Decizia nr. 160/2018 a Curții Constituționale a României referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ A ROMÂNIEI
Decizia nr. 160/2018 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat
În vigoare de la 07 iunie 2018
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 471 din 07 iunie 2018.
Petre Lăzăroiu – preşedinte
Marian Enache – judecător
Mircea Ştefan Minea – judecător
Mona-Maria Pivniceru – judecător
Livia Doina Stanciu – judecător
Simona-Maya Teodoroiu – judecător
Varga Attila – judecător
Afrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.
   1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Curpăn Vasile Sorin şi Burleanu Cosmin Ştefan în Dosarul nr. 458/32/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.576D/2016.
   2. La apelul nominal răspunde, în nume propriu, partea Botomei Vasile, precum şi pentru părţile “Baroul Bacău din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România”, prin decan dr. Botomei Vasile, “Cabinet de avocat doctor Botomei Vasile”, prin titular, şi “Uniunea Naţională a Barourilor din România” prin preşedinte. Depune, în acest sens, un exemplar al legitimaţiei de avocat definitiv al Baroului Bacău înscris în Uniunea Avocaţilor din Republica Moldova, al atestatului diplomei de doctor eliberat de Universitatea de Stat din Moldova, precum şi a cărţii de identitate nr. 714 emisă de Baroul Constituţional Român. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
   3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei Curpăn Vasile Sorin şi partea Botomei Vasile au depus la dosarul cauzei mai multe documente.
   4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul părţii Botomei Vasile care susţine, în esenţă, că textul legal criticat interzice doar înfiinţarea de barouri şi nicidecum înfiinţarea de uniuni. Aşa fiind, în opinia sa, pot exista mai multe uniuni ale barourilor, fiind un adevăr ştiinţific că în România se aplică principiul constituţional al pluralismului. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate, consideră că textul art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (3), sens în care face trimitere la paralelismul legislativ, şi anume textul art. 60 din Legea nr. 51/1995 în antiteză cu art. 26 şi art. 13 din Legea nr. 51/1995, precum şi cu art. 348 din Codul penal referitor la exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi. Potrivit textului legal criticat, folosirea fără drept a denumirilor “Barou”, “Uniunea Naţională a Barourilor din România”, “U.N.B.R.” ori “Uniunea Avocaţilor din România” sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracţiune. Acest text contravine Constituţiei, deoarece nu conţine trimiterea la cadrul penal general, aşa cum se face în art. 26 din Legea nr. 51/1995. Aşadar, prin textul legal criticat se dublează o infracţiune deja existentă. Sub aspectele criticate, face trimitere la Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, prin care Curtea Constituţională a statuat că trimiterile din corpul unei legi la alte norme trebuie să fie clare şi neechivoce, pentru că, în caz contrar, cum este cazul de faţă, nu se poate determina cu exactitate norma la care se trimite, iar interpretul legii va deveni el însuşi legiuitor, întrucât va fi pus în situaţia de a alege şi a stabili norma pe care o consideră cea mai potrivită, ceea ce este inadmisibil. În condiţiile în care normelor juridice le lipsesc tocmai aceste trăsături, ele încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta lor privind calitatea legii. De asemenea, dacă textul legal criticat dublează conţinutul normativ al altui text, înseamnă că acesta este neconstituţional.
   5. Aşa fiind, art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 nu este previzibil şi predictibil, deoarece, din practica juridică a instanţelor de drept comun au fost soluţionate, până în prezent, peste o mie de dosare în care faţă de juriştii înscrişi în barourile nou-create au fost dispuse ordonanţe de clasare şi, după caz, de scoatere de sub urmărire penală, situaţie care, în conceptul Cauzei nr. 398/2012 din 5 iunie 2014 dispusă de Curtea de la Strasbourg, constituie o dovadă de autoritate de lucru judecat. Paralel cu aceste soluţii de clasare s-au pronunţat alte soluţii prin care anumiţi judecători au dispus condamnarea, iar acest lucru a fost posibil din cauza lipsei de previzibilitate a textului legal contestat.
   6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. Cât priveşte existenţa vreunui paralelism legislativ între textul legal criticat şi art. 348 din Codul penal, arată că relevantă este chiar situaţia autorului excepţiei care a organizat un aşa-zis examen de admitere într-un aşa-zis barou folosind înscrisuri care purtau noţiunea de “avocat” şi “barou”. Or, în acest caz, este evident că nu a exercitat profesia de avocat, ci a folosit fără drept anumite denumiri. Este destul de clar că cele două infracţiuni au obiecte de reglementare diferite, neexistând niciun fel de paralelism legislativ.
C U R T E A,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
   7. Prin Încheierea din 22 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 458/32/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Curpăn Vasile Sorin şi Burleanu Cosmin Ştefan în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în apel, în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 din Codul penal din 1969.
   8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, la dreptul de asociere al cetăţenilor şi la dreptul la muncă, deoarece dispoziţiile legale criticate sunt interpretate, după apariţia Deciziei nr. 51/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în sensul că denumirile menţionate se referă exclusiv la UNBR tradiţional şi la barourile tradiţionale. În această interpretare, se consideră că UNBR paralel şi barourile paralele nu intră sub protecţia legii penale şi, chiar mai mult, membrii acestora devin, practic, destinatarii legii penale. Se ignoră, astfel, faptul că aceste structuri paralele au respectivele denumiri stabilite conform actelor de înregistrare şi că există hotărâri judecătoreşti definitive care statuează, cu putere de lucru judecat, în privinţa existenţei şi a legalităţii acestor categorii de persoane juridice, înfiinţând şi, ulterior, confirmând existenţa acestor entităţi juridice.
   9. Având în vedere teoria drepturilor câştigate, rezultă că membrii acestor barouri au dobândită calitatea de avocat în mod legal şi, în condiţiile existenţei şi a legalităţii acestor structuri paralele, membrii comisiilor de examinare pentru accederea în profesia de avocat nu pot săvârşi acte de complicitate la infracţiunea prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995.
   10. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
   11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
   12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, barourile sunt persoane juridice de interes public, organizate în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti, fiind constituite din avocaţii înscrişi în Tabloul avocaţilor, care au sediul profesional în localităţile de pe raza acestora. Uniunea Naţională a Barourilor din România (U.N.B.R.) a fost înfiinţată în temeiul Legii nr. 51/1995, prin reorganizarea Uniunii Avocaţilor din România, organism reprezentativ al avocaţilor care, la rândul său, a fost înfiinţată în anul 1995, în temeiul Legii nr. 51/1995. Conform art. 60 din Legea nr. 51/1995, U.N.B.R. este persoană juridică de interes public şi succesoarea de drept a Uniunii Avocaţilor din România.
   13. Înfiinţată în temeiul legii ca persoană juridică de interes public, U.N.B.R. se supune reglementărilor speciale din Legea nr. 51/1995, şi nu Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aceasta din urmă stabilind înfiinţarea prin hotărâre judecătorească a persoanelor juridice de drept privat fără scop patrimonial. De altfel, chiar Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 prevede, în art. 85, că persoanele juridice de utilitate publică – asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii de acest fel – înfiinţate prin legi, ordonanţe, decrete-lege, hotărâri ale Guvernului sau prin orice acte de drept public nu intră sub incidenţa prevederilor prezentei ordonanţe, ci rămân supuse reglementărilor speciale care stau la baza înfiinţării şi funcţionării lor.
   14. Aşa fiind, de lege lata, nu se poate susţine legalitatea constituirii altor barouri decât cele care alcătuiesc U.N.B.R. şi nici a unei alte uniuni naţionale a avocaţilor din România decât U.N.B.R.
   15. Prin urmare, dispoziţiile supuse controlului de constituţionalitate din cadrul Legii nr. 51/1995 reprezintă măsuri de protecţie şi garanţie atât pentru părţi, cât şi pentru toţi ceilalţi participanţi la activitatea judiciară, dar şi de prevenire a propagării fenomenului înfiinţării barourilor paralele, neconstituind o restrângere a exerciţiului dreptului la muncă prevăzut de art. 41 din Constituţie.
   16. Astfel, dreptul la muncă garantat de dispoziţiile constituţionale invocate trebuie să fie exercitat, pentru fiecare profesie în parte, în limitele stabilite de legislaţia în vigoare şi fără a aduce atingere celorlalte drepturi şi libertăţi garantate de Legea fundamentală, acest aspect fiind urmărit de legiuitor şi la edictarea prevederilor legale supuse controlului de constituţionalitate.
   17. Mai mult, art. 26 din Legea nr. 51/1995 stabileşte sancţiunea pentru nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la exercitarea profesiei de avocat. Totodată, instanţele sunt obligate să verifice şi să se pronunţe asupra calităţii de reprezentant al unei persoane care se prezintă ca avocat, exercitând acte specifice acestei profesii şi folosind însemnele profesiei de avocat, iar actele specifice profesiei de avocat, efectuate în mod public de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile prezentei legi, sunt nule.
   18. În continuare, potrivit dispoziţiilor legale criticate, folosirea fără drept a denumirilor “Barou”, “Uniunea Naţională a Barourilor din România”, “U.N.B.R.” ori “Uniunea Avocaţilor din România” sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
   19. Argumentele invocate de autorii excepţiei sunt neîntemeiate, deoarece, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora se reglementează prin lege organică. În aceste condiţii, în aplicarea prevederilor constituţionale menţionate, legiuitorul, cu respectarea legalităţii incriminării şi a legalităţii sancţiunilor de drept penal a stabilit, în cuprinsul art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, infracţiunea specifică.
   20. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că, în concepţia legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. Această opţiune a legiuitorului nu poate fi considerată ca neconstituţională, având în vedere că scopul ei este asigurarea unei asistenţe juridice calificate, iar normele în baza cărora funcţionează nu contravin principiilor constituţionale, cei care doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta. Astfel se explică de ce condiţiile de organizare şi exercitare a profesiei de avocat sunt prevăzute într-o lege specială. De altfel, profesia de avocat se poate exercita numai cu respectarea legii, şi nu împotriva ei, iar faptul că accesul la profesia de avocat este condiţionat de satisfacerea unor cerinţe nu poate fi privit ca o îngrădire a dreptului la muncă sau a alegerii libere a profesiei.
   21. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
   22. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
C U R T E A,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, documentele depuse, susţinerile părţii Botomei Vasile, în nume personal, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
   23. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
   24. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, astfel cum au fost modificate prin art. 51 pct. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care au următorul conţinut: “Folosirea fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», «U.N.B.R.» ori «Uniunea Avocaţilor din România» sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”
   25. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 40 alin. (1) referitor la dreptul de asociere al cetăţenilor şi art. 41 alin. (1) la dreptul la muncă.
   26. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 379 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 27 noiembrie 2013, Deciziei nr. 155 din 17 martie 2015, paragraful 14, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 17 aprilie 2015, şi Deciziei nr. 158 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 25 mai 2017, paragrafele 19 şi 20, instanţa de contencios constituţional a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 51/1995, statuând că avocatura este un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. Această opţiune a legiuitorului nu poate fi considerată ca neconstituţională, având în vedere că scopul ei este asigurarea unei asistenţe juridice calificate, iar normele în baza cărora funcţionează nu contravin principiilor constituţionale. Faptul că accesul la profesia de avocat este condiţionat de satisfacerea anumitor cerinţe nu poate fi privit ca o îngrădire a dreptului la muncă sau a alegerii libere a profesiei. Totodată, prin Decizia nr. 806 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2007, s-a mai statuat că normele în baza cărora funcţionează Uniunea Naţională a Barourilor din România nu contravin principiilor constituţionale, cei care doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta.
   27. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că dreptul de asociere se poate exercita numai cu respectarea legii, şi nu împotriva ei, astfel că nici acest drept, specific prin natura lui profesiilor liberale, nici dispoziţiile cuprinse în art. 40 din Constituţie nu sunt nesocotite. Curtea a reţinut totodată că, deşi avocatura este o profesie liberală şi independentă, exercitarea sa trebuie să se desfăşoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, raţiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare şi prohibirea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiaşi activităţi, fără suport legal. O atare soluţie legislativă nu poate fi calificată, însă, ca venind în contradicţie cu dreptul de asociere. Totodată, instanţa de contencios constituţional a subliniat că scopul acestei legi este asigurarea unei asistenţe juridice calificate, cei care doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta. Curtea a reţinut că incriminarea şi sancţionarea faptelor de exercitare fără drept a unor profesii sau activităţi, pentru care se cere o anumită pregătire şi, în consecinţă, sunt supuse autorizării, exprimă necesitatea apărării unor valori sociale de o importanţă deosebită, inclusiv viaţa şi integritatea fizică şi psihică ale persoanei, precum şi interesele patrimoniale ale acesteia. Societatea nu poate îngădui ca anumite profesii, precum aceea de medic, de farmacist sau de stomatolog, să fie practicate de persoane fără calificare şi fără răspunderea necesară în caz de urmări periculoase ori păgubitoare. Faptul că aceleaşi cerinţe, cu aceleaşi consecinţe juridice, au fost impuse şi profesiei de avocat este o opţiune a legiuitorului, determinată de o anumită oportunitate, care intră în activitatea de legiferare a Parlamentului (a se vedea Decizia nr. 158 din 14 martie 2017, paragrafele 21 şi 22).
   28. De asemenea, prin Decizia nr. 509 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 3 august 2015, paragrafele 23 şi 25, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, prilej cu care, făcând trimitere la Decizia nr. 321 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 3 decembrie 2004, s-a reţinut că organizarea avocaţilor în barouri şi a barourilor în Uniunea Avocaţilor din România nu contravine normelor din Constituţie. Organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat, ca de altfel a oricărei alte activităţi ce prezintă interes pentru societate, este firească şi necesară, în vederea stabilirii competenţei, a mijloacelor şi a modului în care se poate exercita această profesie, precum şi a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale. Totodată, prin Decizia nr. 233 din 25 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 5 iulie 2004, Curtea a reţinut că “legiuitorul are libertatea de a reglementa condiţiile în care pot fi constituite, organizate şi în care funcţionează diferite tipuri şi forme de asociaţie, inclusiv să dispună constituirea obligatorie a unor asociaţii pentru exercitarea unor profesii ori îndeplinirea unor atribuţii de interes public.” Barourile şi Uniunea Naţională a Barourilor din România sunt asociaţii profesionale cu un specific deosebit, iar activitatea desfăşurată de aceste asociaţii şi de membrii lor este una de interes public, ceea ce impune o reglementare legală mai cuprinzătoare, chiar şi în ceea ce priveşte calităţile membrilor, condiţiile de organizare şi funcţionare, nedemnităţile, incompatibilităţile, răspunderea disciplinară şi altele. Aşa fiind, prevederile criticate din Legea nr. 51/1995 au fost edictate de legiuitor cu scopul de a proteja relaţiile sociale referitoare la exercitarea unei profesii liberale, respectiv profesia de avocat, astfel încât aceasta, ca de altfel şi alte profesii reglementate de norme speciale, se poate exercita numai cu respectarea legii, şi nu împotriva ei. Aşa fiind, Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 este neîntemeiată.
   29. Deoarece, până în prezent, nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia care au fundamentat deciziile mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
   30. De altfel, însăşi Curtea Constituţională a stabilit, în jurisprudenţa sa, că instituirea prin lege a unor condiţii pentru ocuparea unor funcţii sau exercitarea unor profesii nu reprezintă o încălcare a dreptului la muncă şi la alegerea profesiei şi că dreptul la muncă, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă vizează posibilitatea oricărei persoane de a exercita profesia sau meseria pe care o doreşte, în anumite condiţii stabilite de legiuitor, şi nu vizează obligaţia statului de a garanta accesul tuturor persoanelor la toate profesiile (a se vedea Decizia nr. 513 din 20 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 11 iulie 2006).
   31. Totodată, potrivit art. 7 alin. (33) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, “Este interzis ca denumirea asociaţiei să fie identică sau asemănătoare până la confuzie cu denumirea oricărei structuri profesionale constituite în baza legii şi care funcţionează în acord cu aceasta, cum ar fi: «Barou», «Cameră», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», «Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România», «Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti», «Consiliul de Mediere», «Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România», «Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România», precum şi altele asemenea.” Textul de lege mai sus menţionat enumeră în mod exemplificativ sintagmele sau cuvintele a căror utilizare este interzisă în cadrul denumirii unei asociaţii, astfel cum aceasta din urmă este definită prin art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, şi anume “(…) subiectul de drept constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei înţelegeri, pun în comun şi fără drept de restituire contribuţia materială, cunoştinţele sau aportul lor în muncă pentru realizarea unor activităţi în interes general, al unor colectivităţi sau, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial.”
   32. Astfel, legiuitorul a urmărit să delimiteze sfera asociaţiilor, ca subiecte de drept ce au ca scop realizarea unor interese legitime colective sau personale nepatrimoniale, de cea a instituţiilor statului, autorităţi administrative centrale sau locale, care, în realizarea interesului public, naţional sau local, sunt înfiinţate prin lege, iar nu potrivit manifestării de voinţă a unor persoane fizice sau juridice (a se vedea şi Decizia nr. 56 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 13 martie 2014, pct. VIII.3).
   33. Interdicţia de a nu utiliza, în cadrul denumirii unei asociaţii, termeni similari cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice de interes naţional sau local a fost introdusă de legiuitor în scopul de a nu crea confuzie în cadrul societăţii, în privinţa entităţilor deţinătoare a forţei publice.
   34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Curpăn Vasile Sorin şi Burleanu Cosmin Ştefan în Dosarul nr. 458/32/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie Şi Justiţie – Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 27 martie 2018.
PREŞEDINTE,
PETRE LĂZĂROIU
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
NNDKP

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here