Când ne uităm în oglinda socială, constatăm că o parte a oamenilor sunt fie din grupul nostru, (sunt de-ai noştri), fie din alte grupuri (sunt ceilalţi). Pe scurt, este vorba despre noi şi ei sau despre ai noştri şi ai lor.
Relaţiile indivizilor cu ceilalţi membri ai speciei umane sunt precum învelişurile cepei, noi suntem cei din straturile inferioare, iar ceilalţi sunt cei poziţionaţi în inelele superioare (proxime sau mai îndepărtate). Când ne gândim la noi înşine, ca indivizi, folosind metafora cepei, am putea spune că ne aflăm în centrul acesteia, iar învelişurile următoare sunt alcătuite din, după caz, de-ai noştri sau de-ai lor, în funcţie de elementul (criteriul) de referinţă.
Printre cele mai apropiate inele socio-profesionale, față de indivizi, pot fi menţionate familia, colegii de muncă sau de studii, grupurile profesionale, sportive, culturale sau artistice, grupurile etnice, religioase sau politice etc.
Este evident că împărţirea grupurilor socio-profesionale în organizaţii, asociaţii, partide, culte ş.a. are la bază diferite criterii, precum: rudenia, etnia, religia, ocupaţia, afinitatea politică, vârsta, genul sau orientarea sexuală.
Cu cât urcăm pe scara inelelor socio-profesionale, o parte dintre ceilalți devin ai noștri, iar numărul celor de-ai lor regresează. Spre exemplu, dacă de la familie trecem la nivelul orașului în care locuim, iar apoi la nivel regional sau național. Totodată, vom constata faptul că gradul de atașament față de diferitele grupuri umane scade invers proporțional în raport cu trecerea la fiecare nivel superior. Într-adevăr, afecțiunea pentru membrii grupului nostru scade sau crește în intensitate, în funcție de trecerea la un nivel superior sau inferior al inelelor socio-profesionale.
Când facem parte din anumite grupuri sociale, afilierea noastră la acestea se bazează pe lucruri pe care le avem în comun cu ceilalţi membri ai acelor grupuri (spre exemplu, avem aceeași etnie sau aceeași profesie). În majoritatea cazurilor, discutăm despre identitate sau interese comune.
Practic, așa cum s-a spus „soarta noastră este legată de soarta grupului, şi astfel că succesele şi eşecurile grupului sunt ale noastre. E normal deci să avem un loc special în inimă pentru membrii in-group-lui nostru.
Pot să nu ne placă oamenii în general, dar oricât de puţin sau de mult ne plac semenii noştri, eului nostru subliminal tinde să-i placă mai mult membrii in-group-ului nostru”[1].
Studiile efectuate confirmă un fapt interesant, și anume că, pe o scară de la 1 la 100, fiecare profesie îi consideră mai agreabili pe membrii corpului profesional propriu (valoarea fiind de aproximativ 70), față de cei aparţinând altor profesii. Adică, pe cei dintâi îi plac mai mult, în timp ce, pe cei din urmă, îi plac puţin (în jurul valorii de 50). Ataşamentul pe care-l manifestăm faţă de membrii propriului grup înseamnă nu numai faptul că îi considerăm mai agreabili, pentru că sunt de-ai noştri, ci şi că, la nevoie, îi favorizăm în raport cu cei aparţinând altor turme socio-profesionale[2].
Cercetătorii care au făcut investigaţiile, la care am făcut referire în cele ce preced, au constatat că există şi o excepţie – grupul avocaţilor. Avocaţii care şi-au evaluat colegii i-au pus pe acelaşi nivel cu ceilalţi (aproximativ 50)[3], ceea ce pare a releva că aceştia nu sunt ataşaţi de grupul profesional din care fac parte, neconsiderându-i de-ai lor.
Care este explicaţia acestei posibile anomalii?
Inter alia, printre explicații, se numără:
- Avocatura, dacă nu este cea mai liberă profesie, sigur este una dintre cele mai libere profesii existente în societatea contemporană. Or, libertatea are, în mod evident, accente individualiste;
- Libertatea profesională specifică avocaților produce și anumite efecte secundare, în special pe acela că lasă frâu liber egoismului, specific indivizilor homo sapiens autentici, în detrimentul altruismului și solidarității de grup. Avocatul este, de multe ori, un lup singuratic, iar nu un membru al unei turme sau haite profesionale;
- Libertatea profesională a avocaților ridică la cote foarte înalte concurența sau competiția între ofertanții de servicii avocațiale, astfel că ar fi un gest ipocrit din partea lor să susțină că sunt mai interesați de soarta confraților, comparativ cu cea a celorlalți oameni. Pentru avocați, mai degrabă clienții sunt de-ai lor, decât membrii corpului profesional, astfel că ei empatizează cu cei pentru care lucrează, cu cei pe care îi asistă sau cu cei pe care îi reprezintă;
- De regulă, avocatul intră în dispute unu la unu și, foarte rar, în echipe, ceea ce înseamnă că, dacă respectă principiile și deontologia specifice profesiei, acesta nu poate empatiza și nici nu se poate solidariza cu avocatul care asistă sau reprezintă partea adversă a clientului său. Într-adevăr, legalmente, avocatul este obligat să fie, în condițiile legii, 100% alături de cei pe care îi asistă sau reprezintă.
Cu toate acestea, beneficiind de pregătire profesională ridicată și făcând parte dintr-o categorie de elită, avocații sunt conștienți că, legal și moral, organizarea corpului profesional și apartenența la asociații profesionale este departe de a fi inutilă.
Dimpotrivă, organizațiile profesionale ale avocaților – barourile, filialele Casei de Asigurări a Avocaților, Uniunea Barourilor din România și Casa de Asigurări a Avocaților – sunt necesare, întrucât în lipsa acestora avocatul ar fi nu numai un lup singuratic, dar ar rămâne singur împotriva tuturor.
Dintre avantajele apartenenței la organizațiile profesionale ale avocaților, menționăm:
- Limitarea canibalizării profesionale;
- Autoreglementarea secundară, sub aspect organizatoric și disciplinar;
- Posibilitatea unei reacții instituționale față de abuzurile autorităților sau instituțiilor publice (organizarea de manifestări, intervenții, luări de poziții etc.);
- Asigurarea pregătirii profesionale;
- Asigurarea reprezentării profesiei la evenimente importante atât pe plan național, cât și pe plan internațional;
- Posibilitatea unor inițiative privind îmbunătățirea cadrului legal al profesiei, în special în ceea ce privește drepturile avocaților;
- Asigurarea integrității avocaților, prin intermediul unor structuri independente;
- Organizarea asistenței juridice din oficiu în cauzele în care, din punct de vedere legal, se impune o asemenea asistență;
- Garantarea independenței profesionale, inclusiv prin gestionarea fondurilor pentru asigurări sociale etc.
[1] L. Mlodinov, Subliminal. Cum ne determină inconştientul comportamentul, Ed. Humanitas, 2013, p. 217.
[2] Pentru analiza efectului de turmă, a se vedea M.A. Hotca, Viața prin ochii unui avocat, Ed. Universul juridic, București, 2018, p. 153.
[3] L. Mlodinov, op. cit., p. 219.
Sursa: http://htcp.eu/ceapa-turma-profesionala-si-avocatii/
