Oltchim ar putea primi ajutoare si garantii de stat de 45 milioane de euro

Oltchim ar putea primi un ajutor de 20 de milioane de euro de la buget, la care s-ar adauga inca 25 milioane de euro, garantie suverana a statului, a declarat ministrul economiei, Varujan Vosganian, citat de HotNews.

Garantia statului ar fi pentru creditele bancare din partea bancilor care finanteaza Oltchim. Salariatii Oltchim au protestat in aceasta saptamana, in fata Pavilionul Administrativ, nemultumiti ca nu si-au primit restantele salariale.

Protestatarii cer conducerii combinatului si administratorului judiciar „sa termine cu incertitudinea si cu promisiunile” si sa precizeze ce prevede reorganizarea si restructurarea unitatii.

Directorul Combinatului Oltchim, Mihai Balan, si-a dat demisia din functie din cauza situatiei dificile in care este societatea de la Ramnicu Valcea. Mihai Balan va ramane director general la Oltchim inca 30 de zile. Apoi, actionariatul combinatului va desemna un succesor la conducerea executiva a societatii.

Combinatul Oltchim Ramnicu Valcea a intrat in insolventa, cererea de declansare a acestei proceduri fiind aprobata in 30 ianuarie de Tribunalul Valcea.

Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firma a avocatului Gheorghe Piperea, si BDO Business Restructuring, parte a retelei grupului international BDO.