Magistrații vor avea un salariu mai mare decât cel al șefului statului

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat miercuri că în proiectul legii salarizării unitare prevede ca niciun salariu să nu fie mai mare decât cel al preşedintelui ţării, însă categorii precum judecătorii şi procurorii vor avea venituri mai mari decât cele ale şefului statului, datorită sporurilor, informează News.ro.

Salariații din sistemul judiciar pot beneficia de un spor de până la 15 la sută din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia lunară de încadrare, corespunzător timpului lucrat. Magistrații vor mai beneficia de un spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25 la sută şi un alt spor, pentru păstrarea confidenţialităţii, de 5 la sută.

Olguţa Vasilescu a declarat că salariile procurorilor şi ale judecătorilor sunt suficiente şi nu consideră că este necesară majorarea veniturilor acestora. Creşterile salariale prevăzute pentru sistemul judiciar vor fi mai consistente pentru magistraţii cu funcţii de conducere, salariul crescând procentual cu funcția ocupată. Prin urmare, salariile preşedintelui instanţei supreme şi ale procurorului general vor crește cu 13 la sută, pe când un procuror şef de birou va primi un salariu mărit cu numai 2 la sută.