International Summer Law School Ediția a XI-a

Centrul de Cercetări Aplicative în Drept și Afaceri din cadrul Universității „Petru Maior” și Societatea Română de Cercetare pentru Afaceri Publice şi Private din Tîrgu Mureș organizează, în perioada 5 – 9 iulie 2018, la Tîrgu Mureș, International Summer Law School Ediția a XI-a (ISLS 2018).

Această ediție a Școlii de Vară, organizată în cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire, se bucură de sprijinul Municipiului Tîrgu Mureș, alături de cel oferit de Asociaţia Română de Drept şi Afaceri Europene din București, Asociația Transilvană pentru Cultură și Centrul de Studii Regionale și Pluraliste „Transilvania” din Tîrgu Mureș.

La ISLS 2018 sunt așteptați să participe 25 studenți și masteranzi de la universități din țară și din străinătate. Totodată, la Școala de Vară vor mai fi invitați teoreticieni și practicieni ai dreptului (cadre didactice, cercetători, avocați, practicieni în insolvență), oameni de afaceri și reprezentanți ai autorităților administrației publice.

Workshop-urile incluse în programul Școlii de Vară vor ocaziona dezbateri pe teme de actualitate privind procedurile de pre-insolvență și insolvență, precum și cu privire la interpretarea și aplicarea legislației în materie, respectiv Legea nr. 85/2014, Legea nr. 151/2015, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 46/2013 și Regulamentul (UE) nr. 848/2015.

Participarea la acest eveniment este gratuită.