Interviu Lucian Bondoc (Bondoc și Asociații): ”Mărimea unei firme este relativă”

Lucian Bondoc apreciază că societatea pe care o conduce are o ascensiune importantă în ultimul an și că echipa sa are acum forța și nivelul, inclusiv numeric, de a fi considerată de top pe piața de avocatură românească.

Bondoc și Asociații deține titlul, neoficial, de firma cu cele mai mari tranzacții ale anului 2017 în retail și industrie, după ce a dublat un an excelent și în pharma. Care este secretul prin care o firmă medie, spre mare, dar nu de Top 5, reușește astfel de performanțe?

Am avut într-adevăr o evoluție foarte bună de mai mulți ani. Pe partea de fuziuni și achiziții, cred că am reușit să performăm foarte bine ori de câte ori am avut ocazia să lucrăm pe tranzacții, ceea ce a generat mai multe oportunități cu fiecare an, recomandarea de la un client la un client potențial jucând un rol important. Faptul că avem echipe foarte solide în toate ariile importante de practică ne-a ajutat, de asemenea, tranzacțiile fiind prin excelență proiecte pluridisciplinare, în care capacitatea de ansamblu este esențială.

Nu în ultimul rând, conexiunea noastră tradițională cu mediul internațional, precum și experiența acumulată pe proiecte sofisticate, inclusiv în relația cu fonduri de investiții, au contribuit, de asemenea, la un număr într-adevăr mare de tranzacții în portofoliu în fiecare an.

Aș preciza, totuși, că mărimea echipei este o chestiune relativă în avocatura de la un anumit nivel în sus. Cu peste 40 de avocați cred că am depășit clar acest nivel. De altfel, dacă ne uităm atent la structura fimelor de avocatură cu număr de avocați mai mare observăm că, în general, diferența este dată în principal de numărul de avocați implicați în litigii, echipele tranzacționale fiind, de fapt, comparabile sau mai reduse ca număr.

Domeniul sănătății este și el unul special, dar nu atât prin vreo particularitate deosebită a nivelului nostru de expertiză, pentru că în toate domeniile de drept credem că asigurăm un nivel de top, ci prin proporția de societăți din piață care fac apel la serviciile noastre. Fiind un domeniu foarte complex, cu un număr foarte mare de reglementări și în modificare frecventă, foarte puține firme de avocatură reușesc să țină pasul.

Din ceea ce spuneți pare că v-ați propus să atacați locurile fruntașe din avocatura românească! Este acesta un ”scenariu” posibil?

După cum menționam și mai sus, de la un anumit nivel de număr de avocați în sus, mărimea unei firme de avocatură este relativă pentru ce poate aceasta să facă. Un număr minim este foarte important pentru a putea acoperi profesionist proiecte pluridisciplinare (și mai multe simultan). După ce se atinge, însă, nivelul oarecum critic, problema se pune mai degrabă de calitate a echipei, diversitate a expertizei, experiență, profitabilitate și focus.

Noi am reușit mai mult decât să dublăm numărul de avocați în 4 ani, ceea ce arată că suntem o firmă care știe să crească și are constanță în performanță (dincolo de faptul ca numărul de avocați în sine nu spune decât o parte din «poveste»). Ne dorim să creștem în continuare și credem că suntem printre foarte puținele firme care pot să o facă într-o măsură notabilă, însă în timp ce analizăm ce se întâmplă în jur pentru a lua în considerare piața în stabilirea celor mai buni pași în continuare, numărul de avocați ai altor firme nu-l considerăm prea relevant în sine. Este loc în piață pentru mai multe firme de valoare.

Intrând puțin în ”bucătăria internă a firmei”, cum sunt împărțite sarcinile, cine se ocupă de management, cine de atragerea clienților în Bondoc și Asociații?

Sunt avocatul asociat coordonator al firmei de câțiva ani, însă managementul unei firme de avocatură este o chestiune de echipă. Noi am depășit de câțiva ani nivelul de mărime unde un singur partener poate, teoretic, «duce» greul dintr-o firmă și performanța actuală nu ar putea fi asigurată fără un efort colectiv coerent și care nu se limitează la nivelul partenerilor. Când cineva dintr-o echipă nu «trage » în aceeași direcție (sau nu «trage» pur și simplu), se simte, și invers.

 

NNDKP

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here