Economiile periferice ale Zonei Euro isi recapata competitivitatea si au venituri in crestere din turism

Economiile periferice ale Zonei Euro, puternic afectate de criza datoriilor suverane, isi recapata treptat competitivitatea si profita de pe urma unui numar in crestere de turisti straini, arata o analiza recenta a PwC.

Pentru prima data in ultimii trei ani, avem parte de o vara mai linistita, fara o criza iminenta in Zona Euro. Cativa factori au ajutat la reducerea riscurilor pe termen scurt cu care se confrunta economiile periferice ale Zonei Euro, incluzand „Relaxarea Cantitativa” si angajamentul Bancii Centrale Europene (BCE) de a face „orice este necesar” pentru salvarea Zonei Euro folosind programul de cumparare de titluri de stat. Drept rezultat, dobanzile la imprumuturile publice ale economiilor periferice au scazut cu 2-3% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Cu toate acestea, nu inseamna ca state precum Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia si Spania sunt acum in afara oricarui pericol.

Un aspect cheie al redresarii il reprezinta recastigarea treptata a competitivitatii statelor periferice. Costurile salariale s-au redus cu 20-30% in ultimii 4 ani. Insa factori temporari precum reducerile salariale si cresterea somajului au contribuit cel mai mult la aceasta evolutie. Desi costurile au scazut, lipsesc inca reformele pietei muncii pentru a creste flexibilitatea salariala. Prin urmare, exista riscul ca pe viitor competitivitatea sa fie erodata atunci cand noul ciclu de crestere va duce pietele muncii in linie cu cresterea economica.

Reducerea costurilor s-a dovedit de bun augur pentru turism, un sector cheie pentru aceste economiile periferice. Veniturile din turism contribuie cu pana la 5% la formarea PIB in aceste state, iar cresterea numarului de turisti (cu pana la 23% in Spania din 2009 si pana in prezent) a dat motive de optimism.

Economiile periferice au facut progrese rezonabile in reducerea deficitelor publice, plecand totusi de la niveluri foarte mari ale acestora. Recesiunea prelungita lucreaza insa impotriva eforturilor autoritatilor publice. Prognozele PwC arata ca economiile periferice vor inregistra o contractie economica mai mare de 1% in 2013. Acest lucru agraveaza problema datoriei publice in doua moduri. Valoarea totala a datoriei va continua sa creasca pana in momentul eliminarii complete a deficitelor, iar in acelasi timp raportul dintre datoria publica si PIB va continua sa creasca pe masura ce economia se contracta. Nivelul datoriei este de asemenea o preocupare pentru sectorul privat, in conditiile in care sistemul bancar ramane fragil. Un raport de evaluare al BCE cu privire la calitatea activelor bancare in regiune care va fi publicat in curand se doreste sa indeparteze incertitudinea din jurul mai multor banci care opereaza in regiune.

Cea mai dureroasa zona ramane piata muncii, nivelul somajului in statele din zona continuand sa creasca, iar in unele cazuri este dublu fata de media din Zona Euro. Pe termen scurt acest lucru reprezinta un impediment major pentru cererea interna, ca si pentru increderea consumatorilor si a intreprinzatorilor. Somajul de lunga durata si nivelul ridicat al somajului in randul tinerilor poate dauna economiei si productivitatii in masura in care unele aptitudini vor fi pierdute in randul somerilor.

In vreme ce situatia din economiile periferice ramane tensionata, riscurile de default si de iesire din Zona Euro s-au redus simtitor fata de anul trecut. Indicatori recenti precum indicele PMI (Purchasing Managers Index) sugereaza faptul ca rata de contractie a economiei este in scadere, iar stabilizarea se va produce catre sfarsitul acestui an. Companiile care sunt interesate de investitiile pe termen lung si care sunt dispuse sa gestioneze inca o perioada de riscuri pe termen scurt s-ar putea vedea in situatia de a capitaliza momentul redresarii economice.