Echipa de avocați NNDKP care a asistat sindicatul format din cinci bănci în acordarea creditului grupului Rodbun

Rodbun Grup, companie-integrator de produse și soluții în domeniul agricol, cu capital integral românesc, a contractat o facilitate de credit în valoare de 262 de milioane de lei (aproximativ 55 milioane de euro) de la un un sindicat de bănci format din Banca Comercială Română, Raiffeisen Bank, CEC Bank, Intesa Sanpaolo Bank Romania și Banca Transilvania.

Creditul sindicalizat a fost structurat în două facilități: o facilitate de credit revolving care va fi utilizată de Rodbun Grup pentru refinanțarea parțială a creditelor existente și pentru acoperirea nevoilor tot mai mari de capital de lucru ale fermierilor, precum și o facilitate de credit pe termen lung, care va fi utilizată pentru refinanțarea creditelor de investiții existente și pentru achiziția și modernizarea unei baze de procesare și stocare de cereale. Noua bază a companiei Rodbun se află în apropierea portului Brăila, una dintre cele mai dezvoltate zone agricole din România. Investiția se ridică la aproximativ 23 de milioane de lei. În cadrul acestei finanțări, BCR are calitatea de agent de documentație, agent de facilitate și de garanții.

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a acționat în calitate de consultant juridic pentru sindicatul de bănci. Echipa de avocați a fost formată din Alina Radu, Partener si coordonator practica de Drept Bancar si Finantari, Valentin Voinescu, Partener, Drept Bancar si Finantari, Vlad Tănase, Partener, Tranzactii Imobiliare, Ioana Grigoriu, Asociat Manager, Tranzactii Imobiliare, Stefan Ionescu, Asociat Senior, Drept Bancar si Finantari, Monia Hanțig, Asociat Senior, Drept Bancar si Finantari, Alexandru Ciambur, Asociat, Drept Bancar si Finantari, Alexandru Domșa, Asociat, Tranzactii Imobiliare.