Motto 1: În afacerile serioase, gândite pe termen lung, o componentă a strategiei trebuie să fie integritatea, asigurată prin coduri de etică și proceduri de conformitate; în caz contrar, succesul este iluzoriu, iar eșecul este certitudine.
Motto 2: Așa cum pentru organism inima este esențială pentru menținerea acestuia în viață, tot așa este integritatea pentru afaceri.
Integritatea (probitatea, conformitatea, corectitudinea, onestitatea) este o valoare socială importantă, aflată pe podiumul axiologic, deoarece figurează printre primele poziții din cadrul majorității sferelor sociale (artă, economie, politică etc.). Astfel, în planul relațiilor sociale, și-au găsit binemeritate locuri ori constituie, cel puțin, frumoase deziderate: integritatea funcționarilor publici, integritatea oamenilor politici, integritatea oamenilor de știință, integritatea artiștilor etc. Aproape că nu există sferă a relațiilor sociale care să nu fie contaminată de chestiunea integrității. Într-adevăr, integritatea își făurește poziții însemnate în domenii în care era o rara avis și câștigă locuri din ce în ce mai bine situate în alte zone ale relațiilor sociale, în care figura la categoria probleme secundare.
Este evident faptul că există preocupări, cel puțin la nivel declarativ, referitor la conceperea, adoptarea și implemetarea unor sisteme de integritate în majoritatea domeniilor. Este observabilă chiar o oarecare euforie de integritate, respectiv o dorință de instituire a unor norme de etică sau integritate în tot mai multe zone ale relațiilor sociale.
Nu există, însă, un interes evident pentru definirea conținutului expresiei integritatea în afaceri, dar constatăm că acest concept devine din ce în ce mai însemnat și, într-o oarecare măsură, chiar indispensabil, fiind unul dintre factorii constant asociați succesului economic. Departe de a fi un epifenomen, integritatea este, în multe cazuri, un factor real care concură la robustețea sau reziliența afacerilor. Care este explicația acestor reconfigurări de variabile în câmpul afacerilor? Care este cauza evanescenței efectelor cunoscutului adagiu finis mercatorum est lucrum (scopul omului de afaceri este profitul) și al butadei banii n-au culoare?
O scrutare a realităților economice ne prezintă o perspectivă diferită asupra relevanței integrității în câmpul afacerilor. Să facem o scurtă retrospectivă a marilor crize din economie. Când prea puțini economiști sau guvernanți se așteptau să devină vizibile fisurile teoriei economice clasice[1], a apărut Marea Criză economică interbelică. În plină criză, Keynes a publicat cartea Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor[2]. În această lucrare, genialul economist s-a pronunțat în favoarea politicilor guvernamentale intervenționiste, prin care guvernul să utilizeze politici fiscale și monetare, în scopul temperării efectelor adverse ale recesiunilor sau crizelor economice.
Teoria lui Keynes, în forma sa simplificată, a stat la baza celor mai importante măsuri intervenționiste implementate de state după Marea Criză și a fundamentat (justificat) politicile fiscale și monetare publice până în anii ʼ70.
Între timp, în peisajul public al afacerilor și-au făcut apariția noi economiști, cu idei inovatoare, care au considerat că teoria economică smithiană, conform căreia nu există șomaj involuntar, se impune a fi reconsiderată, reconfigurată și repusă în practică. Așadar, spiritele animale menționate de Keynes în Avuția națiunilor au fost trimise în muzeul istoriei economiei[3].
Această reabilitare a teoriei economice clasice a găsit ecouri în cele mai mari economii de piață ale anilor ʼ80. Spre exemplu, în SUA (în timpul lui Reagan) și Marea Britanie (în timpul lui Thatcher). În esență, noua orientare a economiilor libere era în sensul neamestecului guvernului în domeniul afacerilor, lăsând piețele să se autoreglementeze[4]. Însă, odată lăsate libere, piețele s-au comportat din ce în ce mai sălbatic, riscant și nesăbuit, iar după 8 decenii de ani de la Marea Criză, au produs Marea Recesiune din 2008 (a creditelor subprime – începută în decembrie 2007).
Ce am învățat, după 90 de ani de la criza interbelică și 10 ani după criza din 2008?
În mediile de specialitate s-a vorbit despre necesitatea implicării mai accentuate a statului în economie, ceea ce echivalează cu renașterea teoriei economice keynesiene, teorie despre care noii adepți susțin că a fost abandonată prea ușor.
Analizând cu atenție perioadele de grandoare și pe cele de decădere economică, luând în considerare și informații oferite de alte discipline, precum psihologia și biologia, se poate susține că economia se comportă ca un organism.
Regula „folosește numai cât ai nevoie”, regula că orice acțiune determină o reacție, regula intercondiționării ș.a. sunt tot atâtea legi (principii) care, în maniere specifice, sunt întâlnite atât în sistemul naturii, cât și în cadrul afacerilor.
Plecând de la realitățile ce ne înconjoară, fără a renunța la teoriile care presupun că toți oamenii sunt Econi[5], deoarece pot constitui o bună bază de pornire, R.H. Thaler propune și reușește, cel puțin într-o măsură rezonabilă, reorientarea investigației economice, dinspre Econi asupra existenței și relevanței Oamenilor, căci lumea este populată cu Oameni, iar nu cu Econi. Într-adevăr, realitatea este că nu toți agenții economici sau întreprinzătorii sunt pliabili pe modelele abstracte ale Econilor, care sunt considerați optimizatori mai degrabă imaginari decât reali. În cercetarea economică – susține Thaler – se impune luarea în considerare, cu toată seriozitatea, a factorilor aparent irelevanți (FAI).
R.H. Thaler consideră că, „până când nu înțelegem mai bine cum se comportă firmele, anume cele conduse de oameni (nu de Econi, potrivit lui R.H. Thaler – n.a.), nu putem evalua corect impactul măsurilor politice esențiale”[6].
Thaler propune cititorului trei lecții de bază, pe care le consideră valabile în orice context[7]:
- Observă. Acesta consideră că trebuie să plecăm de la observațiile simple. Spre exemplu, dacă bolul este lăsat la vedere, cei care-l au la îndemână mănâncă prea multe alune.
- Strânge date. Pentru a argumenta, Thaler îl citează pe M. Twain, care spunea: „Nu ceea ce știi te bagă în bucluc. Ci ceea ce știi sigur și nu este așa”. Acesta susține teza potrivit căreia singura protecție împotriva excesului de încredere constă în strângerea de date care îți pot arăta că greșești.
- Spune-ți deschis părerea. Mediul ideal al unei organizații este acela care îi încurajează pe toți membrii să observe, să colecteze date, dar și să-și exprime direct părerea în legătură cu bunul mers al acesteia.
În concluziile sale, Thaler este de părere că: „Toată economia va fi comportamentală în măsura în care va fi nevoie. Și cei care s-au agățat cu încăpățânare de o lume imaginară populată doar cu Econi vor flutura un steag alb, mai degrabă decât o mână invizibilă[8]”.
Revenind la întrebările adresate mai sus, respectiv cărui fapt i se datorează prezența tot mai vizibilă a integrității în domeniul afacerilor, explicația este aceea că din ce în ce mai multe dintre persoanele care achiziționează bunuri sau servicii sunt foarte atente la imaginea companiilor furnizoare, la implicarea acestora în diferite scandaluri, la relația cu mediul, dar și la respectarea principiilor de intergitate. Consumatorii sau partenerii de afaceri sunt atenți la faptul că ofertanții de produse și servicii au fost sau nu sancționați penal ori extrapenal. Aceștia sunt cu băgare de seamă în ceea ce privește aplicarea unor pedepse sau sancțiuni, precum interdicția derulării unor activități economice, interdicția exercitării unor ocupații, interdicția participării la achiziții publice, interdicția de a înființa societăți etc.
Pe scurt, actorii câmpului economic sunt tot mai vigilenți la nivelul încrederii de care se bucură participanții aflați în sfera lor de interes. Lipsa ori pierderea încrederii pot fi vătămătoare sau chiar letale pentru întreprinzători, aceștia putând fi repudiați, aparent paradoxal, inclusiv de către oamenii de afaceri cu integritatea știrbită. Prafrazându-l pe Plutarh, explicația este că aceștia din urmă: Iubesc viciul, dar îl urăsc pe viciat[9]!
În fața unui ansamblu complicat și complex de factori, care concură în modalități și ponderi diferite la susccesul sau insuccesul în afaceri, diferența de loc în ierarhia reușitelor o poate face existența ori inexistența unui sistem de integritate funcțional, adaptat condițiilor economice.
Omul este cel mai important factor al ecuației economice, deorece sfințește locul, dar îl poate și pângări, prin comiterea de fapte antisociale care afectează integritatea în spațiul privat al afacerilor.
În concluzie, plecând de la premisa că Omul este unul dintre elementele esențiale ce concură la progresul economic și la robustețea activității economice sau care, dimpotrivă, poate frâna, degrada ori șubrezi domeniul economic, se degajă teza că funcția jucată de sistemele de integritate adoptate în cadrul organizațiilor private este una de importanță ridicată. Standardele de integritate existente la nivelul întreprinderilor au un rol de netăgăduit în atingerea obiectivelor economice ale oamenilor de afaceri și contribuie la însănătoșirea mediului economic, generând cel puțin indirect beneficii atât pentru întreprinzători, cât și pentru consumatori[10]. Aceste argumente pledează în sensul includerii obligatorii a integrității în cultura organizațională a companiilor.
În prezent, integritatea în domeniul afacerilor este o variabilă ce nu poate fi ignorată și care capătă din ce în ce mai multă relevantă pe plan economic, fiind luată în considerare cu toată seriozitatea de foarte mulți oameni de afaceri și de alte persoane implicate, sub diferite forme, în câmpul economic, prin producerea sau comercializarea de bunuri, executarea de lucrări ori prestarea de servicii (brevitatis cauza – oferirea de bunuri sau servicii).
Ce se înțelege prin integritate în afaceri? Din perspectivă instituțională, integritatea în afaceri este ansamblul regulilor care asigură corectitudinea celor care participă la activitățile economice. Din punctul de vedere al participanților la raporturile economice, integritatea în afaceri reprezintă respectarea (conformitatea) de către actorii economici a regulilor juridice și a celor care asigură probitatea lor profesională. Într-o altă variantă de formulare, integritatea în afaceri constă în comportamentul obedient al participanților din câmpul economic față de regulile privind corectitudinea în relațiile intra și extracorporatiste.
Așa cum am văzut mai sus, integritatea unei afaceri, atunci când este temeinic respectată la nivelul organizației, este un factor care poate contribui în mod vizibil la sporirea succesului întreprinderii. Internetul, alte modalități de comunicare la distanță și noile tehnologii permit, celor care doresc să se intereseze despre ofertanții de produse sau servicii, să se informeze facil în legătură cu nivelul de integritate al acestora. Astfel, politica de intergitate este un criteriu din ce în ce mai utilizat de către consumatori atunci când aleg produsele sau serviciile pe care le achiziționează. Când vorbim de integritate nu avem în vedere doar simpla clamare a acesteia, fără acoperire în realitate, ci ne referim la un sistem de integritate sănătos, care funcționează foarte bine.
Integritatea autentică în afaceri este incompatibilă cu spoiala, cu adoptarea unor reguli de etică și a unor proceduri de conformitate, care rămân pur formale, fără nicio aplicare. Existența formală a unui sistem de integritate cu reguli corecte, care însă nu se aplică, are mai degrabă un impact negativ decât unul pozitiv.
Așadar, pe baza premiselor expuse mai sus, putem conchide că integritatea în afaceri este un element indispensabil al succesului economic.
[1] Este vorba de teoria economică bazată pe ideiile lui A. Smith și ale altor economiști clasici. În esență, Smith și ceilalți economiști clasici considerau că economia este dirijată de actori raționali, care se vor antrena în orice afacere, dacă este în interesul lor reciproc. Spre exemplu, dacă un muncitor este dispus să lucreze pentru un salariu mai mic decât cel corespunzător muncii sale, acesta va fi angajat de întreprinzător. Așadar, piețele private, în deplin acord și fără amestecul guvernului, vor asigura buna funcționare a economiei, fiind guvernate de o mână invizibilă
[2] Este cunoscut în mod special pentru susținerea politicilor guvernamentale intervenționiste.
[3] G. Akerlof, R. Shiller, Sprite animale, Ed. Publica, București, 2010, p. 18.
[4] Ibidem, p. 19.
[5] Potrivit lui Thaler, Econul este un model abstract al omului (denumit și prin sintagma homo economicus).
[6] R.H. Thaler, op. cit., p. 500.
[7] Ibidem, pp. 500-503.
[8] Ibidem, p. 504.
[9] Expresia ce a stat la baza parafrazei este „Îmi place trădarea, dar urăsc pe trădători”, folosită prima dată de scriitorul şi moralistul grec Plutarh.
[10] Pentru dezvoltări privind protecția integrității în mediul privat, a se vedea M.A. Hotca, Protecţia integrităţii în mediul privat prin mijloace de drept penal şi extrapenal, RRDPA nr. 2/2019, p. 11 și urm.
Sursa: htcp.eu
