Elena Iacob este noul Head of Legal Department în cadrul Farmexpert

După șase ani în calitate de Legal Manager al Coca Cola HBC, Elena Iacob face pasul spre o altă industrie dinamică devenind Head of Legal Department în cadrul Farmexpert.

Farmexpert este unul dintre cei mai importanti distribuitori de medicamente si parafarmaceutice din Romania avand acoperire la nivel national prin intermediul a 6 depozite din marile orase ale tarii.

Farmexpert este membru Walgreens Boots Alliance, lider mondial in industria farmaceutica si de frumusete. Walgreens Boots Alliance a luat fiinta prin fuziunea Walgreens si Alliance Boots in decembrie 2014, aducand impreuna doua companii lider, cu branduri reprezentative si prezenta in zone geografice complementare, cu valori comune si traditie in furnizarea de servicii de incredere in domeniul sanatatii, de mai bine de 100 de ani.

Elena Iacob este absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității Creștine Dimitre Cantemir, a programului masteral Dreptul Afacerilor din cadrul Universității București. Între anii 2015 – 2016, Elena Iacob a urmat programul EU Competition Law din cadrul King’s College London.

Între anii 2003 – 2012, Elena Iacob a trecut prin toate etapele de carieră ale unui departament juridic, în cadrul companiei Interbrands – de la Legal Counsel ajungând la poziția de Chief Counsel pe care a ocupat-o timp de 4 ani.