Invitatie de participare a tinerilor avocati la Congresul UIA- Budapesta 2016

In vederea sprijinirii tinerilor avocati din Baroul Bucuresti, pentru a se familiariza cu activitatea organizatiilor internationale ale avocaturii, precum si pentru a le facilita contactele profesionale, Consiliul Baroului Bucuresti organizeaza o procedura de selectie in vederea asigurarii participarii a trei tineri avocati la lucrarile Congresului Uniunii Internationale a Avocatilor ce va avea loc la Budapesta in perioada 28 octombrie – 1 noiembrie 2016.

In vederea selectarii avocatilor vor fi avute in vedere, alaturi de criteriile UIA, urmatoarele:

  1. Cunoasterea foarte buna a unei limbi de circulatie internationala (cunoasterea unei a doua limbi straine constituie un avantaj);
  2. Nota obtinuta la examenul de admitere in profesia de avocat sau de definitivare in profesie;
  3. Recomandare din partea avocatului indrumator (pentru avocatii stagiari) sau din partea unui avocat din Baroul Bucuresti (pentru avocatii definitivi);
  4. Varsta pana in 35 de ani.

Avocatii interesati pot sa depuna cererea insotita de CV, scrisoare de intentie si recomandare la Cancelarie, etajul V, pana in data de 11 iulie.

Costurile de participare vor fi suportate in integralitate de sponsori din randul avocatilor din Baroul Bucuresti.