Dezbateri NNDKP despre programele de conformare cu regulile de concurenta

Avocatii specializati in dreptul concurentei din cadrul firmei de avocatura Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) au organizat o noua editie a seriei de discutii pe subiecte de concurenta „Exclusively for Friends”, avand ca tema „Programele de conformare cu regulile de concurenta (competition compliance)”.

Modificarile ce au avut la finalul anului trecut la nivelul Instructiunilor Consiliului Concurentei privesc modul de calcul al amenzilor pentru incalcarile legislatiei concurentei. Din 29 decembrie 2011 existenta si implementarea efectiva a unui program de conformare cu regulile de concurenta constituie o circumstanta atenuanta care determina reducerea amenzii aplicate in cazul unei incalcari cu pana la 10% din nivelul de baza stabilit in functie de gravitate si durata. Autoritatea de concurenta a aplicat deja aceste circumstante atenuante, intr-o decizie emisa in 21 decembrie 2011.

„Obiectivul principal al unui program de conformare este acela de a preveni incalcarile regulilor de concurenta, prin training, control si politici adecvate ale companiilor, in contextul identificarii riscurilor proprii in functie de specificul sectorului de activitate precum si de frecventa si nivelul interactiunii cu concurentii”, a declarat Georgeta Harapcea (foto), Asociat Manager si coordonatorul echipei de concurenta a NNDKP.

Daca o companie este membra a unei asociatii profesionale alaturi de concurentii sai, sau este activa pe o piata foarte transparenta, reprezentantii companiei trebuie sa cunoasca riscurile abordarii unor subiecte sensibile de discutie. Georgeta Harapcea spune ca nu exista un model standard de program de conformare, care sa se potriveasca oricarei companii, fiind necesara o abordare personalizata a fiecarui caz. „Deznodamantul speram asadar sa fie nu apelarea la aceasta circumstanta atenuanta pentru reducerea amenzii, ci prevenirea incalcarilor: reprezentanti ai companiilor siguri de regulile jocului, pregatiti sa recunoasca riscurile potentiale si sa evite incalcarile sau, daca acestea s-au produs in trecut, sa le remedieze”, a concluzionat Georgeta Harapcea.

Discutiile organizate de NNDKP au vizat si alte aspecte de interes pentru companii: ce reprezinta programele de conformare, diferenta de abordare a Consiliului Concurentei fata de Comisia Europeana, beneficiile unui program de conformare, costurile non-conformarii sau ce implica un program de conformare: identificarea, evaluarea, limitarea riscului prin analize, training si monitorizare continua.