Nistorescu, Somlea & Asociatii isi consolideaza echipa prin cooptarea unui fost primar interimar al Clujului

Radu Moisin (foto stanga), fost viceprimar si, totodata, cel mai tanar primar al Clujului (functie pe care a detinut-o in interimat), in prezent consilier local al Municipiului Cluj-Napoca, a decis sa se alature, in calitate de Avocat senior, firmei de avocatura Nistorescu, Somlea & Asociatii, incepand cu luna iulie 2015.

Cu o experienta de 10 ani in administratia publica locala, Radu Moisin si-a exercitat profesia juridica in cadrul Primariei Municipiului Cluj-Napoca, apoi in avocatura si in Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

Conform declaratiilor partenerilor fondatori ai Nistorescu, Somlea & Asociatii, cooptarea lui Radu Moisin este o alegere ce are la baza experienta juridica si manageriala de peste 10 ani dobandita in cariera sa, decizia inscriindu-se totodata in strategia de dezvoltare pe termen mediu a casei de avocatura clujene.

Activul cel mai important al unei firme de avocatura il reprezinta oamenii. Sistemul de management, marketingul, politicile de onorarii sunt inutile daca nu avem o echipa de elita. Astfel ca tinta noastra este de a-i aduce alaturi de noi pe cei mai buni, iar Radu a dovedit prin ascensiunea sa rapida in cariera si prin proiectele promovate de el ca este un jurist foarte bun, perseverent si conectat la realitate, un excelent conducator de echipe”, a precizat Radu Somlea (foto centru).

Radu va oferi consultanta juridica si va reprezenta clientii in legatura cu proiecte de drept administrativ, drept fiscal, investitii (proiecte de tip „greenfield”, parteneriate publice-private), precum si in ceea ce priveste operatiunile din sfera raporturilor comerciale cu elemente de extraneitate. Aceasta colaborare a fost o urmare fireasca in strategia de dezvoltare a societatii noastre, care a ajuns acum la 10 avocati specializati in diverse domenii, activand in prezent intr-un sediu nou, de referinta din centrul Clujului”, a adaugat Milena Nistorescu (foto dreapta).

M-am alaturat echipei Nistorescu, Somlea & Asociatii pentru ca aceasta este una dintre societatile de elita ale avocaturii din Transilvania, iar experienta si rezultatele mele in avocatura pot fi maximizate intr-o structura puternica, dinamica, cu avocati bine pregatiti si operativi. Avand alaturi noi colegi, imi propun sa aloc mult mai mult timp proiectelor si litigiilor complexe, axate, in principal, pe dreptul administrativ. Desigur, noile atributii nu vor intra in conflict cu pozitia mea de consilier local in cadrul primariei Cluj”, a declarat Radu Moisin.

Radu Moisin si-a inceput cariera in cadrul administratiei publice in anul 2004, parcurgand toate etapele administrative pana la functia de director adjunct. In anul 2008 a fost ales consilier local, coordonand ca presedinte Comisia Juridica si, ulterior, pe cea de Urbanism din cadrul Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca. In ianuarie 2009, Radu Moisin a fost ales viceprimar al Clujului pentru ca, in noiembrie 2011, sa devina cel mai tanar primar al Clujului, activand ca primar interimar timp de 7 luni. Ulterior, incepand cu iunie 2012, el a detinut din nou functia de consilier local in Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, fiind Presedintele Comisiei pentru administratie publica locala, probleme juridice, servicii publice si comert. El este vorbitor fluent de engleza si franceza.

Nistorescu, Somlea & Asociatii este o firma de avocatura cu sediul in Cluj-Napoca, fondata de Milena Nistorescu si Radu Somlea si care, incepand din 2007, se afla in asociere formala cu Tuca Zbarcea & Asociatii. Firma ofera servicii de asistenta juridica in principalele arii ale dreptului de afaceri, si anume drept societar, drept comercial, achizitii private, achizitii publice, litigii comerciale si arbitraje, insolventa, dreptul concurentei, dreptul proprietatii intelectuale, dreptul energiei.