Pe 12 noiembrie, Tribunalul din Galati va da un verdict in celebrul caz Rostok, in urma caruia statului roman i se cer despagubiri de peste 12 milioane de euro. O solutie definitiva urmeaza sa fie data, cel mai probabil, la inceputul anului viitor. Aceste informatii ne-au fost furnizate de catre avocatul Adrian Ratiu, Managing Partner al casei de avocatura Ratiu&Ratiu, aparatorul intereselor romanesti in acesta speta din anul 2006.
Obiectul procesului. Epava navei Rostok s-a scufundat in 1991 creand probleme de navigatie pe canalul Sulina al Dunării. Dupa mai multe incercari nereusite de extragere, in 2004, Administratia Fluviala a Dunării de Jos Galati (AFDJ) a accesat un imprumut necesar lucrărilor de extragere a epavei. In urma unei licitatii internationale, lucrarile de ranfluare au fost adjudecate de catre un consortiu condus de compania olandeză Multraship BV (RWRC). Nava Rostock a fost scoasa la suprafata în 2006, cand a si încasat valoarea din contract, 5 milioane de euro. Ulterior, RWRC s-a adresat arbitrajului Camerei Internationale de Comert (ICC), cerand plata a 12,5 milioane euro, reprezentand costuri suplimentare. In 2012, Tribunalul arbitral ICC de la Zürich a obligat Administratia Fluviala a Dunării de Jos Galati la plata celor 12,5 milioane euro. In final, RWRC a deschis actiune la Tribunalul Galati, demarand procedura „exequator“, de recunoastere a hotararilor straine, procedura care deschide calea executarii silite a statului român. Verdictul – dat dupa numai trei termene – se va pronunta joi.
Intr-un interviu, acordat in exclusivitate, avocatul Adrian Ratiu ne-a explicat mecanismele acestui proces international, presiunile politice care au existat si cum a fost posibil ca o cauza romanească să fie transata de arbitrii straini.
Legal Marketing: Dupa decizia Tribunalului de Zurich au existat discutii privind stingerea pe cale amiabila a litigiului?
Avocat Adrian Ratiu: Reclamantul, consortiul olandez RWRC a depus demersuri pe langa autoritatile romane: Ministerul Transporturilor si Ministerul de Externe, pentru ca sumele acordate de Tribunalul de la Zurich sa fie platite de catre statul roman. In acest sens, au existat cel putin 10-15 runde de discutii, in principal la nivel de secretar de stat dar si de ministru/ambasador, in care autoritatile olandeze au cerut partii romane plata sumei de bani obtinuta de RWRC in instanta. Cert este ca nu s-a ajuns la o plata voluntara, desi exista cadru legislativ prin care guvernul roman poate aloca fondurile necesare platii sumelor derivate din hotarari arbitrale straine. Dupa trei ani de discutii, nu s-a gasit o solutie, existand si necorelari intre diversele autoritati implicate. In final, s-a dat curs argumentului potrivit caruia statul roman nu poate plati despagubiri pana cand un judecator naţional nu analizeaza daca hotararea data de Tribunalul de la Zurich poate fi recunoscută şi executată silit în România. Acesta este un aspect pe care il consider discutabil. Astfel, in lipsa unei plati voluntare din partea statului roman, a fost introdusa, la Tribunalul Galati, sectia litigii, procedura de recunoastere si executare silita a statului roman de catre reclamantul RWRC.
LM: Care a fost evolutia procesului in Romania?
Avocat Adrian Ratiu: A avut loc un prim termen pe 25 septembrie, iar al doilea si cel din urma, a avut loc pe 28 octombrie. La primul termen au existat probleme procedurale care au dus la o amanare, iar la al doilea s-au discutat toate aspectele supuse dezbaterii. Judecatorul a decis ca este o chestiune foarte urgenta, desi, in opinia mea, nu era pregatit sa judece acest dosar, deoarece nu cunostea toate datele sale. Instanta a ramas in pronuntare, iar solutia va fi cunoscuta pe 12 noiembrie. Ultima cale de atac este apelul, care va fi judecat de Curtea de Apel Galati. Precizez ca RWRC nu si-a recuperat, inca, banii deoarece au nevoie de un titlu executoriu care sa fie pronuntat printr-o hotarare a unei instante din Romania. In procesul de la Galati, judecatorul a fost chemat sa se pronunte daca hotararea de la Zurich indeplineste toate criteriile legale necesare recunoasterii sale in Romania . Daca judecatorul decide ca hotararea Tribunalului elvetian nu indeplineste unul sau mai multe din aceste criterii, atunci partea romana nu va putea fi executata silit in Romania pentru plata sumei suplimentare la care a fost obligata prin hotararea Tribunalului de la Zurich.
LM: Contractul plafona la un milion de euro cuantumul unor eventuale plati suplimentare. Cum a obtinut, totusi, RWRC suma de 12 miloane de euro?
Avocat Adrian Ratiu: AFDJ era beneficiarul contractului care prevedea ranfluarea (extragerea) navei Rostock scufundata in Dunare si nu avea cunostinte de specialitate in materia lucrarilor de ranfluare . Pentru a organiza licitatia si pentru a superviza lucrarile de ranforsare, AFDJ si-a ales un consultant care la randul sau a angajat un subconsultant ce trebuia sa reprezinte interesele beneficiarului. Intr-un mod cel putin ciudat, in arbitrajul de la Zurich, subconsultantul AFDJ a depus marturie in favoarea RWRC, tradandu-si clientul si incalcand obligatiile contractuale de confidentialitate. Consultantul a declarat ca are cunostinta ca partile s-ar fi inteles verbal sa se poate faca plati suplimentare si peste baremul prevazut in contract si care era de numai un milion de euro. Eu am contestat acest aspect, aratand ca plafonul platilor suplimentare putea fi modificat numai in scris. Am contestat si ca afirmatia consultantului ar trebui admisa ca proba.
A mai existat o problema pe care o spun presei in premiera, prin intermediul dumneavoastra. Arbitrajul reprezinta o alternativa la justita statala. Cu alte cuvinte, partile intr-un contract decid ca litigiile izvorand din acel contract sa nu fie solutionate de instantele judecatoresti ci sa fie transate prin arbitraj. Astfel, in acest caz, cele doua parti aleg arbitrii sau institutia arbitrala care va administra arbitrajul, printr-un act de justitie privata. Conform contractului incheiat intre AFDJ si RWRC, arbitrajul trebuia organizat de arbitri desemnati de Camera de Comert si Industrie a Romaniei. In pofida acestei clauze, RWRC s-a adresat arbitrajului organizat de Camera Internationala de Comert iar arbitrii au fost desemnati sub regulile acestei institutii. Asa s-a ajuns, in opinia mea, sa asistam la un arbitraj necompetent. Au fost desemnati cate un arbitru de fiecare parte (arbitru olandez de RWRC si arbitru roman de AFDJ) iar Camera Internationala de Comert a desemnat un supraarbitru elvetian. Cei doi arbitri straini (olandez si elvetian) nu au fost familiarizati cu dreptul roamanesc aplicabil in cauza, nu cunosteau legislatia autohtona si cred ca nici nu au vrut sa o cunoasca. In final, cu o majoritate de 2-1, au decis, ca si chestiune de principiu, ca se pot acorda plati peste plafonul din contract. Si au calculat ca AFDJ trebuie sa plateasca RWRC o suma suplimentara care reprezinta de peste doua ori valoarea contractului initial.
LM: Au existat probleme generate de intocmirea proasta a contractului?
Avocat Adrian Ratiu: Initial, s-a facut o licitatie publica. Din nefericire, la aceste licitatii criteriul primordial este cel al pretului cel mai scazut, ales in in detrimentul ofertei celei mai avantajoase. Adesea, castigatorul licitatiei ofera un pret mult mai mic decat pretul real si sustenabil, stiind inca de la momentul intocmirii ofertei ca, ulterior, in cursul executarii contractului va solicita suplimentarea sumelor convenite drept pret al lucrarilor. A fost si cazul spetei de care vorbim. RWRC a oferit 5 miloane de euro pentru aducere la suprafata a navei Rostock, in conditiile in care un expert independent din Olanda a declarat ca o asemenea operatiune costa 15 milioane de euro.
petre.badica@lhm.ro
