GUEST WRITERS | Alin Grapă, Răzvan Ionescu | PeliFilip | Posibilitatea instanței judecătorești sau a notarului public de a infirma o hotărâre arbitrală

Instanța de judecată sau notarul public are posibilitatea să pronunțe o hotărâre prin care să invalideze o hotărâre arbitrală care se referă la transferul sau constituirea unui drept real imobiliar. Invalidarea se poate face cu ocazia verificării acestei hotărâri  într-o procedură distinctă de cea a anulării hotărârii arbitrale, consecința fiind că respectiva hotărâre arbitrală nu poate fi înscrisă în cartea funciară, iar transferul sau constituirea dreptului real imobiliar la care se referă nu se poate realiza. În acest fel se ridică serioase semne de întrebare cu privire la utilitatea și forța juridică a hotărârii arbitrale în această materie.

Potrivit art. 603 alin. (3) C.proc.civ., , în situația în care hotărârea arbitrală se referă la un litigiu privind transferul dreptului de proprietate și/sau constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, hotărârea arbitrală se va prezenta instanței judecătorești ori notarului public pentru a obține o hotărâre judecătorească sau, după caz, un act autentic notarial. În continuare, legea prevede lacunar faptul că instanța judecătorească sau notarul public va proceda la verificarea respectării condițiilor, fără a oferi detalii suplimentare în legătură cu tipul condițiilor ce ar trebui verificate: de fond și/sau de formă ori în legătură cu obiectul verificării respectării condițiilor: cele ale hotărârii arbitrale, cele ale transferului dreptului de proprietate sau ambele.

Este evident că textul în discuție suferă de o serie de probleme privind formularea, terminologia folosită sau soluțiile juridice oferite. Cu toate acestea, este interesant de observat care a fost  rațiunea juridică din spatele acestei reglementări, care sunt pe scurt problemele pe care le ridică și mai ales, cum a fost receptată această reglementare la nivelul practicii judiciare din România.

  1. Rațiunea juridică a reglementării

Deși redactorii acestui text de lege nu au prezentat o expunere de motive care să cuprindă rațiunea juridică a acestei soluții procedurale, totuși, am putea să o identificăm în spatele dispozițiilor cuprinse în Codul civil ce reglementează efectul constitutiv al înscrierilor în cartea funciară cu privire la drepturile reale imobiliare. Ne referim astfel la dispozițiile art. 885 alin. (1) și art. 888 C.civ. care reglementează în esență faptul că drepturile reale asupra imobilelor se dobândesc doar prin înscriere în cartea funciară, înscriere ce poate fi realizată doar în baza unei categorii limitate de înscrisuri: înscrisul autentic notarial, hotărârea judecătorească rămasă definitivă, certificatul de moștenitor sau alt act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta. Observăm astfel că hotărârea arbitrală lipsește din această enumerare limitativă.

Chiar dacă la acest moment efectul constitutiv al înscrierilor în cartea funciară a fost amânat, totuși hotărârea arbitrală nu ar putea fi înscrisă în cartea funciară pentru a se asigura astfel opozabilitatea față de terți și nici nu constituie act autentic prin care poate fi realizat transferul ori constituirea unui drept real imobiliar. Prin urmare, era necesară o soluție legislativă care să acopere această ipoteză. Procedura cuprinsă la art. 603 alin. (3) C.proc.civ. ce reglementează pronunțarea unei hotărâri judecătorești ori emiterea unui act autentic notarial prin care se constată îndeplinirea condițiilor de către hotărârea arbitrală îndeplinește această cerință. Ulterior parcurgerii procedurii, hotărârea judecătorească ori actul autentic notarial va fi înscris în cartea funciară, iar nu hotărârea arbitrală.

  1. Problemele juridice incidente și soluțiile instanțelor judecătorești

Legat de tehnica legislativă aleasă de legiuitor, formularea care ridică probabil cele mai multe întrebări este legată de sensul și cuprinsul sintagmei „după verificarea de către instanța judecătorească ori de către notarul public a respectării condițiilor”. Având în vedere că legea nu oferă mai multe detalii și nu precizează despre ce condiții este vorba, interesează cât de departe merge judecătorul învestit cu o astfel de cerere în analiza întreprinsă cu ocazia verificării respectării condițiilor, respectiv poate fi considerată această procedură ca dând naștere posibilității judecătorului de a cenzura hotărârea arbitrală procedând la o analiză pe fondul acesteia? Considerăm că răspunsul trebuie să fie în mod categoric negativ. Instanța de judecată nu poate proceda la o reanalizare a modului în care tribunalul arbitral a soluționat cauza pe fondul acesteia, ca urmare a administrării tuturor probelor în dosar, printr-0 procedură paralelă și distinctă de procedura desființării hotărârii arbitrale. Doar prin parcurgerea acestei din urmă proceduri pot fi aduse o serie limitativă de critici cu privire la hotărârea arbitrală.

Cu toate acestea, în măsura în care instanța judecătorească sau notarul public procedând la verificarea hotărârii arbitrale, ajung la concluzia că aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege  și prin urmare va respinge cererea, hotărârea arbitrală este lipsită de cel mai important efect al acesteia – constatarea transferului/constituirii unui drept real imobiliar, devenind astfel inutilizabilă

Mai mult decât atât, avem serioase rezerve despre posibilitatea legală a notarului de a proceda la verificarea hotărârii arbitrale și la sfera de cuprindere a acestei verificări. Cu toate acestea, semnalăm existența unei soluții identificate în practica judiciară [Decizia nr. 921 din 13 noiembrie 2014 a Tribunalului Iași] prin care s-a stabilit că încheierea de certificare emisă de notarul public prin care s-a verificat hotărârea arbitrală nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 603 alin. (3) în condițiile în care notarul a procedat „doar la o verificare formală a îndeplinirii dispozițiilor legale din materie arbitrală, iar nu verificarea condițiilor de fond și de formă pe care le presupune încheierea unui act autentic notarial, la care face referire textul de lege […] (condiții vizând inclusiv calitatea de proprietar a înstrăinătorului)”.  

Analizând soluțiile instanțelor judecătorești învestite cu soluționarea unor astfel de cereri întemeiate pe prevederile art. 603 alin. (3) C.proc.civ. se poate observa o practică neunitară a acestora care interpretează diferit dispozițiile din speță, tocmai din cauza deficienței de redactare a normei legale.

În acest sens, soluțiile instanțelor pot fi împărțite, în principiu, în doua mari categorii: cele care analizează exclusiv îndeplinirea condițiilor de formă ale hotărârii arbitrale prevăzute la art. 603 alin. (1) C.proc.civ. și cele care pe lângă verificarea condițiilor de formă analizează în plus și îndeplinirea anumitor condiții de fond referitoare la transferul dreptului de proprietate. În această din urmă categorie instanțele acordă o atenție particulară următoarelor aspecte: dovedirea calității de titular al dreptului de proprietate ce aparținea transmițătorului (în această categorie fiind incluse spre exemplu verificarea dovezilor privind decesul fostului titular al dreptului și a calității de moștenitor al titularului cererii, actele de stare civilă, verificarea identității dintre semnatarii tranzacției de care s-a luat act prin hotărârea arbitrală și titularii dreptului de proprietate, prezența tuturor părților la autentificarea tranzacției) sau încheierea în formă autentică notarială a convenției arbitrale întrucât se referă la un litigiu legat de transferul unui drept real imobiliar.

Având în vedere modalitatea de reglementare a textului legal, acesta permite o interpretare mai largă în sensul în care judecătorul poate proceda și la o analiză a condițiilor de fond, în acest sens fiind și considerentele unei instanțe judecătorești care arată faptul că din moment ce legea nu distinge, instanța este obligată să verifice dacă au fost respectate în cadrul procedurii arbitrale atât condițiile de fond, cât și condițiile de formă [Decizia nr. 1318 din 17 decembrie 2015 a Tribunalului Olt]. Concluzia este aceea că instanța nu are posibilitatea de a desființa hotărârea, această prerogativă revenind doar curții de apel cu ocazia judecării acțiunii în anulare, însă „consecința constatării neîndeplinirii condițiilor de fond în cadrul procedurii arbitrale este aceea de a refuza legitimarea hotărârii arbitrale prin pronunțarea unei hotărâri de către instanța de judecată, hotărâre pe care părțile să o poată folosi ulterior, după achitarea impozitului privind transferul dreptului de proprietate, în vederea înregistrării în cartea funciară și realizării transferului dreptului de proprietate.

Această hotărâre este utilă din perspectiva clarificărilor pe care le aduce cu privire la natura juridică a acestei proceduri, la consecințele pe care le produce și la nivelul de profunzime al analizei întreprinse de judecător. Cu toate acestea, rămân în continuare o serie de aspecte neclarificate ce pot face obiectul unor discuții, cum ar fi: până la aplicarea efectului constitutiv al înscrierilor în cartea funciară, care este înscrisul prin care se consideră că se transferă dreptul de proprietate, hotărârea arbitrală ori hotărârea judecătorească sau actul autentic notarial obținute ca urmare a verificării respectării condițiilor?; legat de problemele anterioare, când va fi considerat transmis dreptul de proprietate, la momentul pronunțării hotărârii arbitrale ori la momentul hotărârii judecătorești/actului autentic notarial?; în fine, ce natură juridică și ce efecte produc cu privire la transferul dreptului de proprietate hotărârea judecătorească sau actul autentic notarial?