Maravela|Asociații a asistat Chimcomplex în procedura de autorizare de către Consiliul Concurenței a tranzacției prin care cumpără active ale Oltchim

Consiliul Concurenței din România a aprobat preluarea activelor combinatului petrochimic Oltchim S.A. în valoare de 127 milioane de Euro, de către Chimcomplex S.A.

Echipa Maravela|Asociații care a asistat Chimcomplex în procedura de notificare și analiză a tranzacției de către Consiliul Concurenței a fost compusă din Alina Popescu, partener fondator și coordonator al practicii de concurență, Răzvan Pele, counsel și din Magda Grigore, associate.

„Suntem mândri de rezultatul obținut, având în vedere că este vorba de o concentrare complexă între doi jucători importanți din industria chimică. Analiza a ridicat numeroase aspecte interesante de dreptul concurenței. Suntem bucuroși de colaborarea apropiată cu toate părțile implicate.” Alina Popescu, Founding Partner al Maravela|Asociații

Departamentul de concurență al firmei deține o bogată experiență în toate segmentele dreptului concurenței, incluzând concentrări economice, înțelegeri și practici anticoncurențiale, abuz de poziție dominantă, proceduri de investigație on-site și forensic, ajutoare de stat și concurență neloială.

Activitatea avocaților Maravela|Asociații în acest domeniu a fost recunoscută de clienții firmei în repetate rânduri, unul din asociații unei importante societăți de avocatură din S.U.A. apreciind, spre exemplu, una dintre lucrările firmei în domeniul concurenței drept „cea mai complexă și bună analiză” comparată cu cea a altor „20 de firme, în ultimii 15 ani”.

Printre clienții firmei în materie de dreptul concurenței se află importante companii precum Alphatron Marine, Autotehnica Fleet Services, BBraun Avitum, Betty Ice, Chimcomplex, Eberspächer, Hertz Autohellas, Japan Radio Co.,  Monsanto etc.

Membrii echipei sunt contribuitori activi ai publicațiilor în materie de dreptul concurenței. Recent, aceștia au contribuit în exclusivitate pentru jurisdicția română la realizarea unor reputate publicații internaționale precum International Comparative Legal Guides: Merger Control, Getting the Deal Through: State aid, Lexology Navigator: Cartels.

NNDKP

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here