Este de așteptat ca recenta modificare a Legii societăților nr. 31/1990 și a Legii contabilității nr. 82/1991 să fie bine primită de mediul de afaceri pentru că rezolvă două probleme cu care societățile și asociații (acționarii) lor se confruntau frecvent – (im)posibilitatea de a distribui dividende în timpul anului și aceea de a distribui sumele acumulate în rezerve.
Distribuirea elementelor de capitaluri proprii (capital social, profituri, rezerve, prime etc.) este tratată succint și relativ rudimentar de legislația noastră, principiul de bază fiind acela că distribuirile către asociați nu se pot face decât în condiții stabilite strict de lege. Nerespectarea acestor reguli este considerată infracțiune. Intenția legii – anume împiedicarea extragerii abuzive a fondurilor societății de către asociați – este, în esență, corectă. Pe de altă parte, orice societate există ca să producă profit pentru asociați, prin urmare se impunea de ani buni o temperare a acestui principiu, precum și alinierea la reglementările din alte state, cu care (se presupune că) România concurează din perspectiva atractivității mediului de business.
Astfel, până acum câteva zile, dividendele nu puteau fi distribuite decât pe bază de situații financiare anuale (deci după încheierea exercițiului financiar). De asemenea, distribuirea de rezerve nu era posibilă – nu numai în situații firești, precum cea a imposibilității distribuirii rezervei legale -, ci și în situația distribuirii de rezerve statutare sau a altor rezerve (adică, pe scurt, a acelor rezerve facultative, constituite la dispoziția societății tocmai pentru că asociații doreau acest lucru – fie prin prevederi din actul constitutiv al societății, fie prin hotărâri AGA ulterioare).
Potrivit noii Legi 163/2018, intrată în vigoare la 15 iulie 2018, se pot distribui dividende în timpul anului (cunoscute în practică și ca dividende interimare / „interim dividends”), pe baza unor situații financiare trimestriale. Cu alte cuvinte, de trei ori pe an – pe baza situațiilor financiare interimare la 31 martie, 30 iunie și 30 septembrie (dacă anul financiar corespunde cu cel calendaristic) -, asociații vor putea primi dividende, inclusiv din profitul anului curent. Aceste profituri pot proveni și din profiturile nerepartizate anterior (contul 117, ceea ce nu reprezintă o noutate), dar și din „sume depuse în rezerve”.
Noua prevedere privind rezervele este cu adevărat utilă pentru că oferă o bază legală pentru transferarea unor sume din conturile de rezerve în vederea folosirii lor pentru distribuirea de dividende. Anterior, distribuirea rezervelor către asociați se putea realiza prin majorarea capitalului social cu sumele respective, urmată de reducerea capitalului (printr-o procedură greoaie, care dura în practică aproximativ 3 luni). Repartizarea directă a rezervelor către asociați era aproape imposibil de justificat cât timp dividendele se puteau distribui doar din „profituri determinate potrivit legii”, nu și din alte surse. De altfel, posibilitatea repartizării directe a rezervelor către asociați nu este prevăzută nici după intrarea în vigoare a Legii nr. 163/2018, aceste sume trebuind să „treacă” mai întâi prin contul de profit.
Noua lege nu oferă o flexibilitate totală, impunând și unele restricții. Astfel, dividendele nu pot fi repartizate oricând, ci doar trimestrial (ceea ce ar trebui să fie suficient în practică). Sumele distribuite se determină scăzând din profit eventualele pierderi reportate (ceea ce nu este însă un lucru nou, chestiunea fiind reglementată și anterior, destul de neclar totuși, de articolul 69 din Legea Societăților). Dacă sumele distribuite ca dividende depășesc profitul stabilit la sfârșitul anului, eventualele diferențe trebuie restituite de asociați în 60 de zile. În fine, nu e clar dacă alte elemente de capitaluri proprii, cum ar fi primele, pot fi transferate în mod direct către profituri, în vederea distribuirii – probabil că răspunsul este negativ, fiind de analizat dacă primele pot fi mai întâi transferate către rezerve și apoi către contul de profit.
Cea mai importantă restricție impusă de noua lege constă, însă, în obligația de auditare (sau de verificare de către cenzori) a situațiilor financiare trimestriale. Chestiunea nu va ridica, probabil, probleme în cazul societăților mici, însă reprezintă un obstacol semnificativ pentru societățile mari, unde exercițiul de audit presupune costuri și perioade de timp semnificative. Trebuie, deci, pusă întrebarea dacă societățile mari, inclusiv cele listate la BVB, vor putea beneficia cu adevărat de noua reglementare.
În perioada următoare este de așteptat ca autoritățile să emită și eventuala formularistică necesară pentru facilitarea acestui proces – de exemplu, un model comun de situații financiare interimare. Până atunci, remarcăm că modificările aduse Legii societăților și Legii contabilității sunt bine-venite, apropie cadrul nostru de business de cel al altor țări europene și facilitează finanțarea mai rapidă în cadrul grupurilor de societăți, prin dividende distribuite din profitul anului curent și din rezerve.
