Interviu cu Dr. Catalin Ciubota, avocat, Ciubota & Roata-Palade
Ce inseamna dreptul sportului in Romania?
Este o intreaga discutie in acest sens, specifica teoriei generale a dreptului. Intr-adevar, in Franta dar si in alte tari din sistemul romano-german se configureaza un drept al sportului (droit du sport) ca ramura de drept distincta. In sistemul “common law”, mai pragmatic si mai reticent la crearea de noi ramuri de drept, termenul de sport law desemneaza grupul de norme aplicabile sportului amator sau profesionist, norme ce tin de dreptul muncii, drept civil si comercial, concurenta etc.
Este interesanta abordarea deoarece, in afara de faptul ca e o problema ce tine de teoria generala a dreptului, e si o problema cu implicatii practice. Acum un secol Baudry-Lacantinerie, un jurist eminent, spunea ca dreptul ramane tributar la doua stiinte: moralei, din care isi extrage notiunea de just si economicului, din care isi extrage principala sursa de util. Cam pe aceste coordonate s-a configurat si “dreptul sportului”. Dreptul sportului, putem spune ca reglementeaza in spiritul principiului fondator de fair-play cu referire directa la drepturi si interese de natura oneroasa, patrimoniale dar si personal-nepatrimonale. Sportul este, in mod evident, o activitate sociala ce cultiva efortul consecvent si intensiv, activitate care traditional nu avea nevoie de o reglementare juridica, avand doar reguli de desfasurare si un minim de cadru institutional. Exista un cadru institutional si legal in care se desfasoara, de pilda in Romania, Legea 69/2000 – Legea educatiei fizice si sportului, si care structureaza o piramida in fruntea careia este Federatia Internationala de Sport, federatiile nationale, cu structurile sportive organizate in ligi, cluburi, asociatii iar, la baza, actorii principali – sportivii amatori si profesionisti. Incepand cu anii 80, odata cu mediatizarea puternica a sportului, datele economice se schimba, in sensul ca sume din ce in ce mai mari, astazi aproape de ordinul zecilor de miliarde de euro, circula in activitatea sportiva, iar acest aspect a fost remarcat chiar la nivelul Comunitatii Europene. Astfel, in 1974 Curtea Europeana de Justitie s-a pronuntat in sensul foarte clar ca sportul nu face obiectul reglementarii la nivelul tratatelor Uniunii Europene, si ma refer in acest sens la o speta celebra, Walrave-Koch, care a presupus judecata cu Federatia Internationala de Ciclism pe o problema pura de sport. Aceasta decizie a statuat cu valoare de principiu faptul ca pe probleme de sport, tratatele Uniunii nu reglementeaza, sportul este autonom, beneficiaza de principiul specificitatii, iar Curtea nu se poate pronunta pe o problema ce tine exclusiv de sport. Dupa o perioada de 30 de ani guvernata de aceasta solutie de principiu, gandirea s-a mai schimbat. In acest sens, in anii 2000, intalnim o alta speta celebra pe acest sector, Meca-Medina, un studiu de caz exceptional. Nu Curtea de Prima Instanta, ci Curtea Europeana de Justitie a emis o decizie in considerentele careia s-a aratat ca, daca o problema de sport are in continut sau se refera si la o problema economica care intra sub incidenta Tratatului, atunci Curtea va avea obligatia de a se pronunta. In acest moment, este imposibil sa nu discutam despre o realitate juridica sportiva pentru o parte semnificativa a acestei activitati intra sub incidenta normelor Uniunii Europene, conform deciziei Curtii Europene. In acest context nou, dreptul Sportului in Romania este o realitate imposibil de contestat.
Care au fost cele mai importante sau interesante cauze pe care le-ati reprezentat pe dreptul sportului?
Prima perioada cu implicatii profesionale pentru mine in dreptul sportului a debutat la inceputul anilor 2000, cand am fost implicat in activitatea clubului Steaua Bucuresti, unde in plan disciplinar, am reprezentat clubul sportiv in toate cazurile intens mediatizate: cazuri disciplinare precum “ Cazul Valiza”, “Bricheta” de exemplu, actiuni sportive ce priveau activitatea jucatorilor, licentierea clubului, spete referitoare la drepturi audio-vizuale, contracte comerciale etc. A doua perioada, cea mai interesanta si mai bogata, perioada activitatii de la Liga Profesionista de Fotbal, unde in calitate de avocat am coordonat licitatiile privind drepturile TV ala LPF (caiet de sarcini, procedura de licitatie, contracte si negocierea acestora). Valoarea insumata a celor doua contracte, aferenta perioadelor 2008-2011, 2011-2014 este de peste 200 milioane de euro, o suma importanta, foarte mare pentru nivelul economiei noastre nationale, si care plaseaza Romania pe locul 11 in competitiile europene. De asemenea, am reprezentat Liga la Tribunalul Arbitral Sportiv de la Lausanne in cazuri foarte interesante, si, ca sa aleg un singur exemplu, as mentiona cazul rezultat in urma disputei asupra dreptului de joc – cu consecinte disciplinare pentru jucatori si club – a doi jucatori, Dacian Varga si Tibi Balan. Un alt caz cu deosebite implicatii si extrem de mediatizat in presa interna este cel referitor la clubul F.C. Arges si oficiali ai acestuia. De asemenea, o activitate laborioasa si importanta a reprezentat si reprezinta elaborarea, punerea in practica si monitorizarea angajamentului LPF (primul din domeniul sportului la nivel national!) cu Consiliul Concurentei referitor la gestiunea drepturilor tv aferente competitiei nationale Liga 1.
In ultima perioada, in Romania s-a inregistrat un numar destul de crescut de cazuri in care cluburile profesioniste de la noi aplica sanctiuni disciplinare cu implicatii pecuniare importante propriilor jucatori. Cum ati comenta acest fapt?
Este o practica universala in sport avand in vedere resursele financiare care sunt implicate in fenomenul sportiv. Un jucator precum Cristiano Ronaldo “valoreaza” 100 de milioane de euro. Automat cluburile si federatiile trebuie sa impuna o rigoare atat pe linie sportiva cat si extrasportiva (Cazul Mutu vs Chelsea este un bun exemplu), care de multe ori se concretizeaza in afara de contract si intr-un regulament intern. La nivel de federatie aceste aspecte se regasesc in Regulamentul disciplinar precum si in cel privind Statutul si Transferul Jucatorului. Incalcarea acestor contracte si regulamente, atrage automat sanctiuni disciplinare sau contractuale care sunt prevazute atat in regulamentele Federatiei nationale, cat si la nivel FIFA/UEFA. In acest context cea mai eficienta sanctiune, in afara de cele sportive, pe plan intern, este sanctiunea pecuniara care afecteaza venitul jucatorului, caci pana la urma un jucator presteaza un serviciu, iar clubul plateste pentru acel serviciu. Mai mult, achizitionarea serviciilor unui jucator reprezinta o investitie, de cele mai multe ori considerabila, iar cluburile tind sa protejeze acea investitie. Fiecare club are libertatea sa isi stabileasca cele mai eficiente norme interne si, in masura in care sunt facute publice si acceptate de jucatori, atunci ele au forta obligatorie. De retinut insa ca toate aceste masuri disciplinare trebuie sa fie in deplin acord cu normele FRF/FIFA/UEFA cu respectarea drepturilor jucatorilor atat la incheierea contractului cat si in exectutarea aceastuia.
Care sunt cele mai importante probleme cu care se confrunta clientii Dumneavoastra pe acest sector?
Principalele probleme sunt legate de criza economica. Discutam despre fotbal si chiar daca ne place sau nu ne place, resursele financiare atrase in aceasta ramura a sportului sunt considerabile, si in acest fel, si fenomenul juridic capata o implicare din ce in ce mai mare. Sunt probleme institutionale de organizare pe plan national, si in Romania a fost foarte interesanta trecerea de la fenomenul sportiv de organizare sub forma asociatiilor sportive la “comercializarea” fotbalului si organizarea sa avand la baza societati comerciale. E foarte interesant modul in care cluburile isi desfasoara activitatea ca societati comerciale, pentru ca acest realitate a implicat organizarea in afara departamentului administrativ-sportiv traditional si a altor departamente (marketing, cu probleme contractuale specifice, un departament intern media care gestioneaza si el problemele specifice, precum si un departament juridic si de personal capabil sa gestioneze probleme contractuale cu sportivii – civile, comerciale, fiscale etc). Aceste societati comerciale sunt principalii actori implicati in gestiunea colectiva a drepturilor de autor pe care Liga Profesionista de Fotbal o exercita ca drept exclusiv, caci drepturile tv conform legii si statutului apartin LPF. Mai apar probleme specifice referitoare la contractele jucatorilor profesionisti de fotbal, care, datorita dinamicii excesive a activitatii desfasurate au configurat o tipologie contractuala aparte, care implica moduri specifice de incheiere, conditii administrative de validitate, conditii de eficacitate, moduri specifice de incetare. Este interesanta si dezvoltarea activitatii de jurisdicitie sportiva. Astfel, la inceputul anilor 2000 jurisdictia sportiva era alcatuita din comisii(disciplinare, pentru statutul jucatorului) ce judecau in principal in echitate, in prezent, aceste comisii sunt organizate si functioneaza ca adevarate tribunale de sport cu o procedura clar definita. Membrii acestor comisii sunt persoane cu pregatire juridica deosebita (avocati, fosti judecatori, persoane cu pregatire juridica). Toate, federatiile nationale si cluburile sunt obligate sa recunoasca jurisdictia sportiva si in principal jurisdictia Tribunalului Arbitral Sportiv de la Lausanne. Ca un amanunt deloc lipsit de importanta este faptul ca celebra speta a excluderii clubului Universitatea Craiova – larg meditizata, putin inteleasa de profani si aflata in desfasurare – este legata de o problema de jurisdictie sportiva exclusiva!
Considerati ca piata din Romania va continua dezvoltarea unui drept al sportului in urmatorii ani?
Daca ne gandim la dinamica relatiilor contractuale referitoare la drepturile tv avem deja conturat un potential important. Initial, veniturile cluburilor sportive erau asigurate din participatii private, sponsorizari si bilete. Acum bugetele cluburilor sunt intr-o proportie destul de mare structurate pe incasarile din drepturile TV (68% din totalul incasarilor pentru Juventus si in jur de 40% in cazul Barcelonei) si sunt sume foarte importante daca ne gandim la forta financiara a acestor cluburi, care au crescut progresiv. De pilda, in Premier League din Anglia, la nivelul anului 1992 se incasau 60 de milioane de lire din drepturi TV, iar in prezent valoarea cesiunii este de miliarde. Au crescut de 15 pana la 20 de ori sumele provenite din drepturile TV si acestea sunt venituri care sunt rulate direct in activitatea fotbalistica. Automat, dinamica raporturilor juridice s-a accelerat si a aparut necesitatea unei asistente juridice calificate asigurate de avocat, pentru a gestiona aceste raporturi. Atata timp cat va subzista acest interes deosebit pentru media si pentru fenomenul sportiv, automat se vor mentine conditiile pentru o piata emergenta. Eu iau ca ipoteza si cazul cand interesul de a urmari un eveniment sportiv la televizor va scadea si se va intampla ca in Anglia, unde asistenta pe stadion este numeroasa, urmare a cresterii interesului de a urmari echipa direct de de stadion. In acest posibil scenariu, sursa veniturilor realizate de cluburi va suferi modificari, iar stadioanele isi vor diversifica punctele de atractie transformandu-se in unele de tip mall-uri acoperind astfel o arie largita de trebuin
te culturale, economice si sociale. In mod cert insa, sumele ce se vor incasa din drepturile tv nu vor fi in scadere, ci poate doar ponderea veniturilor poate suferi in viitor anumite modificari de structura.
