanctiune pecuniara, egala cu comisionul (minus comision), in cazul in care tertul nu si-ar fi indeplinit obligatiile proprii, intr-un termen dat.

In acest context, dat fiind ca tertul nu si-a respectat obligatiile care ii incumbau, comitentul a denuntat unilateral contractul, acordandu-i agentului dreptul de preaviz, dar retinandu-i din comisionul cuvenit contravaloarea comisionului corespunzator contractelor incheiate cu tertul care nu si-a indeplinit obligatiile.

Instanta de judecata, in temeiul principiului pacta sunt servanda, a conferit prevalenta prevederilor contractuale, respingand pretentiile agentului.

Prin adoptarea acestei solutii au fost vadit nesocotite normele imperative de protectie a agentului.

In primul rand, pronuntarea acestei hotarari a ignorat total normele potrivit carora agentului i se va putea retine comisionul doar in acele situatii care se circumscriu perfect ipotezelor descrise prin art. 16 din Legea nr. 509/2002, corespunzatoare art. 2086 Cod Civil.

Mai mult decat atat, se remarca absurdul situatiei in sine, caracterizata prin faptul ca, pe de o parte se recunoaste lipsa oricarei culpe a agentului, reflectata in acordarea preavizului in vederea denuntarii unilaterale a contractului, insa se admite atragerea raspunderii sale patrimoniale, reflectata in reducerea comisionului.

In lumina normelor mai sus analizate, in ipoteza denuntarii unilaterale a contractului de catre o parte, partea denuntatoare nu va putea sub nicio forma penaliza pecuniar cocontractantul.

Asadar, penalizarea agentului poate interveni, cel mult, in limita neacordarii comisionului si doar in cazurile in care, din motive ce ii sunt imputabile acestuia, tertii nu isi indeplinesc obligatiile. In masura in care neindeplinirea obligatiilor de catre terti scapa oricarui control al agentului, aceasta neindeplinire neputandu-i fi imputata in mod direct acestuia, comitentul nu va avea dreptul de a retine indemnizatia pe care ar fi trebuit sa o achite agentului.

Consecutiv, avand in vedere ca raspunderea contractuala nu poate fi atrasa decat in ipoteza in care acestuia ii poate fi imputata o culpa, este exclusa denuntarea unilaterala cu acordarea preavizului, culpa fiind circumscrisa cauzelor de incetare a raporturilor contractuale fara acordarea acestui drept, in cazul concret, rezilierii.

In concluzie, ambele reglementari ale contractului de agentie au prevazut explicit situatiile in care agentul este indreptatit la indemnizatie, precum si exceptiile de la dreptul de a incasa indemnizatia si situatiile in care ii poate fi atrasa raspunderea contractuala, cu consecinta obligarii sale la daune interese. Consideram ca, in lumina acestor dispozitii legale, orice clauza contractuala care ar extinde raspunderea agentului, fie in sensul privarii sale de dreptul de a incasa comisionul, fie in sensul penalizarii sale in orice fel, prin obligarea sa la plata oricarei sume, in situatii neprevazute expres de catre lege, reprezinta un abuz al comitentului, cu consecinta considerarii ca nescrise a clauzelor contractuale respective, implicit cu inlocuirea acestora cu normele legale aplicabile.