Doua companii britanice, interesate de terenuri agricole din Romania

Companiile britanice Velcourt Group si Mintridge International sunt interesate sa investeasca, prin intermediul unei companii mixte infiintate la Bucuresti, in mai multe proiecte ce vizeaza terenuri agricole din Romania, proiecte a caror valoare se ridica la 14-20 milioane de euro.

Mai multi factori fac Romania atractiva pentru investitii, intre care perspectivele de crestere a valorii activelor si calitatea terenului agricol, a declarat, directorul general al Velcourt Group, James Townshend, citat de Mediafax.

Preturile terenurilor agricole din Romania sunt printre cele mai scazute din Europa, chiar si dupa cresteri anuale de 20% incepand din 2007, se arata intr-un comunicat transmis de compania britanica. Investitiile vor fi administrate prin intermediul companiei Velcourt SRL, din Bucuresti.

Velcourt este cea mai mare companie britanica de management de teren agricol, administrand circa 50.400 de hectare pentru 81 de clienti in Marea Britanie. Mintridge International este o companie specializata in achizitia de teren agricol, vizand in special Polonia si Romania.

Investitiile din Romania vor aduce randamente de peste 10%, atat din operatiunile de exploatare agricola cat si prin cresterea preturilor terenurilor, a afirmat Townshend, potrivit cotidianului britanic The Telegraph.

Intr-o perioada de 6-7 ani, valoarea terenului agricol din Romania va creste de la circa 2.700 de euro pe hectar in prezent la media de 6.500-7.000 de euro din Polonia, estimeaza Velcourt. Velcourt SRL a pregatit o investitie initiala de 14 milioane de euro, la care vizeaza un randament de 18,7%.

Compania vrea sa cumpere 4.450 de hectare, la preturi de cel mult 2.700 euro pe hectar, dupa care sa aduca imbunatatiri prin operatiuni de irigare si depozitare. Pana la vanzare peste circa opt ani, Velcourt se asteapta ca pretul sa fie de 9.500 euro pe hectar. Modelul de afaceri ia in calcul seceta in al doilea si al cincilea an de la realizarea investitiei.