ICCJ va avea un buget de 61,11 milioane lei, in usoara crestere fata de 2012

Guvernul a alocat pentru Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) un buget de 61,11 milioane de lei in 2013, cu 6,59% peste nivelul preliminar de anul trecut, potrivit proiectului de buget postat pe site-ul Ministerului Finantelor Publice, citat de Mediafax.

Cheltuielile institutiei pe 2013 sunt estimate la 60,61 de milioane de lei, in crestere cu 6,5%, din care 54,52 de milioane de lei reprezinta cheltuieli de personal, si aceastea fiind in crestere, cu 8,33% fata de anul trecut. Cel mai mult vor creste cheltuielile de asistenta sociala, de la 21.000 de lei in 2012, la 184.000 de lei anul acesta.

Veniturile institutiei pe 2013 sunt estimate la 313.000 de lei, in crestere cu 1,95%. Sumele alocate pentru „Bunuri si servicii” vor scadea, inclusiv cele pentru furnituri de birou, materiale pentru curatenie, incalzit, iluminat si transport.

Potrivit proiectului, bugetul ICCJ este estimat sa creasca la 68,35 de milioane de lei in 2014 si la peste 70 de milioane de lei in 2015 si in 2016.