GUEST WRITER | PeliFilip | Răzvan Ionescu (Senior Associate), Loredana Cristea (Associate): Decizia Înaltei Curți – o gură de aer pentru debitorii executaţi silit prin poprire bancară

Poprirea bancară este una din formele executării silite preponderent întâlnită în practică, apărută ca o adaptare la nouă realitate economică în care majoritatea operaţiunilor se realizează prin intermediul băncilor. În acest context, instanţa supremă a clarificat o problemă juridică des întâlnită în practică, interpretând astfel textele legale din materia efectelor suspendării popririi bancare.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis prin Decizia nr. 11/ 16 aprilie 2018 un recurs în interesul legii urmare a sesizării Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, stabilind cu putere obligatorie faptul că terţul poprit nu mai are obligaţia indisponibilizării încasărilor viitoare, ulterior pronunţării suspendării urmăririi silite. Astfel, soluţia apare ca un reviriment, în contextul în care practica majoritara aplica soluţia contrară, deşi iniţial scopul avut în vedere de legiuitor nu ar fi fost acesta.

Textul soluţiei pronunţate de Înalta Curte, după cum rezultă din comunicatul publicat pe site-ul instituţiei, este următorul:

„În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 784 alin. (1) teza a doua Cod de procedură civilă, suspendarea urmăririi silite prin poprire bancară înlătură obligaţia terţului poprit de a indisponibiliza şi încasările, în contul debitorului poprit, ulterioare suspendării.”

Din lecturarea minutei, Înalta Curte vine şi clarifică o problemă des întâlnită în practică, legată de faptul că deşi în practică se obţinea suspendarea executării silite, efectul era unul doar parţial, în sensul în care terţul poprit deşi nu mai vira sumele de bani în contul executorului/creditorului, în continuare acesta avea obligaţia să blocheze respectivele sumele de bani la momentul la care intrau în cont.

Dispoziţiile analizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ale art. 784 alin. (1) evocă următoarele: „Din momentul comunicării adresei de înfiinţare a popririi către terţul poprit sunt indisponibilizate toate sumele şi bunurile poprite. De la indisponibilizare şi până la achitarea integrală a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terţul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operaţiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate, dacă legea nu prevede altfel.”

În acest context, se punea întrebarea care mai este rolul suspendării, dacă debitorul nu beneficia realmente de efectele acesteia, ci în continuare sumele de bani încasate pentru viitor erau indisponibilizate de către terţul poprit. Totodată, nu se avea în vedere faptul că fiind vorba de bunuri viitoare, indisponibilizarea nu putea opera de la momentul comunicării adresei de înfiinţare a popririi, ci aceasta putea opera doar la momentul la care bunul viitor devenea actual prin încasarea banilor în cont.

Din analiza jurisprudenţei în materie rezultă că, deşi instanţele recunoasteau existenţa unei îngrădiri asupra dreptului de proprietate a debitorului, totuşi nu permiteau acestuia utilizarea sumelor de bani intrate în cont ulterior suspendării:

Dincolo de orice dubiu că banca (terţul poprit) are obligaţia indisponibilizării sumelor de bani intrate în contul debitorului, atât înainte cât şi în timpul suspendării executării silite, în limitele acoperirii creanţei. Efectele suspendării executării silite în ceea ce priveşte poprirea se rezumă la menţinerea indisponibilizării sumelor existente în cont şi a celor care intră, fără însă a se proceda la vreo plată către creditor până la încetarea suspendării executării.

Suspendarea nu semnifică o desfiinţare a popririi, ci doar o temporizare a plăţilor, căci dacă s-ar proceda altfel poprirea, ca formă de executare silită şi-ar pierde esenţa. Evident, că are loc o îngrădire a dreptului de proprietate a debitorului asupra contului sau, însă este o îngrădire temporară şi justificată de o dispoziţie dată în executarea unui titlu de creanţă. Tocmai acesta este rolul băncii-terț poprit, de a nu permite accesul debitorului la sumele blocate din conturile sale.”

Întrucât motivarea deciziei Înaltei Curţi o vom afla la momentul publicării, putem presupune la acest moment faptul că, cel mai probabil, instanţa supremă a avut în vedere protejarea intereselor debitorului şi pronunţarea unei soluţii care să conducă la conferirea de efecte depline instituţiei suspendării în sensul stopării producerii de efecte a actelor de urmărire silită (respectiv a indisponibilizărilor succesive) şi, astfel, eliminarea imposibilităţii exercitării de către debitor a drepturilor sale de dispoziţie asupra sumelor de bani viitoare.

Astfel, soluţia instanţei supreme clarifică o problemă des întâlnită în practică, asigurând accesarea de către debitor a contului bancar pentru sumele viitoare, acestea nemaiputând intra sub incidenţa indisponibilizării.

Având în vedere dispoziţiile art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, decizia este obligatorie şi va produce efecte de la publicarea în Monitorul Oficial. Aşteptăm în acest sens publicarea motivării pentru a vedea mai exact raţionamentul şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

 

NNDKP

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here