Seară memorabilă în avocatura românească

Cel mai nou produs al avocaturii de business din România s-a lansat pe 7 decembrie, la Club Diplomatic, într-o Gală, cu peste 100 de invitaţi de marcă şi trofee care au impresionat la un festival internaţional de design, în Singapore. Cele 14 firme câştigătoare au primit premiile din partea unor lideri din business, au primit recunoaşterea valorii lor şi a inovaţiei pe ariile de practică pe care au fost nominalizate şi declaraţi câştigători de un juriu, în numele căruia a vorbit Traian Halalai, preşedintele Eximbank: „A fost o misiune mai grea decât mă aşteptam, pentru că au fost multe proiecte de-a dreptul impresionante. Este onoare pentru mine să fiu alături de dumneavoastră la o gală a elitei din avocatura românească”. Alături de NNDKP, votată „firma anului 2016”, au mai intrat în posesia spectaculosului trofeu – cu o hologramă printată 3D în interiorul unui cristal, alte 11 case de avocatură de top, care prin creativitate, au plasat avocatura românească în avangarda inovaţiei europene.

NNDKP