Elitele avocaturii românești premiate de THE TIMES | Legal Innovation au primit cele mai bune recomandări în cadrul Legal 500, ediția 2019

Clasamentul Legal 500, ediția 2019, reconfirmă tezele de premiant care au stat la baza trofeelor THE TIMES | Legal Innovation.

Pentru al doilea an, consecutiv, societățile de avocatură cu cele mai bune recomandări și performanțe, au fost evidențiate atât de reputatul director Legal 500 cât și de publicația noastră, THE TIMES | Legal Innvation în cadrul Galelor organizate în luna decembrie.

La categoria White Collar, fruntașii Budușan Albu & Asociații, Șerban & Asociații, Mușat & Asociații, Mareș / Dănilescu / Mareș în asociere cu Dan Lupascu CA s-au regăsit în ambele analize: Legal 500 și THE TIMES | Legal Innvation. Avocatul Mihai Mareș este singurul penalist din România etichetat ca Leading Individuals, la categoria White Collar (Legal 500).

NNDKP și Țuca Zbârcea & Asociații, societățile care au primit trofeul Law Firm of The Year în cadrul Galelor THE TIMES | Legal Innovaion, precum si trofee dedicate ariilor de practica M&A, Energy, Data Protection, au dominat ariile de practică din reputatul nomenclator englez Legal 500, ediția 2019. NNDKP a fost nominalizata cu 12 din 15 arii de practica, 10 dintre Partenerii firmei sunt recunoscuți ca „Leading individuals”, distincția cea mai înaltă acordată de acest ghid în cadrul clasamentelor individuale. De asemenea, 3 dintre avocații firmei sunt incluși în secțiunea „Next generation lawyers”. Țuca Zbârcea & Asociații a fost cotată pe prima poziție în 11 arii ale dreptului, conform clasamentelor Legal 500, și anume: Drept Societar/Fuziuni și Achiziții, Litigii și Arbitraje, Energie/Resurse Naturale, PPP/Achiziții Publice, Drept imobiliar, Dreptul muncii, Dreptul concurenței, Telecomunicații/Media, Tehnologie (TMT), Proprietate Intelectuală și Restructurare/Insolvență, 25 de avocați au fost evidențiați pentru expertiza în drept, dintre care patru au primit calificativul „Leading Individuals” iar alți patru sunt cotați drept „Next Generation Lawyers.

O altă sincronizare a fost în privința ariei de practică Employment în cadrul căreia Magda Volonciu & Asociații a primit recunoașterea binemeritată atât din partea Legal 500 cât și THE TIMES | Legal Innvation.

Fosta societate PeliFilip (in prezent functionand doua entitati separate: Peli; Filip & Company) a ocupat primele locuri în 9 arii de practică în cadrul Legal 500, pentru doua dintre acestea – Real Estate si Capital Markets – fiind premiata si de publicatia noastra in cadrul Galelor THE TIMES | Legal Innovation.