Un nume ”brand” în avocatură

Într-o profesie care în urmă cu 100 de ani părea intangibilă femeilor, dar în care acestea domină acum din punct de vedere numeric, Flavia Teodosiu este una dintre puținele „doamne de fier“ ale avocaturii noastre și singura reprezentantă feminină în Consiliul Baroului București. The Times / Legal Innovation a petrecut mai bine de două ore în compania câștigătoarei ”women in low 2017” vorbind atât cu profesionistul cât și cu omul special care conduce ”casa Teodosiu” spre centenar.

Numele Teodosiu impune respect pe piața de avocatură românească, pe care activează începând cu anul 1927. Este un brand puternic, datorită unei tradiții ce însumează nouă decenii de experiență, devenind o garanție a valorilor tradiționale, îmbinate fericit cu actualul context al profesiei. Flavia Teodosiu este cea de-a treia generație de Teodosiu care pledează cu succes pentru reputația profesiei de avocat, călcând apăsat pe urmele părinților și ale bunicului ei.

Cu o bogată tradiție profesională în spate, cu 25 de ani neîntrerupți de experiență proprie în domeniu, cu mai bine de 10 ani de când activează în structurile de conducere ale UNBR și ale Baroului București, cu un portofoliu impresionant de clienți, Flavia este parte de prim-plan a „tabloului“ avocaților de succes ai momentului. „Sunt la al 3-lea mandat în Consiliul Baroului București și în Consiliul UNBR, unde activez începând cu 2007. A fost un șoc și o surpriză că am fost singura femeie care a fost aleasă în calitate de Consilier la ultimele alegeri din cadrul Baroului București. Probabil că sunt destul de bărbată ca să pot face parte dintr-un consiliu puternic“.

Drepturile avocaților o obligație pentru care merită să lupți

„În Consiliu eu fac parte din departamentul cancelariei și departamentul internațional. Reprezint Baroul la multe evenimente internaționale, având și experiența comunicării, a faptului că limba maternă este limba germană, dar stăpânesc și engleza foarte bine, precum și limba franceză. Eu cred că în momentul în care ești ales într-o asemenea demnitate ai obligația să protejezi drepturile avocaților, să te lupți pentru ele, pentru că reprezinți voința lor. În același timp trebuie să și veghem ca avocații să păstreze o anumită linie, o anumită demnitate și să nu greșească. Profesia noastră e una foarte nobilă, pentru că avocatul, în primul și în primul rând, contribuie la respectarea drepturilor omului. Avocatul trebuie să fie ca un duhovnic pentru client, în anumite limite, bineînțeles. Dacă nu-ți place ceea ce faci, mai bine te lași. E o profesie cu vocație grea, tot mai dificilă în zilele noastre, pentru că modalitatea de elaborare a normelor legale în țara asta a devenit o chestie extrem de complicată, chiar și pentru un avocat. Sigur, niciun avocat nu trebuie să le știe pe toate, dar măcar trebuie să aibă habar, iar pe zona lui de confort, pe specialitatea lui, trebuie să-și îmbunătățească permanent cunoștințele. Acea pregătire continuă, pe care noi avocații o facem oricum, este extrem de importantă“, mărturisește Flavia Teodosiu.

„Sunt un avocat care iubește enorm această profesie“

„Am rămas fără părinți foarte devreme, mama a murit când eu aveam 13 ani, tata când aveam 21 de ani, fratele meu, Flavius Teodosiu, era plecat în Germania și nu putea veni în ţară întrucât ne aflam încă în anul fatidic 1989 și astfel m-am trezit singură, fără familie. M-a ajutat foarte mult fostul meu socru, Victor Stupcanu, un om extraordinar, care, din păcate nu se mai află printre noi de 4 ani. Eram în anul I de facultate, aveam de dus în spate o casă și n-a fost ușor. Norocul meu că sunt o luptătoare și, deși am căzut, m-am ridicat…, un ciclu repetat pe tot parcursul vieții mele de până acum în care am continuat mereu să trec peste probleme și să merg înainte.“

„N-aș putea spune că sunt un avocat puternic, dar sunt categoric un avocat care iubește această profesie, căruia îi place să-și studieze cauzele temeinic și îi place foarte mult să lucreze cu oamenii. În profesia asta îți este mai ușor dacă ești un fin psiholog, mai ales în zona dreptului penal, unde totul se concentrează pe om, fiind o implicare emoțională mai mare. Te uiți la client și te gândești cu groază uneori că omul ăla și-a pus viața și libertatea în mâinile tale și trebuie să-ți îndeplinești obligațiile profesionale fără eroare și chiar să te autodepășești.

Mi-aduc aminte că într-o discuție cu tata, când eram prin clasa a XI-a, îi spuneam că, dacă voi ajunge avocat, nu cred că voi putea apăra un om care a săvârșit un viol sau un omor. El îmi spunea: «Draga mea, toți oamenii au dreptul de a fi apărați. Dacă vrei să fii un avocat complet, nu mai spune așa ceva. În principiu trebuie să fii capabilă să aperi pe oricine are nevoie de un avocat. Că îți vei stabili tu niște limite și că nu vei vrea să intri în anumite dosare este altceva, dar niciodată să nu spui, nici să nu te gândești măcar, că nu vei putea apăra pe cineva din considerente emoționale».“

Provocările actuale

Inteligența artificială – „Este un hostile takeover al profesiilor umane, pentru că sunt foarte multe -site-uri pe care intri, pui o întrebare juridică și primești instant un răspuns. Deja s-a ajuns la un soi de avocat robot, dar eu sper să nu prind momentul în care acesta, ferească Bunul Dumnezeu, va înlocui cea mai mare parte a avocaților umani“.

Nivelul de pregătire – Se spune tot mai insistent că școala românească produce tot mai mulți absolvenți, dar tot mai puțini avocați. Flavia Teodosiu, consideră că și avocații cu state vechi pe piață sunt obligați la o perfecționare continuă pentru a putea rezista. „Problema e cât de ca-pabili suntem, fiecare dintre noi, să ne îmbunătățim cunoștințele în fiecare zi, pentru a putea face față provocărilor exterioare asupra profesiei de avocat, cu toate aceste noi zone care se deschid, cu tot felul de nișe care apar an de an. Cine se gândea în 1989, în România, la dreptul concurenței, la IT, sau la white collar?“.Poziționarea pe piață – „O provocare importantă este legată de cum poți ajunge să te poziționezi în piață ca un avocat cu o coloană vertebrală solidă, asta însemnând să-ți poți reprezenta clientul cu demnitate și cu corectitudine.“

Familia, pilonul întregii cariere

Flavia Teodosiu este genul de persoană care face o primă impresie puternică, trădând prin atitudine, limbaj, voce sau ținută, forța, determinarea și încrederea în sine care au adus-o unde este astăzi: „femeia anului în avocatura românească“. E scoasă din această zonă de confort, nativ parcă, și vocea îi coboară câteva tonuri, doar când vorbește despre familia sa și mai ales de tatăl său, Flavius Teodosiu, o legendă a avocaturii românești, breaslă pe care a și condus-o pentru aproape 20 de ani. Tabloul cu portretul fostului președinte al colegiului de avocați București (decanul Baroului în titulatura actuală) tronează în biroul Flaviei, în mijlocul biblotecii juridice impresionante, construită pe parcursul a trei generații de avocați de top.

„Eu chiar pot spune că am știut dintotdeauna ce vreau să devin. După cum mi-a spus familia, «avocat» a fost printre primele cuvinte pe care le-am spus, nu tata sau mama. La modul ăsta de adânc a fost avocatura întipărită în mintea și în sufletul meu. Bunicul a fost specializat în drept comercial și civil, mama a fost o civilistă desăvârșită, iar tata a lucrat preponderent în drept penal. A fost unul dintre cei mai cunoscuți și buni avocați în materia dreptului penal și a fost în conducerea profesiei începând cu 1969 până în 1989, când a și dispărut dintre noi, din nefericire.

Prin prisma istoricului de familie am avut marea șansă să cresc înconjurată de marii corifei ai profesiei, cum ar fi maestrul Costel Vișinescu, maestrul Victor Anagnoste, maestrul Vigil Popovici, maestrul Vărzaru… oameni pe care i-am cunoscut personal. Am avut șansa să ascult discuțiile lor profesionale și de cultură. Când crești în mijlocul unor astfel de oameni înregistrezi și obții niște repere importante pentru întreaga viață. Poveștile lor despre profesia de atunci mă fac să cred că o făceau mai nobil. Atât ei, cât și ceilalți participanți la actul de justiție. Țin minte că tata avea mulți prieteni – procurori și judecători –, se vedeau, petreceau timp împreună, parcă erau mai liberi în atitudine și în relații ca acum.

Tata pentru mine este un model continuu, el m-a încurajat permanent, deși probabil că m-au influențat toți, direct sau indirect, dar tata a avut un mod extrem de personal de a mă influența. El nu mi-a cerut niciodată să fac ceva anume sau să nu fac, m-a educat într-un mod mai special. El mă manipula într-un mod atât de frumos și de plăcut încât întotdeauna am făcut tot ce-a vrut el“, spune Flavia. Și bine a făcut! Pe lângă numele Teodosiu, și prenumele Flavius/Flavia face parte din brandul familiei, pentru că: „Tatăl meu se numea Flavius Teodosiu, la fel cum se numesc fratele și fiul meu. Eu sunt Flavia, la fel ca una dintre fetițele fratelui meu“.

Sediul Cabinetului de Avocat „Flavia Teodosiu“ din Calea Victoriei și mai ales locuința personală din aceeași locație, ar putea fi declarat cu ușurință muzeu și nu numai al avocaturii, ci și de artă. „Câteva tablouri pe care le vedeți reprezintă un dosar câștigat“, spune Flavia. Și sunt multe tablouri în sediu și în casă… Legătura ei cu arta n-a fost numai in-directă, prin prisma relațiilor apropiate cu o mulțime de artiști de calibru ai țării (ea a și reprezentat la un moment dat, din punct de vedere juridic, Uniunea Artiștilor), ci și una personală:

„Toți din familia mea au fost și artiști. Bunicul meu cânta la mai multe instrumente, tata era supranumit omul-orchestră și excela la vioară și saxofon, mama cânta pentru că avea o voce extraordinară, fratele meu, Flavius Teodosiu, este un renumit saxofonist la nivel internațional, eu am făcut școala populară de artă, la clasa Mihaelei Runceanu și am cântat ceva timp, am și un disc (doar pentru prieteni), dar vedeta incontestabilă a familiei pe latură artistică este nepoata mea, Linda Teodosiu. Doar băiatul meu nu a moștenit talentul artistic, dar sper din tot sufletul să devină tot avocat, e în anul 4 la drept, și să conducă «casa» Teodosiu la centenarul acesteia în avocatură“.

REPERELE CARIEREI

2 ani a fost vârsta de la care Flavia a știut că vrea să devină avocat

4 limbi vorbește Flavia Teodosiu, engleză și franceză, pe lângă cele materne, română și germană. „Am avut o bunică genială, grecoaică, mama tatălui meu, care a decis că limba de viitor va fi germană așa că m-a dat spre creștere unor «tante» nemțoaice, cum se numeau bonele atunci, care aveau grijă de mine de la 8 dimineața la 9 seara, începând de când aveam doi ani. Așa că mai întâi am învățat germana și apoi româna, cu toate că la bunicii din partea tatălui se vorbea greacă și română, la bunicii din partea mamei se vorbea rusă și maghiară. Apoi am făcut, evident, și școala germană“.

„Adolescența mea a fost marcată de marii corifei ai avocaturii românești, care ne erau prieteni de familie“

„În facultate am avut norocul să am o pleiadă de mari profesori ca -Gheorghe Beleiu, Francisc Deak, Viorel Mihai Ciobanu, Avram Filipaș, Stancu -Emilian…“

„În 1993 am intrat în profesie, iar stagiatura mi-am făcut-o cu maestrul Victor Anagnoste, alături de care crescusem și care îmi spunea «fetița mea»“

„În 1995 am început colaborarea cu Ernest Virgil Popovici, devenind membru fondator al Popovici și Asociații, ceea ce a fost o mare șansă în viața mea. «Bobo», cum îi spun apropiaţii, Domnul avocat Ernest Virgil Popovici, a fost cel care m-a convins să fac și altceva, nu doar litigii și avocatură clasică, a fost «maestrul» care mi-a ghidat definitoriu drumul profesional. Și îi mulțumesc din suflet pentru tot ceea ce m-a învățat și pentru tot suportul pe care mi l-a dat în toți acești ani“.

„În 1998 am decis că e momentul să pornesc de una singură, să-mi deschid propriul cabinet, fără să mă cert, Doamne Ferește! cu Popovici, cu care sunt în relații foarte bune și astăzi“.

NNDKP

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here