Ministrul Justiției, Tudorel Toader, se întoarce în avocatură

„Eu sunt avocat, (…) m-am suspendat în septembrie 2006, când am devenit judecător la Curtea Constituţională, eram gata-gata să revin în avocatură, numai că, între timp, am fost numit ministru al Justiţiei. Sunt în continuare suspendat, dar la momentul în care va dispărea această incompatibilitate cu siguranţă voi relua şi exercitarea profesiei liberale de avocat”, a precizat ministrul Tudorel Toader.

„Eu cred ca ministru că profesiile liberale (…) se vor dezvolta, se vor consolida. (…) În acelaşi timp, cred că este posibilă şi necesară o consolidare a profesiilor liberale, deci nu numai diversificare, o consolidare a profesiilor liberale, consolidare pe planul normativ, consolidare prin sporirea competenţelor. Spre exemplu, am discutat cu mulţi miniştri ai Justiţiei în care legiuitorii din statele respective au încercat să degreveze instanţele de judecată, sporind competenţele profesiilor liberale din domeniul juridic, adică acele litigii de dimensiuni mai reduse, de complexitate mai redusă, care pot fi date în competenţa altor funcţii conexe activităţii de înfăptuire a Justiţiei şi probabil legiuitorul român nu va avea o altă soluţie decât să procedeze şi în această direcţie de degrevare pe cât posibil a instanţelor de judecată”, a spus Toader, la cea de-a XI-a ediţie a „Zilei Profesiilor Liberale din România”, informeaza Cotidianul.ro

Întrebat dacă e necesară o lege cadru a profesiilor liberale, Tudorel Toader a răspuns: „Orice iniţiativă legislativă este bine-venită (…) dacă e de natură să consolideze, să clarifice ceea ce trebuie clarificat în domeniul de reglementare. (…) Personal, nu cred că este lipsită de interes această abordare a dumneavoastră care, în mod normal, trebuie să parcurgă toate procedurile de iniţiere şi elaborare a unui act normativ”.

În opinia ministrului Toader, profesia liberală presupune în primul rând profesionalism. „Presupune să avem nu numai competenţe legale, să avem în egală măsură competenţele profesionale pentru a exercita în cele mai bune condiţii prerogativele funcţiei respective. În al doilea rând, profesiile liberale presupun în exercitarea lor şi cunoaşterea elementelor de management. (…) Cel care exercită profesia liberală trebuie să aibă o foarte bună capacitate de a comunica şi relaţiona cu ceilalţi, în general, cu beneficiarul serviciului furnizat”, a menţionat ministrul Justiţiei.

Ministrul a arătat că este exponentul unei profesii liberale. ”Eu sunt avocat, am pledat efectiv la bară, cu robă, 15 ani, m-am suspendat în septembrie 2006, când am devenit judecător la Curtea Constituţională, eram gata-gata să revin în avocatură, numai că, între timp, am fost numit ministru al Justiţiei. Sunt în continuare suspendat, dar la momentul în care va dispărea această incompatibilitate cu siguranţă voi relua şi exercitarea profesiei liberale de avocat.

Am spus asta pentru a justifica oarecum ataşamentul meu faţă de profesiile liberale, în general, care au un rol deosebit de important într-un stat de drept, în România, unde ne consolidăm dimensiunea socială, consolidăm dimensiunea economică, dimensiunea juridică, de ce nu şi garantăm, realizăm drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanelor”, a mai spus Toader.

NNDKP

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here