Premiantii avocaturii româneşti

Au trecut 152 de ani de la naşterea uneia dintre cele mai importante profesii liberale, cea de avocat.

Trăsăturile esenţiale ale acesteia rămân ca la începuturile din 1864: formarea profesională continuă, independenţa şi imparţialitatea, loialitatea faţă de client, accesul în profesie, secretul profesional, angajarea responsabilităţii profesionale, integritatea şi demnitatea profesională, respectarea codului deontologic etc. Multe obligaţii pentru avocaţii anului 2016, iar pentru că la capitolul drepturi lista este mult mai scurtă se impune măcar… RECUNOAŞTERE.

Din acest motiv, RRC – singura publicaţie din România care are dreptul să preia conţinut din Financial Times – a realizat o cercetare de piaţă complexă, inspirată din suplimentul britanic Innovative Lawyers, probabil cea mai exhaustivă realizată pe piaţa internă a avocaturii. Asta pentru a conferi recunoaștere acelor companii de avocatură care, prin creativitate și schimbarea paradigmei de comunicare și management, plasează avocatura românească în avangarda inovației europene.

Pentru avocatul „generaţiei Milenium“ se impune o schimbare de imagine, nu mai este demult doar profesionistul cu servietă, cu roba fluturând, „cu vorbele la el“ care-şi caută clienţi pe holurile prăfuite ale tribunalelor. Acum este mai sofisticat, mai tehnic, mai performant pe anumite arii de practică şi foarte bine specializat. Rezultatele acestui sondaj, pe care le veţi găsi în paginile următoare, cu motivaţii convingătoare pentru fiecare „premiant“ în parte, nu conţin foarte multe surprize. Cele mai valoroase case de avocatură de pe piaţa românească, cele care au înţeles că şi în această profesie încărcată de tradiţionalism, inovaţia este „the next step“ au parte de succes, de performanţe remarcabile în plan profesional şi acum de… RECUNOAŞTERE.

 elite