NNDKP câștigă definitiv pentru Muzeul Național de Istorie a României anularea în instanță a procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică Noul MNIR

NNDKP a reprezentat Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) și a câștigat definitiv anularea în instanță a procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică Noul MNIR, în întregime.

Prin Decizia nr. 7072 din 11.12.2018 Curtea de Apel București a respins definitiv plângerea societății Starh Arhitectură, Construcții și Design SRL formulată împotriva MNIR, fiind astfel menținută de Curte decizia de anulare a întregii proceduri de atribuire emisă de Directorul MNIR. Procedura a privit un contract de achiziție publică cu o valoare de peste 3,6 milioane de euro, exclusiv pentru partea de proiectare, ce avea ca obiect a treia clădire ca mărime din țară, anume sediul MNIR din Calea Victoriei nr. 12, București. Echipa NNDKP alcătuită din avocați specializați în achiziții publice și litigii a fost implicată atât în partea inițială a disputei, ce a vizat anularea procedurii, cât și în fața instanțelor de judecată urmare a formulării contestației împotriva Deciziei de anulare a MNIR.

Echipa NNDKP care a reprezentat MNIR a fost formată din Ana Diculescu-Șova, Partener Senior și Coordonatorul Practicii de Litigii a NNDKP și Cătălin Radbâță (partener), membru al practicii de Litigii, și Adina Chilim-Dumitriu (partener), Alexandru Aman (asociat senior) și Cristian Dranca (asociat senior), din cadrul practicii de Achiziții Publice și PPP.

„Suntem onorați de oportunitatea reprezentării unui client de calibrul Muzeului Național de Istorie într-un litigiu de asemenea natură și complexitate și ne bucurăm pentru soluția favorabilă obținută. A fost o muncă de echipă și un nou exemplu de succes al abordării integrate a unui litigiu de către NNDKP, prin cooperarea echipelor de specialiști în achiziții publice și litigii” a declarat Cătălin Radbâță, Partner în cadrul Practicii de Litigii a NNDKP.

Practica de Litigii a NNDKP coordonată de Ana Diculescu-Șova este recunoscută independent drept o forță în domeniul soluționării disputelor, inclusiv prin clasarea pe primul loc de ghiduri internaționale de renume precum Chambers and Partners (ediția europeană) începând cu anul 2007, și de The European Legal 500 începând cu anul 2002. Cu 10 Parteneri ce coordonează o echipă de peste 50 de avocați litigatori prezenți în București și în cele trei birouri regionale (Timișoara, Cluj-Napoca și Brașov), NNDKP dispune de resursele necesare pentru a gestiona cazuri complexe, implicând mai multe părți sau care au o durată de mai mulți ani și propune strategii durabile pentru a reduce potențiale riscuri viitoare.