Lucia Cherecheș, premiul cel mare la Gala The Times Legal Innovation, aria de practică retrocedări

Cherecheș & Cherecheș se numără printre elitele avocaturii românești premiată la Gala The Times Legal Innovation 2017. Societatea de avocatură a primit laurii ariei de practică Retrocedări.

Cherecheș & Cherecheș este una dintre puținele firme de avocatură specializată aproape exclusiv pe o singură arie de practică, pe care însă nu are concurență încă de la lansare, din 1993. Managerul firmei, Lucia Cherecheș, a intrat în acest domeniu oarecum întâmplător și a ajuns la un „palmares“ de dosare soluționate aproape imposibil de egalat.

Lucia Cherecheș nu a resimțit niciodată până acum o concurență puternică pe aria retrocedărilor, pe care a intrat oarecum din întâmplare în 1991, ajungând acum la un palmares impresionant de dosare câștigate.

Numai faptul că are pe piață o societate activă de aproape 25 de ani demonstrează
că SCA Cherecheș&Cherecheș este o casă de avocatură importantă. Coordonatorul firmei, Lucia Cherecheș, are o specializare în drept comercial, una în adopții internaționale, dar e „doctorand“ în retrocedări. Pe această arie de practică, redobândirea imobilelor și a bunurilor confiscate abuziv în perioada comunistă pentru proprietarii de drept, a intrat oarecum întâmplător în urmă cu 26 de ani, construindu-și în acest timp o reputație și un „palmares“ greu de egalat.

„În 1991, când a apărut Legea 18, o cunoștință dorea să cumpere un teren care era în litigiu, iar proprietarul de drept nu reușea să-l obțină. Am câștigat procesul, mi l-am făcut client în multe alte dosare, m-a recomandat altor persoane aflate în situația lui și în numai câțiva ani aveam să mă ocup aproape exclusiv de revendicări imobiliare“, mărturisește acum Lucia Cherecheș.

Cherecheș&Cherecheș și-a câștigat o reputație solidă pe piața avocaturii românești, dovedindu-se o societate matură, echilibrată, capabilă să gestioneze eficient fiecare dosar pe care-l preia. Și asta mai ales pentru că: „Nu m-am lăsat niciodată copleșită de lăcomie, să accept toate dosarele și toţi clienții care ne‑au solicitat serviciile. Gestionăm doar atât cât putem controla direct și amănunțit“, spune Lucia Cherecheș. Firma condusă de ea este una dintre puținele din țară specializată exclusiv pe aria de practică a retrocedărilor, ajungând la un portofoliu impresionant de clienți și la aproape 2.000 de dosare soluționate.

„În această arie de practică soluția optimă este să preiei doar atât cât poți gestiona direct și în detaliu. Munca în această arie este una complexă, cu amplitudine și intensitate“.

Teza de premiant

Inovația pe această arie de practică începe când probele, cerute expres de lege, nu mai există sau nu se găsesc și trebuie înlocuite cu alte probe, la fel de pertinente, care să fie acceptate de instanță sau autorități. „Lucrând doar cu legile retrocedării de peste 24 de ani, ar putea părea că nimic nu ne mai poate surprinde, dar nu este așa, în permanență apar noi provocări, așa cum s-a întâmplat cu Legea 165/2013, când am mers la Curtea Constituțională, înlăturând lacunele acestei legi. Cele mai multe dosare le-am soluționat nu pe cale administrativă, ci în instanță, în urma unor procese care ne-au ridicat probleme
juridice foarte interesante și complexe. Pentru mine, fiecare dosar e unic, plin de istorie vie. M-am confruntat cu dificultăți mari, și mă refer aici la schimbarea legilor privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România“, a spus Lucia Cherecheș.

În cadrul Galei The Times Legal Innovation, organizată la Clubul Diplomatic, au mai fost premiate: