Investitorii cehi vad intr-o nota optimista viitorul Romaniei

Prezenta la prima editie a mesei rotunde „Investiţiile cehe in Romania”, organizata in luna noiembrie de publicatia The Diplomat, comunitatea ceha a ajuns la un punct de vedere optimist cu privire la tara noastra, concluzionand ca Romania se indreapta intr-o directie pozitiva.

Moderata de Philip Smitka, Partener Asociat Noerr de la biroul din Praga, conferinta a adunat laolalta diplomati si  experti care au analizat si comparat principalele oportunitati si provocari ale tarii noastre. Desi Romania se confrunta inca cu cateva dezavantaje precum lipsa infrastructurii, investitii publice reduse, instabilitatea mediului juridic, lipsa transparentei pe piata bursiera, atat Ambasadorul Republicii Cehe la Bucuresti cat si principalii investitori cehi din Romania prezenti la eveniment au ajuns la concluzia ca tara noastra este cea mai stabila si promitatoare piata din Europa Centrala si de Est, iar investitorii o gasesc in continuare atractiva.

Majoritatea companiilor prezente la eveniment s-au dovedit multumite de decizia lor de a alege Romania ca locatie de investitie, considerand ca aceasta are un potential urias, in timp ce Ambasadorul a incurajat potenţialii investitori: “Companiile cehe beneficiaza in Romania de perspective excelente pentru planurile lor de afaceri. Printre factorii decisivi de investiţie se numara, in special, costurile reduse ale fortei de munca precum si forta de munca calificata ”, a afirmat acesta.

Discutiile au continuat cu sublinierea unui alt factor decisiv de  investitie pentru companii atunci cand acestea planifica fie o expansiune, fie intrarea pe o piata noua: schemele de ajutor de stat.

“In opinia noastra si din experienta noastra, schemele de ajutor de stat constituie cele mai atractive surse de finantare pentru investitori si s-au dovedit a fi foarte eficiente,” a adaugat Valentina Craciun, consultant financiar si auditor in cadrul Noerr Finance & Tax.

“In prezent, in Romania se deruleaza doua scheme de ajutor de stat: prima este destinata companiilor care investesc minim zece milioane Euro in Romania pentru proiecte Greenfield, pentru diversificarea sau modificarea fundamentala a fluxului de productie, in timp ce cea de-a doua schema este destinata acelor companii care creeaza minim zece locuri de munca in Romania, beneficiind de pana la 50% din costurile lor salariale pe doi ani”, a afirmat Craciun.