O noua retea de avocatura intra pe piata locala. Hammond Bogaru & Asociatii devine membra a aliantei globale Cathay Associates

Firma de avocatura Hammond Bogaru & Asociatii a devenit parte integranta din reteaua juridica globala Cathay Associates. Cooptarea societatii romanesti face parte din procesul de extindere la nivel global, initiat de catre Cathay Associates odata cu infiintarea sa, petrecuta in aceasta toamna.

Cathay Associates a fost lansata in data de 7 septembrie 2015, atunci cand Kejie Law Office, lider al firmelor de avocatura de tip boutique din China, s-a aliat cu 13 firme internationale de avocatura si, impreuna, au decis sa puna bazele asociatiei juridice. Scopul retelei il constituie furnizarea de servicii juridice multijurisdictionale si transfrontaliere pentru companiile chinezesti cu strategii globale.

Potrivit reprezentantilor aliantei, din ce in ce mai multe companii din China adopta si implementeaza strategii globale proactive, care vizeaza un volum tot mai mare de investitii straine directe, precum si activitati legate de fuziuni si achizitii. In acest context, obiectivul Cathay Associates il reprezinta acordarea de asistenta juridica si de sprijin companiilor respective, care sa le permita acestora sa se adapteze cu usurinta politicilor locale si legislatiilor aferente si sa aplice, cu succes, propriile strategii de afaceri.

Primii 14 membri ai Cathay Associates, inclusiv Kejie Law Office, ca initiator principal, sunt localizati in 20 de orase importante din Europa si Asia, si anume: Barcelona, Beijing, Belgrad, Bratislava, Bucuresti, Budapesta, Chisinau, Kuala Lumpur, Madrid, Paris, Podgorica, Praga, Pristina, Shanghai, Sofia, Tirana, Birkirkara, Viena, Varsovia si Zagreb.

In Bucuresti si Chisinau, Cathay Associates este reprezentata de firma de avocatura Hammond Bogaru & Asociatii.

Toate firmele membre care formeaza in prezent Cathay Associates sunt, la fel ca societatea fondatoare, Kejie Law Office, firme de avocatura de tip boutique. Cu servicii axate in principal pe domeniul comercial, M&A, finantari si investitii, Kejie si-a construit o reputatie din rezolvarea cazurilor complicate si dificile atat in China, cat si in afara ei, dintre care amintim achizitionarea Volvo de catre Geely Group (tranzactie in valoare de 1,8 miliarde de dolari, derulata in 2010), investitia strategica in compania Sino-Ocean Land, in valoare de 5,8 miliarde de dolari, facuta de catre grupul China Life, listarea companiei Sino-Ocean Property pe bursa de la Hong Kong, a carei vanzare de actiuni a generat venituri de 1,7 miliarde de dolari.

Conform reprezentantilor Cathay Associates, printre prioritatile aliantei se numara extinderea numarului de firme membre la 40, pana la sfarsitul anului 2016, astfel incat aceasta sa acopere cele mai importante tari si regiuni de pe cinci continente. Primele orase/continente vizate de deschiderea de noi birouri sunt: Mumbai, Dubai, Hong Kong, Istanbul, Jakarta si Singapore in Asia; Amsterdam, Bruxelles, Frankfurt, Geneva, Londra, Milano si Moscova in Europa; Los Angeles, Mexico City, New York, San Francisco si Toronto in America de Nord; Buenos Aires si Sao Paolo in America de Sud; Johannesburg si Maputo in Africa; Melbourne, Sydney si Wellington in Oceania.

Toate firmele membre actuale vor furniza servicii juridice clientilor Cathay Associates sub brandul “柯杰 Cathay Associates”. La randul sau, asociatia, cu un comitet de management la nivel mondial, va furniza servicii integrate si suport tuturor firmelor care o compun, mai ales in ceea ce priveste brandingul, marketingul si dezvoltarea afacerilor. He Jie, Managing Partner al Kejie Law Office, va indeplini functia de Global Chairman (Presedinte), atat al asociatiei, cat si al comitetului de management global al acesteia. Functiile de Global Chief Executive Officer si Global Managing Partner vor fi ocupate de Rupert Varnai, respectiv Pascal Demko, legal counseli ai Kejie pe aspecte ce tin de dreptul international.

Cu atat de multe firme de avocatura care ni s-au alaturat in ultima vreme si a caror principala caracteristica o constituie profesionalismul, Cathay Associates va fi o retea juridica globala ideala in furnizarea de servicii pentru intreprinderile chinezesti ambitioase si cu strategii de expansiune la nivel mondial”, a declarat He Jie.

BWSP Hammond Bogaru & Asociatii este o societate de avocatura de business cu sediul in Bucuresti, initiatoare si co-fondatoare a parteneriatului strategic regional BWSP Legal, creat in 2012 pentru a oferi consultanta si reprezentare juridica integrata clientilor comerciali cu operatiuni in Europa Centrala si de Est.

Avocatii BWSP Hammond Bogaru & Asociatii ofera consultanta si reprezentare clientilor sai din Romania inca din 1990, experienta combinata a avocatilor fondatori Nicholas Hammond si Christian Bogaru fiind nucleul in jurul caruia societatea si-a construit in timp practica recunoscuta si apreciata atat de clienti cat si de cele mai importante publicatii juridice internationale.

BWSP Hammond Bogaru & Asociatii promoveaza ca valori cheie ale societatii calitatea exceptionala a serviiciilor oferite, exigenta in relatiile profesionale si spiritul inovator in abordarea provocarilor specifice fiecarui mandat in parte. Oferirea de servicii juridice care sa corespunda atat nevoilor clientilor cat si propriilor standarde de excelenta reprezinta obiectivul comun al fiecaruia dintre avocatii BWSP Hammond Bogaru & Asociatii, de la cel mai tanar asociat pana la partenerii fondatori.

marian.floranescu@lhm.ro