Nistorescu, Somlea & Asociatii este partener al "Programului de practica profesionala Ab ACADEMIA ad AVOCATUM"

Societatea de avocatura Nistorescu, Somlea & Asociatii a fost selectata pentru lista tutorilor de practica in cadrul „Programului de Practica Profesionala Ab ACADEMIA ad ADVOCATUM”, cofinantat din Fondul Social European si realizat de Baroul Cluj, in parteneriat cu Universitatea Babes-Bolyai. Firma de avocatura din Cluj functioneaza, din 2007, in asociere cu Tuca Zbarcea & Asociatii.

Milena Nistorescu (foto), partener fondator al Nistorescu, Somlea & Asociatii, a fost desemnata tutore de practica in cadrul evenimentului de lansare a proiectului organizat de Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Babes-Bolyai.

Milena Nistorescu, impreuna cu Radu Somlea, se vor implica in indrumarea, coordonarea si evaluarea activitatii de practica pe care o vor sustine in cadrul firmei de avocatura studenti ai Facultatii de Drept. Evaluarea se va realiza prin implicarea tutorelui pe parcursul derularii stagiilor de practica si a supervizorilor la finalizarea stagiilor de practica, prin sustinerea de catre studenti a colocviului de practica.

„Societatea noastra de avocati este deja de cativa ani implicata in pregatirea studentilor pentru aceasta profesie: noi facem anual o selectie a studentilor Universitatii Babes-Bolyai pentru stagii de practica si acordam periodic burse de studii celor merituosi”, a declarat Milena Nistorescu.